Singura biserică din lemn semnată de Horea, la Muzeul Etnografic din Cluj-Napoca

Biserica-Horea

Puţine lucruri au rămas în lume iscălite de mâna lui Horea, conducător al răscoalei ţărăneşti de la 1784 din Transilvania, iar unul dintre ele, singurul în lemn, se află în Parcul Etnografic Naţional “Romulus Vuia” din Cluj-Napoca, primul muzeu în aer liber din România. Semnătura lui Horea se află pe o grindă a unei biserici pe care acesta a construit-o împreună cu echipa sa de meşteri.

Biserica a fost construită în 1773 şi directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, istoricul Tudor Sălăgean, a declarat că aceasta este un obiectiv important nu numai pentru că este singurul care poartă semnătura lui Horea, ci şi pentru că reprezintă faza de maturitate a construcţiilor de lemn din România.

Parcul-Romulus-Vuia5

Biserica este singura marcată de Horea. A fost adusă în muzeu în 1968, din localitatea sălăjeană Cizer, cu sprijinul Comisiei Monumentelor, şi este unul dintre obiectivele cele mai interesante. Tipologic este unul dintre cele mai reprezentative monumente ale fazei de maturitate a construcţiilor de lemn din România, o biserică cu plan evoluat, care este foarte armonioasă ca şi construcţie. Pictura, de asemenea, e o interpretare în stil rural a erminiilor bizantine, dar este o pictură de foarte bună calitate, am depus un proiect de restaurare care merge înainte pe fondurile norvegiene şi sperăm să fie şi restaurată. Trebuie făcută şi restaurarea structurii, chiar dacă nu are probleme mari, a menţionat Tudor Sălăgean.

Potrivit unei prezentări a Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Biserica lui Horea este construită din stejar, iar clopotniţa sa înaltă – element de prestigiu comunitar -, corpul naosului şi cel al altarului alcătuiesc împreună un întreg bine echilibrat, îngrijit executat, armonios proporţionat şi dinamic. De asemenea, pereţii bisericii sunt încinşi median cu funia tradiţională sculptată, care apare şi la portal, iar arcadele pridvorului sunt şi ele bogat decorate.

Parcul-Romulus-Vuia6

Bisericile de lemn din Transilvania erau caracteristice doar satelor româneşti de rit ortodox şi greco-catolic. Ele erau construite prin efortul comunităţilor şi reflectau – prin dimensiuni, grad de ornamentare şi calitate a picturii – situaţia demografică şi economică a acestora. Personalitatea bisericilor de lemn româneşti este dată de simplitatea arhaică a volumelor (acoperişuri simple, turnuri elansate), de descendenţa ţărănească a unor elemente (pridvorul, scara) şi de absenţa influenţei accentuate a stilurilor arhitectonice culte, mult mai vizibilă în cazul altor biserici de lemn europene”, se mai arată în prezentarea respectivă.

Istoricul Tudor Sălăgean spune că au existat alte două inscripţii cunoscute făcute de Horea, dar că ele au dispărut misterios şi că acum a rămas doar cea de pe Biserica din Cizer, deţinută de Parcul Etnografic din Cluj.

Parcul-Romulus-Vuia7

“Lucrarea aceasta a fost contractată de Nicula Ion a Neamţului, dar a fost executată de Horea, care s-a şi semnat pe o grindă de pe cupola uşor arcuită, cu litere chirilice: «lucrat Ursu H». Istoricii au identificat un număr total de trei inscripţii, toate cu litere chirilice, care ar fi fost făcute de Horea. Una dintre acestea, realizată pe grinda principală a casei lui Horea din Albac, care reda numele autorului ei sub forma «Nicula Urs», a fost depusă la sfârşitul secolului al XIX-lea în Muzeul Astrei din Sibiu, de unde a dispărut fără urmă în timpul primului război mondial. O altă inscripţie, de asemenea pierdută, ar fi fost realizată pe grinda unei case din Mătişeşti. Dintre inscripţiile atribuite lui Horea a căror autenticitate a fost confirmată de specialişti, cea aflată în biserica din Cizer este unică, fiind singura păstrată până astăzi”, subliniază Tudor Sălăgean.

Parcul-Romulus-Vuia8

Istoricul clujean povesteşte şi o legendă creată în jurul Bisericii lui Horea şi a inscripţiei lăsate de acesta pe o grindă. “Tradiţia locală din Cizer a păstrat amintirea prezenţei lui Horea în localitate şi a atenţiei deosebite pe care locuitorii din Cizer au dat-o inscripţiei lăsate de acesta. Potrivit amintirilor localnicilor, copiii erau ţinuţi departe de inscripţie, pentru a preveni deteriorarea acesteia. Unul dintre cei mai bătrâni oameni din Cizer, intervievat în 1960, îşi amintea că, în copilăria sa, bătrânii satului le spuneau copiilor să se ferească de locul cu inscripţia, pentru că «acolo sus şi-a scris moartea numele şi cine se apropie de el moare». Legenda avea rolul de a-i îndepărta pe copii şi pe inoportuni de inscripţie, prevenind distrugerea ei”, explică istoricul clujean.

Parcul-Romulus-Vuia9

Tudor Sălăgean mai spune că Horea era foarte cunoscut pentru iscusinţa sa în meşteşugul cu lemn şi că în perioada construirii Bisericii din Cizer se stabilise în apropiere, pe un domeniu al familiei Banffy, la Ciucea, pe teritoriul de astăzi al judeţului Cluj. “Horea, moţ sărac, cu familia lui (soţia Ilina, copiii Ioan şi Luca) s-a aşezat la Ciucea, la Iegărişte, probabil fugit de pe domeniul minier al Zlatnei, unde era iobag şi unde sarcinile fiscale deveniseră foarte grele. Horea, împreună cu alţi moţi aşezaţi în zonă, au devenit cunoscuţi în satele din jur pentru iscusinţa meşteşugului lor”, precizează istoricul.

În prezent, Biserica lui Horea din Parcul Etnografic Naţional “Romulus Vuia” este deschisă publicului, ba chiar este foarte solicitată de către populaţie, contra cost, pentru botezuri şi cununii. Din august 2014, în Biserica lui Horea au început să se oficieze şi slujbe religioase ortodoxe, în fiecare duminică.

În afară de Biserica lui Horea, în parcul etnografic clujean există alte două biserici reprezentative.Muzeul are trei biserici care reflectă trei tipuri diferite de evoluţie a bisericilor de lemn. Altă biserică interesantă este cea din Petrindu, Sălaj, care are o pictură interioară, destul de deteriorată, realizată de Dimitrie Ispas în anul 1835, el fiind unul dintre cei mai mari pictori de biserici din Transilvania. Pictura de la Petrindu a fost extraordinară în momentul realizării şi e cuprinsă în restaurare, sperăm să o putem reda publicului. Cealaltă biserică este cea mai veche, e mai mică, din Chiraleş, judeţul Bistriţa-Năsăud, şi ilustrează o etapă ceva mai timpurie din construcţia bisericilor de lemn, este din secolul 17, una dintre bisericile vechi din Transilvania. Este lipsită de pridvor, care e o dovadă de vechime”, spune Tudor Sălăgean.

Parcul-Romulus-Vuia1

Pe lângă Biserica lui Horea, Parcul Etnografic Naţional “Romulus Vuia” are în portofoliu, între cele 55 de obiective ale sale, şi alte construcţii unicat. Printre ele se află cea mai veche gospodărie românească păstrată şi cea mai veche casă din Transilvania.

“Avem cea mai veche gospodărie românească păstrată, gospodăria din Cămârzana, Ţara Oaşului, datată 1725. A fost adusă în muzeu acum 20 de ani. Avem şi cea mai veche casă transilvăneană păstrată în vreun muzeu, o casă secuiască din Caşin Imper, casa unui mic nobil secui, care este datată 1678. Este cel mai vechi obiectiv tip gospodărie. Mai avem şi o casă săsească din zona Bistriţei, din Jelna, este o casă foarte frumoasă, reprezentativă pentru zona de aşezare germană din nord-estul Transilvaniei. O gospodărie foarte interesantă este cea de la Geaca, Cluj, caracteristică pentru Câmpia Transilvaniei, singura casă al cărei acoperiş este realizat din jupi de trestie. O casă foarte interesantă pe care am început să o restaurăm de doi ani. Am lucrat după toate principiile în cazul acesta, fiindcă a fost posibil. Încercăm să utilizăm materiale din satul de unde provine casa şi meşteri tot de acolo. Aceasta e o casă refăcută de meşterul Grigore Şom din Geaca, cu trestie recoltată din Geaca. E un proces destul de complicat, trestia se recoltează iarna când e îngheţat, pe urmă se ţine până primăvara-vara, când se poate acoperi casa. Şi tehnica e diferită faţă de casele acoperite cu paie”, explică directorul Muzeului Etnografic al Transilvaniei, Tudor Sălăgean.

Parcul-Romulus-Vuia2

Tot el povesteşte şi despre începuturile Parcului Etnografic Naţional “Romulus Vuia “, care este primul astfel de parc din România. Naşterea parcului s-a datorat chiar viitorului rege Carol al II-lea. “Parcul Etnografic «Romulus Vuia», înfiinţat în anul 1929, este cel dintâi muzeu etnografic în aer liber din România şi al şaselea din Europa. Înfiinţarea parcului îi este datorată fondatorului Muzeului Etnografic al Transilvaniei, etnograful român Romulus Vuia (1887-1963). Puţină lume ştie însă că imboldul către realizarea acestui muzeu a fost dat de principele Carol al României (devenit, în 1930, regele Carol al II-lea), care îi solicitase lui Romulus Vuia sprijinul în vederea aducerii câtorva bisericuţe de lemn din Transilvania pe domeniul regal de la Pelişor”, menţionează istoricul clujean.

Parcul era la începuturile sale chiar un muzeu viu, cu oameni care locuiau permanent în el şi care duceau o viaţă cum era pe vremea construirii caselor în care vieţuiau.

Parcul-Romulus-Vuia3

Parcul Etnografic a fost, la începuturile sale, un muzeu viu, care îşi propunea să ilustreze viaţa rurală din diferitele zone etnografice ale Transilvaniei. Casele aduse în muzeu, până în anul 1940, au fost locuite de familii care proveneau din aceeaşi regiune (ba chiar, de preferinţă, din aceeaşi localitate) de unde veneau şi gospodăriile respective. Muzeul avea, de asemenea, propriul său restaurant, care purta numele «Gaudeamus» şi care era aprovizionat cu produsele realizate de gospodarii din Parcul Etnografic. Derularea proiectului a fost însă destul de dificilă, chiar şi în condiţiile perioadei interbelice.

Astfel, cei mai mulţi dintre ţăranii care erau aduşi în parc au renunţat, în scurt timp, la modul de viaţă tradiţional şi au preferat să părăsească parcul etnografic pentru a se muta în locuinţe mai moderne. În anul 1940, după cedarea Ardealului de Nord, noile autorităţi maghiare au desfiinţat parcul etnografic şi au încercat să atribuie casele de aici, ca locuinţe, unor familii venite din Ungaria. Nici una dintre aceste familii nu a acceptat însă această repartiţie, refuzând să locuiască în casele din Parcul Etnografic”, conchide Tudor Sălăgean.

Parcul-Romulus-Vuia4

În prezent, în Parcul Etnografic Naţional “Romulus Vuia” din Cluj-Napoca se organizează adesea evenimente specifice satului tradiţional, care atrag un număr din ce în ce mai mare de turişti. Numărul vizitatorilor a ajuns în 2013 la peste 22.000, în creştere foarte mare faţă de anii precedenţi. Printre evenimentele tradiţionale organizate anual se numără “Înstruţatul boului” şi seceratul grâului, dar sunt organizate şi evenimente muzicale similare celor din satul tradiţional, slujbe religioase, alături de alte evenimente culturale, lansări de carte etc. (Text: Agerpres, Foto: visitcluj.ro, monumente-etnografice.cimec.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *