Sărută Piatra Blarney

Blarney1

În apropiere de satul Blarney, în Irlanda, la aproximativ 8 km nord-vest de orăşelul Cork, se află castelul Blarney. În partea de sus a castelului se află Piatra elocvenţei, cunoscută mai ales sub numele de Piatra Blarney.

Se spune că oricine sărută această piatră va dobândi “darul vorbirii” sau abilitatea de a linguşi. Milioane de turişti, inclusiv mari oameni de stat ai lumii, giganţi ai literaturii sau legende ale ecranului au urcat treptele să sărute Piatra Blarney pentru a câştiga darul elocvenţei. Nu se ştie de când se practică acest obicei sau ce origine are, dar, se pare, tradiţia ar fi început la sfârşitul secolului al XVIII-lea.

Blarney2

Pentru unii oameni mai puţin supli este dificil să sarute Piatra Blarney. În trecut, cel care dorea să sărute piatra trebuiea să urce în vârful castelului, apoi să se aplece, culcat pe spate, peste marginea parapetului, în timp ce un ajutor îl ţinea de glezne.

Mai târziu, parapetul a fost dotat cu şine de ghidare din fier forjat şi cu bare transversale de protecţie, dar ritualul poate declanşa încă atacuri de acrofobie, o teamă extremă sau iraţională de înălţime.

Blarney3

Sărutarea piatrei în 1897, înainte de a fi instalate barele de ajutor

Există multe legende referitoare la Piatra Barney. Conform unei versiuni a legendei, Cormac McCarthy, cel care a construit Castelului Blarney, a fost implicat într-un proces. El a cerut ajutorul zeiţei Clíodhna, care l-a instruit pe MacCarthy să sărute prima piatră pe care o va găsi dimineaţa, în drum spre tribunal. Acesta a făcut cum i s-a spus şi apoi a pledat cu atât de mare elocvenţă, încât verdictul a fost în favoarea lui. MacCarthy a fost convins că piatra pe care a sărutat-o are propietăţi magice şi a încorporat-o în parapetul castelului.

Blarney4Vedere a Pietrei Blarney de la nivelul solului

O altă poveste spune că, în timpul reginei Elisabeta I, Dermot McCarthy, conducătorul castelului, a fost obligată să predea reginei cetatea sa, ca dovadă a loialităţii sale. El a spus că ar fi încântat să facă acest lucru, dar câte ceva se întâmpla mereu în ultimul moment şi predarea se amâna.

Odată, când scuzele elocvente ale McCarthy au fost spuse reginei, ea a rostit “Cote bodikins, talk mai Blarney!”, referindu-se la modul particular de a vorbi prostii, tipic printre locuitorii oraşului.

Blarney5Casa Blarney de la Castelul Blarney, Irlanda

Termenul Blarney a ajuns astfel să însemne “a vorbi foarte convingător” sau “nonsens înşelător, iar acum este parte a dicţionarului englez. (Traducere şi adaptare duă amusingplanet.com, Foto:  flickr.com, en.wikipedia.org)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *