SUCEAVA: au fost redeschise Muzeul de istorie şi Cetatea de scaun

Cetatea de scaun a sucevei-02

Muzeul de Istorie din Suceava a fost redeschis, duminică, 31 iulie, după finalizarea lucrărilor de modernizare şi reabilitare în valoare de aproximativ 12 milioane de euro. Tot duminică a fost redeschisă şi Cetatea de scaun, care a fost, de asemenea, reabilitată şi restaurată printr-un proiect în valoare de aproximativ 17 milioane de euro. Ambele proiecte au beneficiat de fonduri europene.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat la festivitatea de deschidere că, în ultimii ani, clădirea a suferit un amplu proces de consolidare, modernizare şi dotare, suprafaţa acesteia mărindu-se de la 3.200 de metri pătraţi la 7.300.

Flutur a reamintit că această clădire a fost construită între anii 1901-1903 şi a avut ca destinaţie iniţială Căpitănia şi sediul de Poştă, între anii 1918—1968 a fost sediul Prefecturii, iar din 1968 a găzduit Muzeul Bucovinei.

El a arătat că proiectul de modernizare a muzeului a fost iniţiat în primul său mandat, în 2009, şi a fost continuat de fosta conducere a CJ Suceava din perioada 2012-2016.

Cetatea de scaun a sucevei-04

Ziua deschiderii Muzeului de Istorie a coincis cu cea a lansării proiectului Luna Diasporei, ce face parte din programul anual ”Hai în Bucovina!”.

Referindu-se la proiectul Luna Diasporei, Flutur a spus că, la Suceava, este prevăzută în cursul săptămânii viitoare o întâlnire a reprezentanţilor comunităţilor de români din afara graniţelor cu cei ai Ministerului de Externe, ai Autorităţii Electorale Permanente, ai Ministerului Turismului, ai autorităţilor publice judeţene şi ai unor instituţii cu atribuţii în domeniu.

Prezent la evenimentul de la Suceava, preşedintele Regiunii Schwaben, Jurgen Reichart, a remarcat caracterul regional, dar şi naţional al muzeului bucovinean.

‘Acest muzeu care se redeschide astăzi prezintă două aspecte, unul regional şi unul naţional. Aspectul naţional se referă la întreaga istorie a României, a statului român, iar istoria regională se referă la realizările specifice acestei zone. Muzeul este un aspect foarte important al patriei respective. Poate că termenul patrie are o altă dimensiune, dar înseamnă foarte mult pentru locuitorii ţării respective. Patria înseamnă locul în care putem să ne dezvoltăm şi locul în care ne simţim cel mai bine. Muzeul nu înseamnă doar casele şi documentele, de aceea tuturor celor care vizitează acest muzeu le urez să stabilească o legătură cu patria. Practic, muzeul reprezintă patria lor. Vă felicit pentru munca pe care aţi depus-o şi urez muzeului să aibă cât mai mulţi vizitatori, care să stabilească o legătură cu patria lor şi, prin intermediul acestui proiect, să vină cât mai mulţi spre patria lor, spre sufletul lor”, a spus Reichert.

La rândul său, guvernatorul Regiunii Cernăuţi, Alexandr Fisciuk a declarat că este onorat să participe la evenimentul de la Suceava, subliniind că un popor care nu-şi cunoaşte istoria nu are un viitor.

Cetatea de scaun a sucevei-01

”Ceea ce faceţi dumneavoastră acum faceţi pentru generaţiile viitoare. Este foarte important să păstrăm comoara trecutului, să o multiplicăm şi să o dăruim generaţiilor viitoare”, a spus Fisciuk, adăugând că Ucraina trece printr-o perioadă dificilă şi a dorit să mulţumească atât conducerii judeţului, cât şi conducerii ţării pentru sprijinul acordat de România în această perioadă grea.

Totodată, preşedintele Consiliului Regional Cernăuţi, Ivan Muntean, a transmis salutul său şi al consilierilor regionali, arătând că şi Consiliul Regional Cernăuţi face toate eforturile posibile astfel încât cultura tradiţională bucovineană să fie transmisă în toate colţurile Europei.

”Ucraina trece prin momente dificile şi poate că de aceea nu avem posibilitatea să organizăm manifestări de mare anvergură, aşa cum astăzi dumneavostră le realizaţi se organizează astăzi, aici, dar avem credinţa că acel război care loc acum în Ucraina se va finaliza şi în viitor noi vom avea o ţară europeană, Ucraina, şi nu vor fi probleme din punct de vedere al graniţelor”, a spus Muntean.

Cetatea de scaun a sucevei-03

Primarul oraşului Cernăuţi, Oleksi Kaspruk, a spus cu acelaşi prilej că Bucovina este o regiune unică prin istoria sa, prin peisajul său, prin natura geografică, prin oamenii săi, iar datoria tuturor este de a păstra ceea ce au lăsat străbunii. El a subliniat că locuitorii Bucovinei au cu ce să se mândrească şi ce să le arate turiştilor.

După manifestările de la Muzeul de Istorie, oaspeţii au vizitat Muzeul satului bucovinean, iar în cursul serii au participat la deschiderea oficială a Cetăţii de scaun a Sucevei şi a expoziţiei permanente din acest obiectiv turistic. ( Text: Agerpres, Foto: facebook.com/ Muzeul Bucovinei)