Satul Veneţia de Jos ar putea avea aceeaşi origine cu metropola italiană

Satul-venetia-01

La câteva sute de metri depărtare de malul stâng al Oltului şi în vestul munţilor Perşani, situat în estul Ţării Făgăraşului, pe cursul inferior al Văii Veneţiei, se află aşezat satul Veneţia de Jos care aparţine de comuna Părău.

Nu se cunoaşte cu exactitate data întemeierii satului, dar izvoarele istorice, cele care s-au păstrat datorită conjuncturilor şi intereselor personale de-a lungul timpului, dau o atestare documentară din primii ani ai mileniului al doilea. Aceste izvoare dovedesc şi că meleagurile veneţiene din zonă au fost locuite şi în primul mileniu, doar că nu s-au păstrat urme arheologice sau cel puţin nu au fost descoperite.

Ioan Cavaler de Puşcariu, jurist, om politic, istoric, memorialist, filolog şi poet, fost pretor (şef al administraţiei şi al poliţiei) al Veneţiei de Jos, copiază şi interpretează un text latin scris cu caractere chirilice de pe o lespede de piatră găsită în casa unui localnic, Ionaşcu Mone(a), scris cu multe greşeli: “A trăit Grigore cel de’ntîiu Veneţianu în anul Domnului 1185 (…)”.

În 1901, Ioan Cavaler de Puşcariu a ţinut un discurs la Academia Română din Bucureşti, unde a arătat că Radu Negru (1185-1216) a donat vistierului său (un fel de ministru de finanţe) Grigorie Venetuş, adică Veneţianu, moşiile aflătoare în patru văi, respectiv Valea Veneţiei, Părăul Sărat, care astăzi se numeşte Sărata, Valea Comănii şi a Cuciulăţii. Din aceasta se poate deduce foarte uşor că în zonă a existat şi o populaţie care să cultive pământurile, să îngrijească vitele şi să “pădurească”. Deci, au existat şi aşezări omeneşti, fie şi primitive, a declarat preotul satului Veneţia de Jos, Alex Socaciu.

Aceeaşi lespede de piatră este amintită şi de călugărul, istoricul şi filosoful Ioan Inocenţiu Samuil (Micu-Klein), (1692-1768), în cartea sa transmisă doar în manuscris, “Istoria Ţării Româneşti şi a Moldovei”. Istoricul Nicolae Densuşianu afirma în cartea sa, “Dacia Preistorică”, faptul că Veneţia de Jos a fost înfiinţată de către o colonie de romani colonizaţi în Dacia, în vecinătatea geţilor. Aceştia se numeau veneti sau vineti. Atât binecunoscuta metropolă Veneţia din Italia, cât şi frumosul sat Veneţia din Ţara Făgăraşului, ar avea practic aceeaşi origine.

Un argument solid în menţinerea acestei ipoteze îl reprezintă şi o descoperire arheologică întâmplătoare pe teritoriul satului, făcută în anul 1965. “Este vorba despre o monedă romană imperială, bătută la Tomis, datată în secolul II-III”, mai precizează părintele Alex Socaciu. Despre numele satului există şi o variantă a lingvistului Alexandru Graur şi anume că denumirea de Veneţia provine de la vineţeală. Vineţeala, este de fapt, un praf albastru care se adaugă în var la spoitul caselor şi care dă pereţilor culoarea vânătă albastră.

ceata_feciori_Venetia-de-jos

Veneţia de Jos a fost de-a lungul timpului un important centru administrativ şi cultural, aici existând o primărie, o judecătorie, perceptorat, notariat, bancă ce deservea satele din răsăritul Ţării Făgăraşului şi până la Târnava Mare, protopopiat unit, post de jandarmi, post de pompieri, ocol silvic, două şcoli confesionale (ortodoxă şi unită), staţiune balneară cu ape cloruro-sodice-iodo-bromurate şi nămol feroginos. Băile de la Veneţia au existat până în anul 1950, dar construcţiile au fost lăsate în paragină şi s-au deteriorat de-a lungul timpului. Din cele mai vechi timpuri, resursele naturale cele mai importante ale Veneţiei au fost pădurile şi piatra de var.

Locuitorii au cultivat pământul, au crescut animale şi făceau negustorie cu produsele muncii lor. Vicisitudinile vremurilor din urmă, în special epoca comunistă şi cea post-comunistă, au făcut ca viaţa satului Veneţia de Jos să decadă. Aşa se face că sediul administrativ a fost mutat la Rupea şi la Şercaia, iar în urma revoltei veneţienilor din cauza falsificării alegerilor de către comunişti, în 1946, conducerea comunei a fost mutată în satul Părău, unde se află şi în prezent.

În timpul regimului comunist, populaţia satului a migrat spre oraşele învecinate, în sat rămânând mai mulţi oameni în vârstă care au lucrat la C.A.P, pentru că pământurile, animalele şi pădurile le-au fost luate de statul comunist. Nu puţini au fost cei care s-au opus colectivizării şi care s-au descurcat pe cont propriu, fără niciun ajutor de la stat. Astăzi, aceşti bravi ai neamului reprezintă parte din familiile cele mai verticale şi cele mai bine văzute în comunitate.

În prezent, majoritatea populaţiei active a satului este plecată la muncă în Italia, Spania sau Germania, media de vârstă a satului fiind foarte ridicată, existând doar o grădiniţă şi o şcoală cu clasele I-VIII, inclusiv cea pregătitoare, doi învăţători, dintre care unul este navetist, la fel ca şi toţi ceilalţi profesori. Comuna Părău de care aparţine satul Veneţia de Jos mai are în componenţă satele Veneţia de Sus, Grid şi Părău. Populaţia comunei, care se află la o distanţă de 60 de km de reşedinţa de judeţ şi de 19 km de municipiul Făgăraş, este de 2.048 de locuitori. (Text: Agerpres, Foto: panoramio.com, paginadeagricultura.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *