Sporturi mai puţin cunoscute: LUPTA CU ODGONUL

lupta-odgon

Lupta cu odgonul (în engleză – “tug of war”) este un sport în care două echipe încearcă să tragă, fiecare de o parte şi de alta a unui odgon, echipa adversă peste linia de mijloc.

Originile acestui sport nu sunt clare, dar se ştie că a fost practicat încă din Antichitate. Urmele arheologice arată că acest sport a fost practicat şi în India, în secolul al XII-lea. Povestiri despre lupte cu odgonul circulă în cultura veche scandinavă şi germanică, eroii fiind vikingi care trăgeau de piei de animale peste gropi cu foc înaintea bătăliilor, ca antrenament de rezistenţă şi forţă. În secolele al XVI-lea şi al XVII-lea au loc lupte cu odgonul în Franţa şi Anglia. În secolul al XIX-lea marinarii se întreceau în astfel de lupte.

 

În Tibet, lupta cu odgonul se numeşte “yajia” şi are loc, de obicei, între doi tineri voinici. “Yajia” este o întrecere sportivă foarte populară şi iubită de locuitorii din Tibet. Cei doi tineri, legaţi la gât cu o frânghie, trecută apoi printre picioare, stau spate în spate. Apoi se întind la pământ în direcţii opuse.

Mijlocul frânghiei este marcat cu o panglică roşie. La ordinul de start, cei doi se străduiesc din răsputeri să tragă frânghia fiecare în partea sa până ce panglica roşie depăşeşte linia de marcaj de pe pământ. Victoria la această întrecere reprezintă mai mult decât o onoare pentru participanţi: învingătorul va fi considerat nu doar un om puternic, dar va fi totodată şi alesul inimilor fetelor.

 

Conform “Oxford English Dictionary”, lupta cu odgonul a devenit sport în secolul al XIX-lea, înainte de acea dată fiind o întrecere pentru supremaţie.


Jocul este relativ simplu, fără reguli complicate. O echipă este formată din opt membri (la care se adaugă două rezerve şi doi antrenori). Greutatea celor opt coechipieri nu trebuie să depăşească greutatea maximă pentru categoria respectivă de concurs. Nu există vreo limită de timp.

Câştigă echipa care trage echipa adversă patru metri (la competiţiile în aer liber) sau doi metri (la competiţiile pe teren acoperit) dincolo de linia de mijloc. Întrecerile pot fi de unu, două sau trei meciuri. După fiecare meci, se schimbă poziţiile. Prima poziţie se stabileşte prin tragere la sorţi.

 

Odgonul este din cânepă de Manila (Musa textilis), are o lungime de 33,5-36 metri şi 28-30 metri pentru copii), iar grosimea este de 10-12,5 cm şi 9-10 cm pentru copii).

 

Arbitrul dă următoarele comenzi (în limba engleză): “Team are you ready?” (“Sunteţi gata?”); “Pick up the rope” (“Ridicaţi odgonul”); “Take the strain” (“Întindeţi odgonul”); “Rope to center” (“Odgonul la mijloc”); “Steady, Pull!” (“Gata, trageţi!”).

 

Există 13 încălcări ale regulamentului, respectiv: sitting (aşezare intenţionată); leaning (atingerea solului cu altă parte a corpului decât talpa piciorului); locking (împiedicarea mişcării libere a odgonului prin ţinutul sub subsuoară, înfăşurarea în jurul membrelor corpului etc.); grip (ţinerea neregulamentară a odgonului); propping position (trasul cu smucituri). La a treia încălcare a regulamentului, echipa respectivă este descalificată.

 

Dacă este practicat conform regulamentului, sportul nu este periculos, dar au fost cazuri de accidentări, chiar şi cu pierderea unor membre ale corpului sau a vieţii.

 

Sportul este practicat în aproape toate ţările din lume. Unele ţări au federaţii naţionale, iar pe plan internaţional există o federaţie internaţională, TWIF (prescurtarea pentru “The Tug of War International Federation”). În 2013 erau afiliate 65 de ţări, inclusiv România. Lupta cu odgonul a fost sport olimpic între 1900 şi 1920.(Text: Agerpres, Foto:wikipedia.org, Video: youtube.com)

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *