Mp3

Specialitate vânătorească: raţă sălbatică pe varză

rata-pe-varzaRaţa sălbatică pe varză murată, gătită în ceaun la cuptor de cărămidă, este una dintre specialităţile vânătoreşti cu care nea Costică Buţu, vânător cu experienţă, îşi ademeneşte ortacii după o zi lungă petrecută pe ape, în căutarea şi împuşcarea zburătoarelor.

Astfel, pentru a găti această mâncare delicioasă, dar nu foarte greu de preparat, nea Costică din Târgu-Jiu ne povesteşte că trebuie respectaţi câţiva paşi simpli pentru ca preparatul să-i dea pe spate pe comeseni.

Pentru că se găteşte la ceaun, care este un vas mai mare, se folosesc două sau trei raţe, în funcţie de numărul mesenilor, patru verze murate potrivite ca mărime, trei cepe albe mai mari, doi ardei graşi roşii, bulion, piper boabe, cimbru, untură şi sare, dacă este nevoie.

Raţele proaspăt împuşcate se curăţă de pene, apoi se trec prin flacără, se freacă bine cu făină de mălai pentru a se frăgezi, după care se eviscerează. Se spală bine, iar inima, ficatul şi pipota, care se curăţă şi ele de impurităţi, se păstrează, pentru că le vom adăuga în altă mâncare, de exemplu într-o tocăniţă.

Raţele se lasă întregi şi se pun deoparte până se pregătesc celelalte ingrediente. Varza murată se taie fideluţă şi se pune într-o strecurătoare, pentru a se scurge de zeamă. Punem în ceaun câteva linguri de untură, adăugăm ceapa albă tăiată mărunt, apoi ardeii graşi tăiaţi cubuleţe. Le călim câteva minute, amestecând în acest timp cu lingura de lemn măcar o dată.

Adăugăm varza murată, o călim şi pe ea cu legumele câteva minute, apoi punem piper boabe, foi de dafin, câteva crenguţe de cimbru, iar deasupra aşezăm raţele întregi. Păstrăm câteva linguri de varză pe care le punem deasupra raţelor, astfel încât acestea să fie undeva la mijlocul ceaunului cu preparatul.

Punem apă până la jumătatea ceaunului şi introducem ceaunul în cuptor, unde îl lăsăm cam două ore, pentru a se frăgezi carnea de raţă. Dacă varza este sărată, nu mai puneţi sare, însă dacă nu este foarte sărată, condimentaţi-o pe placul dumneavoastră. Spre final, se pune deasupra bulionul diluat cu puţină apă, dar nu se amestecă şi se mai lasă la cuptor până când varza prinde o crustă deasupra”, ne spune vânătorul.

Raţele se porţionează când se servesc mesenilor şi se servesc cu varza alături de ardei iute şi de un pahar cu ţuică tare, pentru poftă de mâncare. (Text: Agerpres, Foto: tarabucatelor.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *