Mp3

SUCEAVA: Peştera Liliecilor din Rarău

 pestera-liliecilor2

Cea mai mare peşteră de tracţiune gravitaţională din România se găseşte în muntele Hăghimiş, pe raza comunei sucevene Pojorâta, la aproximativ un kilometru de locul cunoscut sub numele de Pietrele Doamnei, la o altitudine de 1.500 de metri.

Formată în calcar, dar fără formaţiuni concreţionare, această peşteră este celebră datorită coloniilor de lilieci care şi-au găsit adăpost şi loc de hibernare în interiorul întunecat al avenului. De aceea poartă numele de Peştera Liliecilor.

Rezervaţia ştiinţifică Peştera Liliecilor cuprinde peştera, precum şi o suprafaţă de teren de aproximativ şase hectare, situată la exterior, pe teritoriul ariei naturale protejate Rarău – Pietrele Doamnei. Rezervaţia este inclusă în reţeaua europeană de arii protejate Natura 2000.

Denivelarea peşterii este de 86 metri, iar lungimea tuturor galeriilor ajunge la 340 metri, intrarea în aven făcându-se printr-un puţ de aproximativ 14 metri. “Deoarece este o peşteră mai puţin prietenoasă, coborârea în interior necesită cunoştinţe de speologie şi echipament specific”, precizează speologul Adrian Done.

Acesta spune că, în timpul iernii, aici hibernează cel mai mare număr de lilieci din estul României, aproximativ 2.500 de exemplare din 4-5 specii. În timpul verii, în perioada de vârf de împerechere, în zonă creşte numărul speciilor din care se găsesc exemplare, ajungând până la 15, dintre cele 31 care trăiesc în România şi 45 în întreaga Europă.

Dintre speciile întâlnite în arealul Rarău fac parte liliacul mustăcios, liliacul de Brandt, liliacul cu urechi mari, liliacul comun mic, liliacul comun mare, liliacul brun urecheat sau liliacul mic cu potcoavă. Coloniile din Peştera Liliecilor sunt constituite însă din două specii importante: Myotis myotis şi Myotis blythii.

Gruparea liliecilor în colonii se face foarte compact, aceştia fiind aşezaţi cu faţa în aceeaşi parte, înghesuiţi încât formează un fel de covoraş prins de plafon sau de pereţii peşterii. Numărul liliecilor care intră în alcătuirea unei colonii variază de la grupuri mici, de 3-12 indivizi, până la grupuri de peste 1.000. Coloniile pot fi întâlnite la înălţimea de un metru faţă de podeaua încăperii, dar pot fi găsite şi în punctele cele mai înalte ale sălilor peşterii.

Cele mai multe colonii se formează în sala liliecilor, numărul acestora ajungând de la 40 în februarie la 55 în octombrie. Numărul coloniilor, respectiv a indivizilor, scade în celelalte săli.

 pestera-liliecilor

În urma observaţiilor efectuate în decembrie 1962, de către cercetătorul Niculae Valenciuc de la Universitatea “Al.I. Cuza” Iaşi, s-a constat că întoarcerea la adăpostul de iarnă al liliecilor are loc începând cu luna august. Majoritatea chiropterelor (70-80%) se întorc însă pe parcursul lunii octombrie, când efortul de acomodare la noile condiţii este minim, având în vedere că temperatura aerului din exterior este practic egală cu cea din interior, iar umezeala relativă a aerului din exterior este mult mai apropiată de a celei din interior, liliecii trebuind să-şi reducă temperatura corpului la 4-5 grade, la hibernare.

Peştera Liliecilor este diferită de celelalte peşteri din ţară din cauza lipsei de stalactite, stalagmite sau a oricăror altfel de depuneri calcitice. Spre deosebire de acestea, care au fost create de curgerea apei, Peştera liliecilor din Rarău s-a format prin crăparea blocului de piatră şi prin alunecarea pe substratul mai puţin rigid, datorită tracţiunii gravitaţionale laterale.

Peştera are în componenţă şase încăperi – Sala Ascunsă, Sala Ramificată, Sala Dreptunghiulară, Sala Liliecilor, Sala Luminată şi Sala Conică – legătura dintre acestea făcându-se prin puţuri de adâncimi de aproape 14 metri. A fost cercetată în 1954 de o echipă de alpinişti de la Casa Centrală a Armatei, iar în anul 1975, Cercul de Speologie “Emil Racoviţă” Bucureşti face prima cartare a peşterii realizând prima hartă.

Peştera Liliecilor este înscrisă în Catalogul Sistematic al Peşterilor din România. Primele cercetări privind fauna din peşteră s-au făcut în 1962, când s-a pus întrebarea unde se duc liliecii din locurile în care formează colonii în timpul sezonului cald. Populaţia totală a fost evaluată, în acei ani, la peste cinci mii de exemplare.

După cum explică Adrian Done, scăderea populaţiei de chiroptere este determinată de selecţia naturală, în condiţiile în care o femelă liliac are un singur pui pe an şi doar în situaţii excepţionale doi. Ca un amănunt interesant, Done a precizat că liliecii au “centre de naştere”, unde masculii nu au acces. Un astfel de centru se află, în prezent, în municipiul Suceava, unde, în perioada de gestaţie, sunt aproximativ două-trei sute de exemplare.

Începând cu 2002, s-au făcut monitorizări ale populaţiilor de lilieci din peştera din Rarău, în fiecare iarnă. S-a constatat că în aceşti ani populaţia de lilieci a fost relativ constantă, dar la un număr de aproximativ 2.000-2.500 exemplare.

 OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Siturile subterane, cum sunt peşterile, sunt importante habitate pentru liliecii din întreaga lume. În nordul Europei, asemenea adăposturi sunt folosite în principal de chiroptere pentru hibernare.

În Uniunea Europeană, atât liliecii cât şi locurile lor de înmulţire şi odihnă sunt protejate.

Speologul Adrian Done mai precizează că Peştera Liliecilor din Rarău este un aven care nu prezintă interes turistic, fiind lipsită de formaţiuni, iar din cauza fragmentării poate fi un loc plin de surprize neplăcute pentru turiştii neavizaţi.

Liliecii, care se hrănesc doar cu insecte, sunt importanţi pentru că păstrează echilibrul ecosistemului, protejând astfel pădurile, agricultura şi oamenii, subliniază speologul.(Text: Agerpres, Foto: turismland.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *