Mp3

Schiorii mai găsesc zăpadă în 8 staţiuni renumite din Alpi şi Pirinei

schi

Iubitorii schiului mai au ocazia de a se bucura de zăpadă în staţiuni de pe vechiul continent, potrivit site-ului ocholeguas.com, care prezintă pe scurt opt dintre cele mai bune.

Staţiunea Grandvalira din Andorra este cea mai mare din Munţii Pirinei, cu peste 200 de kilometri schiabili. Sunt în continuare deschise 116 dintre cele 118 pârtii ale sale. Grandvalira este un autentic punct de întâlnire pentru schiorii de toate categoriile, începători sau experţi.

În Alpii francezi şi la peste 1.800 de metri altitudine se află staţiunea Avoriaz, loc de referinţă în lumea schiului. Cei cărora nu le place să schieze sau să practice snowboard-ul nu au motive de îngrijorare: Avoriaz a deschis acum doi ani Aquariaz, un enorm spaţiu termal şi acvatic pentru ca turiştii să se poată relaxa printre peste 1.500 de plante tropicale.

Les Deux Alpes este a doua cea mai veche staţiune din Franţa, după Chamonix, şi este deschisă tot timpul anului. Este un gheţar schiabil, cel mai mare din Europa. În Les Deux Alpes este totdeauna zăpadă, iar priveliştile sunt impresionante.

În provincia spaniolă Lérida se află Baqueira Beret, una dintre cele mai bune staţiuni de schi din Spania şi din Europa, cu peste 150 de kilometri schiabili şi aproape 100 de pârtii. Pârtiile sale verzi vor servi începătorilor, iar cele 15 piste negre vor face deliciile celor mai exigenţi schiori.

La numai cinci kilometri distanţă de frontiera cu Italia, staţiunea franceză Val d’Isere se află în inima Alpilor. A găzduit Jocuri Olimpice şi Campionatul Mondial de Schi Alpin şi este des vizitată de francezi, italieni, elveţieni şi germani, dată fiind poziţia ei geografică.

Foarte aproape de staţiunea Val d’Isere, Megeve este una dintre cele mai bune staţiuni de schi din Europa, cu multiple servicii. O plimbare cu balonul poate că este scumpă, dar priveliştile şi experienţa sunt de neuitat.

În departamentul francez Savoie se află staţiunea de schi Courchevel. Face parte din Les 3 Vallées, unul dintre cele mai mari domenii schiabile din lume, cu peste 600 de kilometri de pârtie. Sunt mai multe pârtii de schi interconectate, fapt pentru care se poate schia timp de două săptămâni fără a vedea totul. Este paradisul oricărui schior.

La poalele celui mai înalt vârf al Alpilor, Mont Blanc, se află celebra staţiune Chamonix-Mont-Blanc. Acolo s-au desfăşurat Jocuri Olimpice, diverse competiţii mondiale de schi, iar staţiunea a apărut în unele filme. Pe lângă faptul că este un punct de referinţă în lumea schiului şi a snowboard-ului, localitatea este încântătoare.(Text: Agerpres, Foto: estaticos01.ocholeguas.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *