Mp3

Sarmale din seminţe de dovleac legate cu aţă

seminte-dovleac

Zilele de sărbătoare erau cinstite pe vremuri în satele din judeţul Olt prin respectarea credinţei religioase, a datinilor străvechi, cât şi prin punerea pe masă a celor mai alese bucate. În satul Cornăţelu, din comuna Poboru, de toamna şi până primăvara, pentru zilele de sărbătoare gospodinele preparau sarmale din miez de seminţe de dovleac, de post sau cu carne, legate cu aţă din cânepă sau bumbac, pregătirea principalului ingredient începând din seara de dinainte, la clacă, cu snoave şi poveşti.

Sarmale cu seminţe de dovleac a savurat şi preparat şi artistul popular Constantin Niţu din Poboru, cunoscut pentru ţesăturile şi costumele tradiţionale pe care le-a creat în timp, cât şi pentru faptul că şi-a transformat locuinţa în muzeu, unde sunt creaţii ale sale şi piese reprezentative pentru meşteşugurile şi portul tradiţional. Constatin Niţu îşi aminteşte cu nostalgie de sarmalele cu seminţele de dovleac preparate de bunica şi de mama sa, precum şi de claca de seminţe, ce se organiza în seara de dinaintea zilelor de sărbătoare.

Contantin Niţu spune că în copilăria sa femeile de la sate trudeau cât era ziua de mare prin gospodărie sau la câmp şi aveau familie numeroasă, cu multe guri de hrănit, de aceea doar în serile de dinaintea sărbătorilor găseau timp de a se aduna laolaltă, însă nici atunci pentru a sta, ci cu diferite îndeletniciri, cum este decojitul seminţelor de dovleac pentru sarmale.




Când o gospodină se hotăra să facă sarmale din miez de seminţe de dovleac lua legătura cu vecinele, pentru că avea nevoie de ajutoare să le decojească. Gospodina mergea prin vecini şi anunţa că seara, de obicei sâmbătă seara ori înaintea sărbătorilor, va face clacă de seminţe. După ce se întuneca şi începeau să fie aprinse luminile în case, vecinele celei care avea clacă de seminţe se îndreptau una câte una spre aceasta şi începeau să cureţe cojile, dar cu ochii pe copii, care pândeau să ia din miezul curăţat. Ele vorbeau, mai cântau, mai povesteau bucurii sau necazuri şi copiii le ascultau, cu privirile spre seminţele decojite din troacă”, îşi aminteşte Constantin Niţu, care menţionează că de multe ori a stat alături de bunică şi mamă la clacă, atras de seminţe, dar mai ales de poveşti.

Pentru a prepara sarmalele cu seminţe de dovleac după reţeta tradiţională de la Cornăţelu, sunt necesare seminţe de dovleac, foi de varză murată, roşii uscate sau bulion, mirodenii, respectiv leuştean, cimbru şi mărar uscate, boia dulce de ardei, pentru sarmalele de post, iar pentru cele cu carne se foloseşte şi ou şi cubuleţe de carne de porc.

Troaca era coaja uscată a unui dovleac românesc, tăiat pe jumătate. După ce curăţau seminţele şi umpleau troaca, le puneau pe un şervet din cânepă, pe sobă, la uscat. A doua zi dimineaţa le luau de la uscat şi le pisau în piuă de lemn până când ajungeau ca o făină. Făina rezultată, bine piuită, se trecea printr-o sită nu prea deasă. Se punea apoi într-un castron mare din lut, cu ou, pentru a fi frământată. Între timp, pe o tablă, la sobă, se puneau frunze de leuştean, cimbru şi mărar pentru a fi uscate şi a se sfărâma uşor.

Leuşteanul, cimbrul şi mărarul se adăugau în castronul cu făina din seminţe de dovleac şi ou şi se mai punea un pic de boia de ardei roşu, dulce. Se frământa şi se făceau grămăjoare de mărimea unui ou, ce se puneau pe un cărpător de lemn, una lângă alta. Dacă se tăiase porcul şi gospodina mai păstra carne, câte un cub de carne se punea în mijlocul fiecărei grămăjoare de pe cărpător”, mai spune Constantin Niţu.

El menţionează că pentru a nu risipi foile de varză, gospodinele numărau grămăjoarele cu amestec pentru sarmale astfel încât să ştie exact câte foi de varză murată au de pregătit. Se numărau toate grămăjoarele de amestec pentru sarmale şi se pregăteau un număr egal de foi de varză acră, scoase din putina cu varză pusă la acrit pentru iarnă.

“Familiile erau mai numeroase pe vremuri şi gospodinele pregăteau bucatele cu economie, de aceea numărau grămăjoarele de amestec şi foile de vază, pentru a nu risipi varza acră şi a pregăti mai multe foi decât erau necesare. Se împachetau sarmalele, se legau bine cu aţă din cânepă sau bumbac, circular şi apoi în cruce, pentru a nu se desface în timpul fierberii şi una dintre sarmale era lăsată cu legături mai slabe, ce se desfăceau uşor, aceasta urmând a fi aşezată pe ultimul rând de sus în oală, spre mijloc, pentru a o încerca gospodina din timp în timp, să observe dacă s-a fiert. În perioadele de post nu mai puneau bucăţică de carne în mijloc iar în loc de ou pentru a da consistenţă şi a lega amestecul, se folosea apă cu făină de grâu”, relatează Constantin Niţu.

Sarmalele se fierbeau la Cornăţelu în oale mari din lut, la focul din vatră, iar alături de cocea pâinea sau mălaiul. Pregătirea sarmalelor începea dimineaţa şi se fierbeau până la prânz, când constituiau felul principal de mâncare.

Se puneau sarmalele la fiert în oală mare de pământ, pe fundul căreia se aşezau două-trei foi de varză mai grosiere, să nu se lipească sarmalele. Peste foile de varză se puneau sarmalele, una câte una, în straturi până se umplea oala. În partea de deasupra a straturilor cu sarmale lăsau loc pentru varză tocată şi pentru o mână de roşii uscate, care dădeau culoare, aromă şi gust preparatului. Oala era apoi pusă la foc, pe vatră, pentru câteva ore, până aproape de masa de prânz. Lângă sarmale se cocea şi pâinea sau mai ales mălaiul, făcut din făină de porumb, făină de grâu şi drojdie. Sarmaua din mijloc, legată mai puţin se încerca din timp în timp şi, când era bine fiartă, se lua oala de la foc. Se puneau câteva sarmale în străchini pentru vecinele ce veniseră la clacă, drept răsplată pentru ajutor şi apoi pentru cei din familie. Din sarmalele gătite duminica sau la zi de sărbătoare punea gospodina la masă timp de trei, chiar patru zile”, îşi mai aminteşte artistul popular din Cornăţelu.




Acesta afirmă că nu a uitat gustul sarmalelor din seminţe de dovleac legate cu aţă şi nici savoarea poveştilor de la clacă.

Eu am făcut aceste sarmale de multe ori, mai ales când trăiau bunica şi mama mea. Acum se pregătesc mai rar, doar la sărbători şi le mai prepară numai bătrânele care ştiu reţeta şi au putere să mai gătească şi să cureţe atâtea seminţe. Se sting bătrânii de la sate rând pe rând, ca lumânările, şi clacă nu se mai face. Erau savuroase şi sarmalele din seminţe de dovleac şi claca, mai ales pentru copii. Se cânta, se spuneau snoave, ghicitori, vorbeau despre întâmplările fericite ori amare din viaţa comunităţii. De la clacă am aflat multe dintre obiceiurile locului. Aşa am aflat despre obiceiul de Sânziene. Atunci fetele din satul acesta, din Cornăţelu, aruncau pe gârlă batiste cu anumite semne, iar băieţii din satele învecinate, din aval, le luau din apă şi le duceau tinerelor. Dacă fetei îi plăcea băiatul care a găsit batista ei, recunoştea că ea a cusut-o, dacă nu îi plăcea tânărul, spunea că nu recunoaşte batista. Mai sunt şi astăzi în sat cupluri care s-au format după ce fetele au recunoscut batistele”, conchide Constantin Niţu. (Text: Agerpres, Foto: dieteticdirections.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *