Stolnicul Constantin Cantacuzino

Constantin CantacuzinoStolnicul Constantin Cantacuzino, importantă personalitate a culturii române, s-a născut în anul 1640, la Târgovişte, fiind fiul postelnicului Constantin Cantacuzino şi al Elinei, fiica domnului Ţării Româneşti Radu Şerban (1602-1611).

A studiat la Istanbul, în perioada 1665-1667, apoi la Padova (1667-1669), formându-şi o vastă şi serioasă cultură umanistă.

În a doua jumătate a secolului al XVII-lea în Țările Române dominaţia otomană s-a accentuat, ştirbindu-le autonomia internă, mai ales prin amestecul sultanului în numirea domnilor. Turcii recurgeau frecvent la schimbarea acestora, pentru a împiedica consolidarea domniei. Totodată, grupări boiereşti încearcă să-l aducă pe domn sub controlul lor, iar în Țara Românească este perioada luptelor dintre două facţiuni boiereşti — Cantacuzinii şi Bălenii—, soldate cu dese schimbări ale domnilor pe tronul ţării. O perioadă de stabilitate a început odată cu domnia lui Șerban Cantacuzino (1678-1688).

În timpul domniei lui Șerban Cantacuzino, dar mai ales sub Constantin Brâncoveanu (1688-1714) şi Ștefan Cantacuzino (1714-1716), stolnicul Constantin Cantacuzino a jucat un rol politic important, orientând politica externă a statului muntean în direcţia unei treptate şi prudente apropieri de Austria şi Rusia şi îndepărtare de Imperiul Otoman. De altfel, el s-a ocupat de creşterea şi educaţia aleasă a viitorului domn Constantin Brâncoveanu, precum şi de iniţierea acestuia în tainele diplomaţiei europene.

Curtea domnească din Bucureşti a concentrat în vremea domniei lui Constantin Brâncoveanu cea mai intensă activitate diplomatică din Europa de sud-est. Brâncoveanu întreţinea o bogată corespondenţă cu împăratul Leopold I al Austriei, cu ţarul Petru I al Rusiei, cu regele August II al Poloniei, cu Papa Clement al XI-lea, cu ambasadori, comandanţi militari, cărturari, oameni de afaceri. Potrivit secretarului florentin Anton Maria Del Chiaro, de la care ne-au rămas valoroase ştiri cu caracter istoric şi geografic, stolnicul Constantin Cantacuzino, sfetnic apropiat, dirija corespondenţa domnului cu suveranii creştini.

Cunoscător al limbilor italiană, latină, greacă, stolnicul Cantacuzino era posesorul uneia din cele mai mari biblioteci din acea vreme, care era moştenită în mare parte de la tatăl său şi se remarca prin felul în care era organizată.

A întreţinut corespondenţă diplomatică şi pe teme culturale cu importante personalităţi ale timpului (patriarhul Ierusalimului Hrisant Notara, învăţatul grec Ioan Cariofil, regele Ian Sobieski, împăratul Iosif I, ţarul Petru cel Mare, generalul austriac Marsigli, cărturarul Nicolae Milescu ş.a) şi a colaborat cu traduceri efective sau în calitate de consultant la elaborarea unor tălmăciri de lucrări religioase ale fraţilor Șerban şi Radu Greceanu (între care şi Biblia tipărită la Bucureşti în 1688), contribuind în acest fel la procesul de îmbogăţire a limbii române scrise.

Stolnicul Constantin Cantacuzino a tipărit la Padova, în 1700, prima hartă a Țării Româneşti.

Opera sa fundamentală este considerată a fi “Istoria Țării Rumâneşti întru care să cuprindă numele ei cel dintâi şi cine au fost lăcuitorii ei atunci şi apoi cine au mai descălecat şi au stăpânit până şi în vremile de acum cum s-au tras şi stă”, începută în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino şi rămasă neterminată. Această lucrare, ca şi “Hronicul vechimii româno-moldo-vlahilor” a lui Dimitrie Cantemir, reprezintă trecerea de la o nouă etapă în evoluţia istoriografiei româneşti: depăşirea povestirii cronicăreşti în direcţia unei istorii problemizate şi întemeiate pe o severă critică a izvoarelor.

“Istoria Țării Româneşti” analizează în spirit critic problema izvoarelor istoriografiei naţionale, precum şi problemele principale ale originii poporului român: romanitatea, comunitatea de origine şi continuitatea populaţiei româneşti în Dacia.

În ultimii ani de domnie ai lui Brâncoveanu relaţiile acestuia cu stolnicul Constantin Cantacuzino s-au deteriorat. Diplomat abil, stolnicul Cantacuzino a reuşit să-şi impună fiul, Ștefan Cantacuzino (1714-1716), pe tronul Țării Româneşti în locul lui Constantin Brâncoveanu, dar a sfârşit, în cele din urmă, prin a fi decapitat la Istanbul, împreună cu fiul său, la 7 iunie 1716. (Text: Agerpres, Foto: captura youtube)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *