Mp3

Singura cultură de afin din nord-vestul ţării

cultura-afine-01

Culturile de afin sunt o raritate în nord-vestul României unde tradiţionale sunt plantaţiile de meri, peri, pruni, caişi şi piersici, însă există agricultori dispuşi să investească în culturi noi şi să amenajeze terenuri nefolosite pentru a scoate un minim de profit.

Ioan Moldovan, economist, în vârstă de 62 de ani, a experimentat cu succes în satul Posta, pe aproape 10 hectare de teren, o cultură de afin care abia la câţiva ani de exploatare începe să producă cu adevărat. Cultura afinului, arbust ce poate fi întâlnit la altitudini de peste 1.000 de metri, e destul de pretenţioasă şi necesită muncă fizică intensă din momentul plantării până la strângerea recoltei.

Moldovan, împreună cu familia, au investit aproape 300.000 de euro, iar cel mai mare obstacol l-a întâlnit la desfacerea pe piaţa internă, în timp ce pe piaţa europeană a trebuit să cedeze în faţa jucătorilor consacraţi. Proprietarul culturii de afin a recunoscut că mass-media a fost cea care l-a influenţat să înceapă afacerea, dar şi un teren moştenit, care de mulţi ani nu era folosit, aşa că s-a gândit să-i dea o întrebuinţare.

Înainte de 2010, graţie televiziunii, am urmărit unde erau promovate anumite culturi care se pare, în acel moment, erau foarte rentabile; printre acestea se numărau şi afinele (…) Am reţinut un amănunt: că e nevoie de un sol acid, iar cum soacra mea deţinea un teren de 10 ha în satul Posta-Remetea Chioarului, mă gândeam să-l valorific. Mi s-au făcut şi oferte pe teren, dar am renunţat şi aşa a început ideea căutării fondurilor europene. Erau nişte piedici fantastice, iar cei care întocmeau documentaţia nu îţi garantau nimic, deşi cofinanţarea o aveam. Până la urmă, m-am hotărât eu şi fiul meu să studiez cum se poate înfiinţa o cultură de afin şi, ca să fiu sigur de reuşită, am respectat tehnologia de lucru exact ca la carte.

Faptul că am plecat de la premisa că voi găsi foarte uşor îndrumările de specialitate pe net, în cărţi, publicaţii româneşti şi străine a fost un prim obstacol, am realizat că informaţiile necesare sunt prea puţine şi e vorba doar de o documentare sumară. Existau unele indicii în materialele consultate, dar descrierea procesului de cultură şi întreţinere a afinului era sumară. Deşi sunt de la ţară şi eram familiarizat cu munca câmpului, am dedus că nu mai merge după agricultura tradiţională, iar în cazul unei culturi intensive, trebuie să respecţi regulile, altfel nu ai randament, practici o agricultură de subzistenţă, investiţiile sunt foarte mari şi nu îţi permiţi să rişti”, a explicat Ioan Moldovan.

Omul de afaceri, care deţine şi o pensiune turistică în municipiul Baia Mare, a investit o sumă considerabilă în startul afacerii cu afine, dorind cu orice preţ să folosească terenul deţinut de familia sa.

cultura-afine-02

“Am investit peste 260.000 de euro într-o plantaţie de afin, model pentru Maramureş şi judeţele vecine, cred că o asemenea cultură de afin nu mai există în altă parte a Transilvaniei pe modelul implementat de noi. Investiţia e apreciabilă şi, fiind într-o zonă aridă, a fost nevoie să mai investim într-un lac de acumulare pe 1,5 ha de teren. A fost nevoie să adaptăm cursul unei văi colinare care, de obicei pe timpul verii, seacă, iar în timp, pentru a avea apă, a fost nevoie de acest artificiu tehnic. Afinul e foarte pretenţios în privinţa apei şi a trebuit să caut o soluţie, altfel, să transporţi apa cu cisternă de mare tonaj devine extrem de costisitor”, a mărturisit fermierul.

În momentul pornirii afacerii a căutat sprijinul specialiştilor din agricultură, dar majoritatea nu avea cunoştinţele necesare, astfel încât a fost nevoit să colinde prin ţară în căutarea altor întreprinzători care deja activau în domeniu. Turba care se aşază la rădăcina plantei o importă din Lituania.

“Au fost mici secrete în ce priveşte cultura afinului, secrete pe care nu le-am găsit în lucrările de specialitate – puţine la număr, în România – distanţa de plantare, soiurile care se pretează în funcţie de o anumită înclinare a terenului, de aciditatea solului. În nicio lucrare de specialitate nu se spune că trebuie să pui la baza rădăcinii turbă sau rumeguş, nicăieri nu afli care ar trebui să fie proporţia între rumeguş şi turbă, dar am avut noroc că am importat turbă din Lituania. Avem şi noi, în ţară, turbării, însă turba e de slabă calitate, nu e cernută, e mult prea mare (…). Nicăieri nu găseşti cum să faci o tăiere a afinului – e tăiere de creştere, tăierea de rod (…), nu vă mai spun, modul de administrare a îngrăşămintelor – dacă se practică această formulă. Am solicitat sprijinul Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Maramureş, a Unităţii Fitosanitare, fără prea mare efect, parcă ţin totul aproape secret şi nu te ajută cu nimic.

Afinele nu se prea stropesc cu substanţe chimice, în schimb au dăunători cum ar fi şoarecii, şobolanii şi ciorile şi cu foarte mare greu am reuşit să-i stârpim. Cel mai dificilă luptă a fost cu şoarecii şi şobolanii care îşi făcuseră pe sub rădăcinile plantei tuneluri, iar dacă ajunge aerul la rădăcină nu se mai dezvoltă planta. Nu ştiam de ce anumite plante au rămas mici, rahitice şi ne-a luat timp până am descoperit adevărata cauză a dezastrului din plantaţie. Pentru a învăţa cum funcţionează plantaţia afinului am colindat ţara pentru a prelua din experienţa altora şi a încerca să reducem cât mai mult pierderile. Aşa că pe lângă ajutorul cărţilor ne-au fost de mare ajutor micii fermieri care deţin plantaţii şi au fost de acord să ne împărtăşească din experienţa dobândită. Acum, la rândul meu, sunt gata să-i îndrum pe alţi doritori dacă se gândesc să se lanseze într-o asemenea investiţie agricolă”, a spus Ioan Moldovan.

Proprietarul singurei culturi de afin din judeţul Maramureş a susţinut că o mare problemă rămâne şi forţa de muncă pentru activităţile agricole sezoniere, deşi oamenii sunt bine plătiţi.

“Cea mai mare problemă a devenit, între timp, forţa de muncă necesară întreţinerii şi strângerii recoltei fructelor şi vă mărturisesc că niciodată nu m-am gândit că tocmai munca va deveni cea mai mare problemă şi mai ales la sate, acum. Pe lângă acest aspect, fiind un domeniu nou, întâmpini probleme la vânzarea produsului, tehnologizarea şi achiziţionare de utilaje, dar surprinzător, cea mai mare problemă rămâne forţa de muncă!

Forţa de muncă provine din sat, iar dacă e o anumită sărbătoare, nu ai cu cine lucra. Când fructele de afin încep să se coacă trebuie să le recoltezi rapid pentru că se înmoaie şi nu mai poţi face nimic cu ele, iar vânzarea pe piaţa internă/externă e mult sub preţul de cost, iar în lunile iunie-iulie când se face recoltare trebuie să fii pregătit, să faci faţă provocărilor (…) Am fost nevoit anul trecut să apelez la romii din Finteuş pentru a strânge recolta, a fost groaznic pentru că disciplina lor lasă mult de dorit, i-am plătit la kilogramul recoltat, aşa cum se procedează, pentru că unii sunt mai harnici şi alţii mai puţin (…) Trebuia să încep cu o suprafaţă mai mică, 2-3 ha de teren, şi să cresc în dimensiune treptat. Eu am intrat dintr-o dată pe o suprafaţă de 10 ha teren ce necesită, în perioada de recoltare, zilnic, peste 150 de oameni”, a mărturisit Ioan Moldovan.

cultura-afine-03

Valorificarea afinului atât pe piaţa internă câte şi cea externă e o altă problemă pentru majoritatea fermierilor care nu pot îndeplini condiţiile impuse de lanţurile marilor magazine, iar companiile străine încearcă să cumpere la preţ cât mai mic pentru a-l vinde apoi în afara României sau chiar intern, la preţuri exorbitante.

“Înainte de 1989, se culegeau mult mai multe fructe de pădure, iar Direcţia Silvică Maramureş avea propriul centru de achiziţie, exportau dar congelau fructele imediat după culegere. Acum, anual exportă peste 40 de tone spre Germania, în baza unei vechi relaţii contractuale. Exportă, din păcate, la un preţ foarte mic pentru că, după restructurarea Ministerului, în urmă cu 25 de ani, resortul pentru export a dispărut, iar cei responsabili de acolo au preluat controlul afacerii, iar statul lucrează cu acei oameni care s-au privatizat, iar pe el nu-l prea interesează cheltuielile şi venitul. Anul trecut a fost o recoltă bună şi cu contractări pe Germania, făcute de fiul meu.

Însă dacă intenţionezi să exporţi, trebuie să procuri ambalajele necesare. Am exportat şi spre Portugalia, printr-o firmă ce opera în ţară şi ne-a pus la dispoziţie ambalajele. Investiţia în ambalajele necesare pornirii afacerii e foarte mare şi poate ajunge pe la 80.000-90.000 de lei. Cum nu mi-am putut permite o asemenea investiţie, la start, a fost mai uşor să investesc într-un depozit frigorific. Paradoxul e că firmele care solicită afinele (pe piaţa externă – n.r.) nu vor să încheie contracte, ştiu foarte bine că fructele se coc, nu pot fi ţinute în depozit perioadă îndelungată de timp şi nu ai ce să faci cu ele, iar aproape de perioadele de graţie vin şi îţi oferă un preţ pe care-l vor ei; dai afinele undeva la 2,50 euro şi se întorc pe piaţă mai târziu la 26-28 de euro/kilogramul!

Am încercat să desfac afinele pe piaţa internă printr-unul dintre marile supermarketuri, numai taxa de raft impusă era 8.000 de euro, plus obligaţia de asigura o anumită ritmicitate unor magazine din 4-5 judeţe, produsele trebuiau ambalate în caserole cu capac la 125 grame, iar dacă nu se vând într-o lună de zile, aveam obligaţia să le ridic din magazin, iar în cazul comercializării, primeam banii după trei luni de zile. Am renunţat din cauza condiţiilor greu de respectat mai ales că e vorba de un produs perisabil” a spus Ioan Moldovan.

Acesta a remarcat că satul îmbătrâneşte încet, tinerii îl părăsesc în căutarea unui loc de muncă mai bine plătit, iar cei care rămân pe loc practică o agricultură de subzistenţă.

“Forţa de muncă la sat e îmbătrânită, iar marea majoritate a oamenilor irosesc fondurile din subvenţii fără să întreprindă ceva. Familiile tinere au plecat şi pleacă din sate, aşa se explică de ce sunt foarte puţini cei care fac agricultură. Eu n-aş oferi aceste subvenţii agricole decât în situaţia care pământul e lucrat, iar apoi micul fermier, ţăranul de rând, în cazuri puţine reuşeşte să pornească o afacere agricolă, să deschidă o cultură care să-i aducă beneficii. Agricultura e muncă extrem de grea, riscantă, pentru că o faci sub cerul liber iar în cazul unor intemperii abundente recoltele pot fi distruse şi nu te despăgubeşte nimeni‘, a conchis Ioan Moldovan. (Text: Agerpres, Foto: daisyfarms.net, multimedia.uga.edu, dimeofruitfarms.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *