La 7 decembrie 2004, Teatrul de operă Scala din Milano şi-a redeschis porţile, după ample lucrări de renovare, cu opera lui Antonio Salieri „Europa Riconosciuta”, care inaugurase instituţia în 1778.
Teatrul Scala din Milano a fost înfiinţat sub auspiciile Împărătesei Austriei, Maria Tereza, cu scopul de a înlocui Teatrul Ducal, distrus într-un incendiu care a avut loc la 26 februarie 1776. Numele teatrului provine de la locul unde a fost reconstruit, respectiv pe terenul unde se afla biserica Santa Maria alla Scala.
Proiectat de către celebrul arhitect neoclasic Giuseppe Piermarini, Teatrul Scala şi-a deschis porţile la 3 august 1778, cu spectacolul „L’Europa riconosciuta”, a lui Antonio Salieri. La vremea aceea, era una dintre minunile epocii. Tehnologia scenică putea prezenta efecte speciale precum taifun, cutremur şi bătălii.
Odată cu apariţia operelor lui Rossini pe scena teatrului, în 1812, Scala a devenit principalul centru de promovare a operelor italiene. De asemenea, o contribuţie foarte importantă în acest sens au avut-o şi coregrafii Salvatore Vigano şi Carlo Blasis, care au lărgit sfera artistică, incluzând şi baletul. Perioada care a urmat a fost marcată de spectacole excepţionale ale unor mari nume care au rămas în istorie, precum Gaetano Donizetti, Vincenzo Bellini, Giuseppe Verdi, etc.
Odată cu preluarea conducerii artistice a teatrului de către Arturo Toscanini, a avut loc o reorganizare importantă a teatrului. Toscanini, unul dintre cei mai mari dirijori ai tuturor timpurilor, a introdus tradiţia reinterpretării marilor spectacole, tradiţie ce a continuat fără întrerupere şi care a fost reînnoită în secolul XX. De asemenea, Toscanini a adus pe scena teatrului Scala operele lui Richard Wagner şi a extins repertoriul orchestral pentru a incluse şi muzica simfonică.
În 1948, după cel de-al Doilea Război Mondial, au evoluat pe scena teatrului nume mari ale artei spectacolului muzical, printre care Maria Callas, Renata Tebaldi, Giuseppe Di Stefano, Mario Del Monaco şi au fost puse în scenă spectacole de balet care au scris istoria operei. În 1986, dirijorul Riccardo Muti a fost numit director muzical, iar din 1989 până în 1998, a reintrodus în repertoriu cele mai îndrăgite spectacole („Rigoletto”, „La Traviata”, „Macbeth”) şi multe altele.
Încă din 1990, administraţia Teatrului Scala cerea administraţiei Primăriei oraşului Milano să intervină asupra clădirii pentru lucrări de renovare. În martie 2001, comisia condusă de Gabriele Albertini a aprobat proiectul arhitecţilor Mario Botta şi Elisabetta Fabbri, care prevedea restaurarea. La 7 decembrie 2001, spectacolul Otello a încheiat anul Verdi şi, pentru moment, s-au încheiat şi spectacolele susţinute în această clădire, iar în ianuarie 2002 au început ample lucrări de renovare.
La 19 ianuarie 2002, s-a deschis noul Teatru Arcimboldi, construit în fosta zonă industrială Pirelli-Bicocca, cu spectacolul „La Traviata”, iar la 23 mai, s-a deschis Muzeul teatrului la Palatul Busca. Teatrul Arcimboldi, prin cele 2.400 de locuri ale sale, urma să asigure timp de doi ani afişul operelor puse în scenă aici.
Proiectul de restaurare al teatrului a vizat transmisibilitatea integrală, conservarea şi valorificarea bunului arhitectonic printr-o serie de lucrări de specialitate, de curăţare şi consolidare a zonelor degradate, în scopul opririi procesului de degradare. Munca de conservare a inclus, în schimb, trei spaţii diferite: avancorpul teatrului cu foaiere şi spaţii pentru public, sala teatrală şi aşa-numita clădire „Casino Ricordi”, unde s-au efectuat lucrări, printre altele, de ameliorare a acusticii sălii, redescoperind pardoseala din teracotă a scenelor şi din mozaic veneţian şi marmură a coridoarelor.
Restaurarea acestei părţi a teatrului a avut un caracter exclusiv „de conservare”, în scopul menţinerii ornamentelor şi tradiţionalelor culori roşu şi auriu ale finisajelor, decorurilor şi draperiilor. S-a propus din nou catifeaua roşie ca material, culoare şi amplasare şi au fost renovate mai ales braţele scaunelor din sală, ornamentele scenelor şi galeriilor, spătarele scaunelor, cortina, tapiţeria lojilor, fotoliile din stal şi din galerii. Peste tot a fost eliminată mocheta.
În ceea ce priveşte „turnul scenic”, pentru a răspunde noilor cerinţe scenice de realizare a unui nou perete extern, a fost ridicat acoperişul cu 38 de metri faţă de parter. În planurile din spatele turnului au fost realizate şase săli de repetiţie care ajung la înălţimea acoperişului turnului. Noul spaţiu scenic se prezintă acum ca un mare „L” de 1.600 metri pătraţi, împărţit în trei zone: scenă, culise şi spaţiul lateral. Un sistem de planuri mobile face posibilă montarea simultană a două decoruri, datorită unei maşini scenice care se întinde 17 metri sub nivelul scenei.
Maşina scenică este alcătuită din „care tehnologice”, fiecare lung de 30 de metri, cu o greutate de 30 de tone şi permiţând creşterea cu 30% a ofertei de spectacole, cu posibilitatea de a oferi două decoruri simultan. Restructurarea teatrului a permis şi creşterea numărului de locuri, de la 1816 la 2030, în timp ce elipsoida găzduieşte numeroase servicii printre care cabine, vestiare, cantină, băi, săli de repetiţie.
În ceea ce priveşte acustica, s-a recurs la serviciile expertului Higini Arau, membru al Societăţii Spaniole de Acustică şi autor al unor numeroase lucrări în teatre europene. Vechea pardoseală era alcătuită dintr-un parchet rigid, sprijinit pur şi simplu pe molozul rezultat în urma bombardamentului din august 1943 şi cu totul inadecvat din punct de vedere acustic. Intervenţiile pentru ameliorarea acusticii au vizat şi căptuşirea internă a scenei. Între aşa-numitul „molton” şi tapiseria de satin a fost plasat un văl de polietilenă pentru a asigura o atenuare a impactului sonor.
În cursul lucrărilor, al căror cost total s-a cifrat la 60 de milioane de euro, au fost instalate 6 macarale, s-au făcut demolări de 120 de metri cubi, săpături de 17.500 de metri cubi, fundaţii speciale de 17.000 de metri cubi şi 16.000 de metri cubi de beton. Pentru „a arma” structurile din ciment s-au folosit 2.000 de tone de oţel şi 700 de tone pentru structurile metalice. S-au plasat 600 km de cabluri electrice pentru a garanta o putere de 4.000 de kilowaţi.
În ceea ce priveşte dimensiunile, scena măsoară acum 20 de metri pe 18, zona scenei este de 1.600 metri pătraţi, iar turnul scenic măsoară în total 56 de metri. Pardoseala sălii teatrale are 450 de metri pătraţi, în timp ce aceea a foaierelor şi galeriilor are 850 de metri pătraţi.
După o lungă perioadă de consolidare şi reconstrucţie, Scala şi-a redeschis porţile pentru muzică şi pentru public la 7 decembrie 2004, cu opera lui Antonio Salieri „Europa Riconosciuta”, care a inaugurat instituţia în 1778, dar de data aceasta sub bagheta dirijorală a maestrului Riccardo Muti, director muzical al instituţiei. De asemenea, Muzeul a revenit în aceeaşi clădire.
În urma restaurării, Teatrul Scala a revenit în avangarda tehnologică. Cu toate acestea, nu inventivitatea producţiilor a făcut ca La Scala să fie ceea ce este astăzi, ci opera italiană însăşi. La Scala a fost un templu al compozitorilor care au compus pentru ea, al dirijorilor care au dirijat aici, al cântăreţilor care au interpretat aceste opere.
Stagiunea 2005-2006 a fost dedicată celei de-a 250-a aniversări a lui Mozart, iar stagiunea 2006-2007 a marcat, pe de o parte, revenirea, pe 7 decembrie, a operei „Aida” a lui Verdi, iar pe de altă parte deschiderea manifestărilor prilejuite de comemorarea a 50 de ani de la moartea lui Arturo Toscanini. Stagiunea 2007-2008 s-a deschis, tot pe 7 decembrie, cu opera „Tristan şi Isolda”, sub bagheta dirijorului Daniel Barenboim, marcând începutul unei strânse colaborări cu maestrul de origine israeliano-argentinian.
Pe scena Teatrului Scala s-au afirmat, de-al lungul timpului, cei mai buni artişti lirici ai lumii, printre care se numără şi o serie de artişti români de mare valoare. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial a cântat aici soprana Maria Cebotari, Viorica Ursulescu, iar după 1950, basul Emil Marinescu.
Mai recent, printre artiştii români care s-au afirmat pe celebra scenă se numără sopranele Angela Gheorghiu, Virginia Zeani, Nelly Miricioiu, Eugenia Moldoveanu, Irina Iordăchescu, Anita Hartig, Valentina Naforniţă, Letiţia Nicoleta Viţelaru, tenorul Ştefan Pop, basul Adrian Sâmpetrean şi mulţi alţii. (Text: Agerpres, Foto: wikipedia.org, urbanpost.it, Video: youtube.com)
