horoscop 2019

Horoscopul zilei de marţi, 23 iulie 2019

Horoscopul zilei de marţi, 23 iulie 2019

BERBEC Tu te-ai apucat serios de o activitate de durată, în care nu simţi nevoia să te grăbeşti, în timp ce colaboratorii tăi încep să te preseze să ajungi mai repede la rezultate. Nu poţi da randament în acest ritm, pentru că e totuşi o acţiune ce necesită concentrare, atenţie, lucru fără grabă, deci, dacă te laşi influenţat de cei agitaţi de pe margine, începi să faci greşeli. Fă totul ca la carte, aşa cum consideri tu de cuviinţă, pentru că sub asemenea presiune nu poţi ajunge la roadele dorite.…
Horoscopul zilei de luni, 22 iulie 2019

Horoscopul zilei de luni, 22 iulie 2019

BERBEC Iubirea vine ca un fel de balsam după o perioadă grea. Poate tocmai ai trecut printr-o despărţire sau un eveniment trist care a lăsat urme în inima ta şi nu mai crezi că poate să vină ceva bun la orizont care să-ţi distragă atenţia de la suferinţa ta, dar fii atent la ceea ce apare după colţ. Uneori, pentru a te vindeca de o fostă iubire eşuată cel mai bine e să deschizi poarta către o nouă iubire, şi asta se poate întâmpla chiar azi, când nici nu ştii de unde se iveşte şansa de a iubi din nou.…
Horoscopul zilei de duminică, 21 iulie 2019

Horoscopul zilei de duminică, 21 iulie 2019

BERBEC Ceva intervine în planurile care mergeau promiţător înainte, dar te ia prin surprindere un mare hop. Nu te lăsa doborât de el, soluţii există, totul e să nu accepţi acest impas ca pe un final de drum. Poate ţi se cere doar o schimbare de atitudine, de sens, de optică în privinţa proiectului la care îţi aduceai contribuţia, semn că nu ai pornit chiar cu cele mai eficiente mijloace la purtător.…
Horoscopul zilei de sâmbătă, 20 iulie 2019

Horoscopul zilei de sâmbătă, 20 iulie 2019

BERBEC Ai nevoie de linişte, de o activitate banală care să nu te solicite prea mult, pentru că ai acumulat mult stres în ultima perioadă şi se vede! Caută să te retragi o zi din iureşul evenimentelor în care erai cuprins, pentru că această detaşare se va dovedi a fi extrem de importantă pentru a face ordine în gânduri, în sentimente, în emoţii. După ce te vei mai linişti, vei vedea altfel lucrurile şi vei găsi mult mai uşor căi de ieşire din impas, ca atare permite-ţi această clipă de odihnă a sufletului şi a minţii.…
Horoscopul zilei de vineri, 19 iulie 2019

Horoscopul zilei de vineri, 19 iulie 2019

BERBEC Întotdeauna există altul mai experimentat alături de la care poţi primi răspunsurile de care ai nevoie. Deşi eşti tentat să priveşti un pic superficial sfaturile celor mai maturi, va veni o zi în care te vei convinge singur că au avut dreptate şi ar fi fost tare bine dacă i-ai fi ascultat! Ai norocul de a te afla în compania unei persoane mai în vârstă, cu multă experienţă de viaţă, bun cunoscător al unui domeniu în care tu abia faci primii paşi, şi care se arată dispus să-ţi ofere răspunsuri la marile tale întrebări existenţiale.…
Horoscopul zilei de joi, 18 iulie 2019

Horoscopul zilei de joi, 18 iulie 2019

BERBEC Te afli într-un anturaj preponderent feminin, dar în care nu te simţi prea în largul tău, de parcă nu s-ar discuta lucruri care să te intereseze şi pe tine. Faci cumva opinie separată, chiar dacă eşti de acelaşi sex ca tovarăşele tale, pentru că tu ai cu totul alte probleme pe cap. Se discută despre cumpărături, despre preţuri, despre activităţi mondene, or tu eşti acum stresat de cu totul alte aspecte.…
Horoscopul zilei de miercuri, 17 iulie 2019

Horoscopul zilei de miercuri, 17 iulie 2019

BERBEC Nu crede tot ce ţi se promite azi, mai ales dacă e vorba de câştiguri în bani sau favoruri în avantajul tău, pentru că nu va ieşi chiar aşa cum ţi se spune. Dacă te-ai baza pe aceste promisiuni, te-ai putea implica în tot felul de cheltuieli cu speranţa că vei putea plăti mai târziu, dar când te vei trezi în faţa realităţii, îţi vei da seama cât de credul ai fost.…
Horoscopul zilei de marţi, 16 iulie 2019

Horoscopul zilei de marţi, 16 iulie 2019

BERBEC Cum să îţi duci cu bine sarcinile la final dacă nu te poţi concentra eficient şi vrei rezultate rapide? Această lipsă de răbdare poate genera erori majore în ceea ce ţi-ai propus pentru azi, ca atare tratează obstacolele care se ivesc ca o lecţie a răbdării pentru tine. Ştii şi tu că nu stai tocmai bine la capitolul răbdare, tu care întotdeauna ajungi repede la ce ţi-ai propus, încât de data aceasta, când lucrurile evoluează atât de lent, devine de-a dreptul supărător pentru unul ca tine.…
Horoscopul zilei de luni, 15 iulie 2019

Horoscopul zilei de luni, 15 iulie 2019

BERBEC Atitudinea rigidă a unui prieten de lângă tine are efecte negative şi asupra ta, pentru că simţi imediat stările negative ale celor din jur. Devii şi tu la fel de sensibil, de speriat, de suspicios când îl vezi pe cel alături cât de pesimist priveşte unele lucruri şi în loc să lupţi cu emoţiile sale neplăcute, te laşi atras şi tu în aceeaşi zonă sumbră. Unul din voi trebuie să lupte cu depresia, cu emotivitatea aceasta negativă, cu apatia şi oboseala psihică, altfel transformaţi această zi într-un motiv de lacrimi şi suspine.…
Horoscopul zilei de sâmbătă, 13 iulie 2019

Horoscopul zilei de sâmbătă, 13 iulie 2019

BERBEC Felul în care te priveşte lumea azi îţi măreşte stima de sine. Chiar aveai nevoie de cuvinte atât de frumoase, de aprecieri sincere, de gesturi de afecţiune şi prietenie ca cele care vin azi către tine, pentru că de aici îţi extragi energia de a merge mai departe. Ca atare, când îţi pierzi încrederea în tine şi stima de sine e la un nivel periculos, încearcă să te priveşti prin ochii celor care ţin cu adevărat la tine.…
Horoscopul zilei de vineri, 12 iulie 2019

Horoscopul zilei de vineri, 12 iulie 2019

BERBEC Felul în care te priveşte lumea azi îţi măreşte stima de sine. Chiar aveai nevoie de cuvinte atât de frumoase, de aprecieri sincere, de gesturi de afecţiune şi prietenie ca cele care vin azi către tine, pentru că de aici îţi extragi energia de a merge mai departe. Ca atare, când îţi pierzi încrederea în tine şi stima de sine e la un nivel periculos, încearcă să te priveşti prin ochii celor care ţin cu adevărat la tine.…
Horoscopul zilei de miercuri, 10 iulie 2019

Horoscopul zilei de miercuri, 10 iulie 2019

BERBEC Poate nu culegi acum chiar rezultatele pe care le-ai intenţionat atunci când te-ai implicat într-o acţiune, şi ai tendinţa de a aluneca încet spre decepţie. Dacă ai fi mai atent, ai descoperi că tot e ceva decât nimic, pentru că sigur există un avantaj în ceea ce ţi se oferă la efortul depus, chiar dacă nu e chiar ceea ce ai dorit. Jumătatea plină a paharului cântăreşte mult mai mult decât crezi.…
Horoscopul zilei de marţi, 9 iulie 2019

Horoscopul zilei de marţi, 9 iulie 2019

BERBEC Nu accepta modul autoritar al unora de a se impune în faţa tuturor, pentru că această atitudine nu-ţi dă voie să te exprimi liber. Îţi reprimi ideile, sentimentele, gândurile, ceea ce nu te reprezintă! Tu eşti o fire puternică, ce spune lucrurilor pe nume, ca atare persoanele care se află azi în faţa ta au un efect negativ asupra ta. Păcat să taci când ai avea ceva de spus sau să stai în banca ta lăsând pe altul, doar cu ceva mai mult tupeu, să iasă în faţă.…
Horoscopul zilei de luni, 8 iulie 2019

Horoscopul zilei de luni, 8 iulie 2019

BERBEC Refrenul acestei zile e: n-am timp, de parcă ai intrat în panică împins de la spate de nişte termene limită cărora nu mai ştii cum să le faci faţă. Dacă ai mai scoate de pe agenda ta de lucru unele lucruri de care nu e obligatoriu să te ocupi chiar azi, ai descoperi că faci rost dintr-o dată de câteva ore numai bune pentru a fi folosite în direcţia care te apasă.…
Horoscopul zilei de duminică, 7 iulie 2019

Horoscopul zilei de duminică, 7 iulie 2019

BERBEC O zi liberă e numai bună pentru a pregăti etapele viitoare ale celui mai important plan care te preocupă. Stai şi chibzuiesti, pui pe hârtie detaliile semnificative şi trasezi o strategie pe care o vei respecta întocmai în zilele care vin. Nu poţi ajunge la ţelul tău cel mare fără un program bine stabilit dinainte, căci nimic nu poate fi atins dacă le laşi la voia întâmplării. Adună-ţi gândurile şi aşează-le în ordine, ca apoi să construieşti totul conform planului.…
Horoscopul zilei de sâmbătă, 6 iulie 2019

Horoscopul zilei de sâmbătă, 6 iulie 2019

BERBEC Oricât te-ai strădui să fii pe placul lumii, nu poţi mulţumi pe toţi, deci nu te mai chinui atâta! Dacă pe cineva îl satisface gestul tău, fii sigur că alături se găseşte cineva care să te judece. Vei resimţi această împărţire clară în două tabere în jurul tău, pentru că ceea ce spui tu, acum, unuia i se va părea a fi bun şi nobil, în timp ce altul te va critica intens.…
Horoscopul zilei de vineri, 5 iulie 2019

Horoscopul zilei de vineri, 5 iulie 2019

BERBEC Visele tale cele mai frumoase în acest moment sunt direct legate de viaţa sentimentală. Poate tocmai te-ai îndrăgostit de cineva şi descoperi că aluneci din ce în ce mai des pe gânduri şi numai la el te gândeşti. E frumos să visezi, dar înainte de a construi castele înalte din iluzii, ar fi bine să afli mai concret şi ce simte celălalt pentru tine, ca nu cumva să fie doar o iubire unilaterală… sau iluzorie… sau imposibilă… Poate fi ceva reciproc, dar tot s-ar cere o discuţie lămuritoare între voi, o declaraţie, o mărturisire, o întâlnire în doi ochi în ochi, faţă-n faţă, ca să descoperiţi ce e în inima voastră.…
Horoscopul zilei de joi, 4 iulie 2019

Horoscopul zilei de joi, 4 iulie 2019

BERBEC Dacă laşi oboseala şi pesimismul să te domine, nu vezi nimic bun în jur, decât pericole, riscuri şi lipsuri. Dacă ţie îţi lipseşte cheful, energia sau motivaţia pentru a te concentra într-un proiect ce necesită un consum mare de resurse, priveşte în jur, pentru că ai la cine apela la nevoie. Încurajările, susţinerea sau elanul pot apărea de la persoane din jur care se află într-o pasă mult mai bună decât tine.…
Horoscopul zilei de miercuri, 3 iulie 2019

Horoscopul zilei de miercuri, 3 iulie 2019

BERBEC Ieşi în lume, distrează-te, cunoaşte persoane noi, pentru că te vei simţi excelent numai în spaţii publice, în medii aglomerate unde nevoia ta de socializare şi comunicare este satisfăcută pe deplin. Nu numai că e o plăcere pentru tine să te afli printre cât mai mulţi oameni, dar numai acolo apar şi cele mai bune şanse de a te îndrăgosti din nou, nu este deloc exclus ca din aceste locuri pe care le frecventezi cu plăcere să îţi atragă atenţia cineva special, încât, la finalul zilei, să poţi spune că ţi-ai pierdut complet capul.…
Horoscopul zilei de marţi, 2 iulie 2019

Horoscopul zilei de marţi, 2 iulie 2019

BERBEC Pune suflet în ceea ce ai început, trage tare, implică-te cu adevărat şi nu te lăsa până nu duci la îndeplinire acest proiect. Nu te gândi neapărat la ceea ce vei obţine la final, ci atât timp cât tu deţii mijloacele de a construi acest edificiu, pune şi tu umărul serios. Nu spera nici recunoştinţă, nici recompense, nici aprecieri, ci fă acest lucru pentru că vrei, pentru că e o provocare ce îţi pune la încercare calităţile.…
Horoscopul zilei de luni, 1 iulie 2019

Horoscopul zilei de luni, 1 iulie 2019

BERBEC Nu poţi pune preţ pe promisiunile sau pe informaţiile pe care ţi le transmite azi un amic. Ţi se pare necopt, lipsit de experienţă, şi nu crezi că se bazează pe date foarte clare. Ai senzaţia că-şi dă şi el cu părerea, fără a se fi documentat serios înainte, de aceea ai prefera să mai primeşti informaţii şi din altă sursă. Dar, culmea, dacă apare cumva şi o altă sursă de informaţie, aşa cum doreai, părerile vor fi contradictorii încât te încurci şi mai tare în tot ce auzi, ca atare mai bine te bazezi doar pe propriile judecăţi de valoare, nu pe sfaturile altora.…
Horoscopul zilei de duminică, 30 iunie 2019

Horoscopul zilei de duminică, 30 iunie 2019

BERBEC Sunt momente când cel mai bine e să rămâi în umbră şi să nu atragi prea mult atenţia asupra ta, pentru că unii abia aşteaptă să se lege de cel mai mic motiv ca să te critice sau să te atace. Mai bine taci şi faci, decât să povesteşti înainte de ai de gând să realizezi, pentru că răutăţile unora te-ar putea opri din elan înainte de a încerca. Nu ai alături de tine companioni prea buni, ci mai degrabă nimereşti printre invidioşi care stau cu ochii pe tine gata să-ţi fure ideile sau să-ţi taie elanul.…
Horoscopul zilei de sâmbătă, 29 iunie 2019

Horoscopul zilei de sâmbătă, 29 iunie 2019

BERBEC Eşti tentat să spui că nu se întâmplă nimic conform planurilor tale, că tot aştepţi un miracol şi nu mai vine, dar uiţi un element cheie în această ecuaţie: timpul potrivit. Chiar dacă tu cunoşti foarte bine valoarea timpului, de data aceasta te cam grăbeşti şi aştepţi rezultate înainte de momentul cel mai potrivit. Ai încredere că toate sunt atât de bine calculate undeva acolo sus încât ceea ce visezi va veni în calea ta atunci când e benefic pentru tine.…
Horoscopul zilei de vineri, 28 iunie 2019

Horoscopul zilei de vineri, 28 iunie 2019

BERBEC Azi te poţi trezi în faţa unor situaţii neprevăzute care strică complet un plan făcut în cele mai mici detalii. Dacă trebuia să te întâlneşti cu cineva, primeşti un telefon în ultima clipă ce contramandează întâlnirea. Dacă trebuia să pleci într-o călătorie, te trezeşti în faţa unei surprize ce nu te mai lasă să ajungi la destinaţie conform planurilor. Nu primeşti variante de rezervă în schimb, ca atare pare să fie o zi în care nu-ţi ies treburile, ci trebuie să renunţi la ceea ce doreai să faci iniţial.…
Horoscopul zilei de joi, 27 iunie 2019

Horoscopul zilei de joi, 27 iunie 2019

BERBEC Primeşti o veste cu tentă oficială pe care te poţi baza în proiectele tale profesionale de viitor. E ca şi cum ai primi o certificare, o garanţie scrisă sau un document de necontestat ce va sta la temelia ascensiunii tale în carieră. Ştii mai bine spre ce te îndrepţi, eşti mult mai sigur pe scopul tău de acum înainte iar oamenii pe care îi întâlneşti în drumul tău spre succes te susţin şi îţi sunt de folos în atingerea scopurilor tale.…
Pagina 2 din 912345...Ultima »