Aura Popa

VERSURILE ZILEI: Străini

VERSURILE ZILEI: Străini

Azi nici pe vânt nu-ţi mai trimit poeme. Nu te cunosc, nu mă cunoşti. Nu ştii Dacă desculţă iarăşi trec prin vreme Sau port povara altei veşnicii Pe umeri mici şi-ncovoiaţi de gânduri. Nu ai habar de-am învăţat să cânt Şi încordarea să mi-o scot din rânduri Sau de-mi apropii cerul de pământ, De-am tras din greu şi-am ridicat povestea Cu pârghii de lumină-n ochi de rai Sau tot mai scriu pe râurile-acestea Vâltori de umbră.…
VERSURILE ZILEI: Aici, iubire…

VERSURILE ZILEI: Aici, iubire…

Se face noapte şi se face frig mai repede decât aş fi crezut. Nici nu te uit de tot, nici nu te strig ci stau aşa, cu drumul ne-nceput într-o lumină slabă,pământie privind cum luna scutură văpăi peste-a mea lume tot mai cenuşie. Se face frig şi noapte-n ochii tăi. Aprind un gând, mă învelesc cu altul, leg între ele pleduri de senin ca peste-această iarnă să fac saltul şi-acest cuprins să-l dezmorţesc puţin dar albul dintre rânduri nu-mi ajunge să spăl de întuneric tot ce-am spus ca să te-ndepărtez şi se răsfrânge în mine spectru-ntregului apus… (Autor: Aura Popa)…
VERSURILE ZILEI: Gând văratic, gând zănatic

VERSURILE ZILEI: Gând văratic, gând zănatic

Vara mea are-n cosiţe Licurici şi gărgăriţe Zburdă, cântă, hohoteşte, Crinii toţi îi înfloreşte, Scaldă grâul în lumină, Prinde cerul de tulpină Şi-l întoarce către soare Ca să-i dea altă culoare Pe cireşi îi pârguieşte, Pe puiuţi îi dădăceşte Să deprindă iute zborul… Dintr-o dată stoarce norul Peste lunca însetată, Ploile şi le arată Doar un pic şi pe… furiş Se piteşte-n lăstăriş Arşiţele să-şi descheie Şi-are-n ochi acea scânteie De ştrengar, fugit de-acasă… Vara mea, capricioasă Se face tot mai frumoasă!…
VERSURILE ZILEI: Astăzi tot mai străini

VERSURILE ZILEI: Astăzi tot mai străini

Ai tăcut… Am tăcut… M-ai privit dintr-un tren Cum rămân pe-un peron de tristeţi… Un refren Se stingea-n portativ iar iubirea… în noi… Biciuită de vânt, răvăşită de ploi Rătăcesc fără ţel pe alei de poveşti Doar cu tine în gând… Mă întreb unde eşti, Dacă râzi c-ai atins destinaţii de vis Sau te-nchei suspinând la vâltori de abis. Am tăcut… Ai tăcut… Dar nimic n-am uitat Din ce-a fost şi-am trăit, ce am şters, ce-am pictat Pe o zare de gând înrămată de crini… Ieri verigi într-un zbor… Astăzi tot mai străini… (Autor: Aura Popa)…
VERSURILE ZILEI: Şi azi te iubesc

VERSURILE ZILEI: Şi azi te iubesc

Şi azi te iubesc… Şi-o voi face mereu cum ştie s-o facă doar sufletul meu, stângaci câteodată, pe-alocuri timid dar numai şi numai de tine avid. Şi azi te iubesc, cum iubeşte-nserarea să-şi toarne-n paharul amurgului marea, s-aprindă cu mâna poveştilor stele, să-arunce balastul de nori din nacele. Şi azi te iubesc… Şi mereu o voi face… Văpaia aceasta în piept o să-mi joace, în ochi şi pe chipul umbrit o vecie.…
VERSURILE ZILEI: Îmi eşti şi-mi vei fi… iubire

VERSURILE ZILEI: Îmi eşti şi-mi vei fi… iubire

Nu mai ştiu ce îţi sunt însă ştiu ce îmi eşti şi de-aceea prin gânduri mă pierd căutând ne-ncetat acel pod spre poveşti şi visând chipul drag să-l dezmierd. Nu mai ştiu ce îţi sunt însă ştiu ce trăiesc când o clipă în cale-mi apari, pe-acel jar de emoţii intense păşesc şi apoi pe-ai uimirii gheţari. Nu mai ştiu ce îţi sunt însă ştiu ce-mi vei fi peste-un an, peste-un veac şi oricând, ştiu că orişice val de surâs l-aş jertfi să te văd în lumină, râzând.…
VERSURILE ZILEI: Să nu mai pleci

VERSURILE ZILEI: Să nu mai pleci

Să nu mai pleci… Mi se-mpietreşte gândul la gândul că-ntr-o zi ai dispărea şi că de tine, poate, vieţi la rândul nu aş mai şti nimic, iubirea mea. E-atâta vară înrămată-n mine de când cu glasul mării m-ai strigat şi ai venit cu braţele-arhipline de trandafiri, pe ţărmul meu mirat de-atâtea valuri ninse de tandreţe. Să nu mai pleci… Nu cred c-aş suporta de ceru-ţi niciun zbor să se dezveţe Am fost şi nu voi fi decât a ta… (Autor: Aura Popa)…
VERSURILE ZILEI: Fir de păpădie

VERSURILE ZILEI: Fir de păpădie

Mă văd mult prea frumoasă ochii tăi şi nu-s decât un fir de păpădie ce-şi bucură-ntâmplarea de văpăi de dragoste… Atât… O poezie care se spune-n gând sau doar şoptit când stelele se scutur de lumină în părul tău, ce-aproape- a-ncărunţit şi în privirea ce-a rămas senină… Mă vezi mult mai frumoasă decât sunt cu ochii tăi îndrăgostiţi de viaţă şi-mi dai acea putere să înfrunt orice urgie mi-ar ieşi în faţă… Autor: Aura Popa…
VERSURILE ZILEI: Din cuibul braţelor

VERSURILE ZILEI: Din cuibul braţelor

Ţi-aud bătând în inimă cuvinte pe care nu le spui… Chiar dacă taci şi nu te-ncurci în paşi de jurăminte ştiu că mă vrei în preajmă şi mă placi aşa cum sunt: când mare zâmbitoare ce îşi alintă ţărmul întomnat, când iederă de drum, căţărătoare printr-un ţinut prea grav şi-ncercănat şi nu m-aştept ca să dizolvi tăcerea în fluvii de-nsemnări. Nici să m-atingi pe trupul de poem cu adierea unui surâs.…
VERSURILE ZILEI: Bunica

VERSURILE ZILEI: Bunica

Şi-a primenit căsuţa zile-n şir. Miroase a var prospăt şi-a curat în fiece ungher… Nu-i niciun fir de praf şi niciun pled nescuturat. Are şi flori pe masă,-abia culese ce fac mai luminoasă odăiţa şi poame din cămară, pe alese ştiind că-i vin băiatul şi fetiţa. Cu câtă nerăbdare îşi aşteaptă nepoţii şi copiii, cu cât drag… De zeci de ori privirea şi-o îndreaptă spre uşă vrând să-i treacă-al casei prag mai repede, în braţe să-i cuprindă pe fiecare-n parte şi la masă să rupă dintr-o pâine aburindă, să facă sărbătoarea mai frumoasă… Autor: Aura Popa…
VERSURILE ZILEI: Şi ce dacă acum

VERSURILE ZILEI: Şi ce dacă acum

nu ajung până la raftul de sus al dulapului cu zâne albastre urc pe scăunelul închipuirii ori de câte ori vreau scot din jobenul secundei porumbei peltici de cuvânt şi te fac să zâmbeşti sunt şi voi fi mereu prinţesa ta zburdalnică tu doar învăţă-mă cum şi când să pun diezi viselor cum şi când să tac să intervin să aplaud sau să mototolesc hârtia furtunilor privind întotdeauna spre cer să caut mereu comorile în mine şi să cred în poveşti… Autor: Aura Popa  …