Sărbătorile şi tradiţiile de Crăciun şi Anul Nou

craciun-familie

Denumirea lunii decembrie (lat. december) derivă de la cuvântul “decem”, care înseamnă zece, deoarece a reprezentat luna a zecea în calendarul roman – cu început de an la 1 martie – şi luna a douăsprezecea în Calendarul iulian şi gregorian – cu început de an la 1 ianuarie. În tradiţia populară, luna decembrie se numeşte Undrea.

Denumirile populare – Andrea, Indrea şi Undrea – păstrează amintirea Sfântului Apostol Andrei, prăznuit în ultima zi a lunii noiembrie. În cursul acestei luni se află începutul iernii atât în Calendarul oficial (1 decembrie), cât şi în Calendarul popular (6 decembrie, Moş Nicolae) şi în Calendarul astronomic (ziua solstiţiului de iarnă).

În această perioadă a anului, la sate viaţa productivă intră într-un proces de relaxare, în paralel cu intensificarea manifestărilor spirituale.




Sărbătorile lunii decembrie pregătesc, prin obiceiurile, ritualurile şi practicile magice pe care le adăpostesc, sfârşitul şi totodată începutul anului calendaristic: Bubatul, Sava, Moş Nicolae, Ana Zacetenia, Modest, Ignatul Porcilor, Moş Ajun, Moş Crăciun, îngropatul Crăciunului.

Moş Ajun, Moş Crăciun

Moş Ajun, fratele lui Crăciun, este celebrat pe 24 decembrie. Conform tradiţiei, Maica Domnului, fiind cuprinsă de durerile Facerii, cere adăpost lui Moş Ajun. Motivând că este om sărac, o refuză, dar o îndrumă spre fratele său, mai mare şi mai bogat, Moş Crăciun.

Crăciunul – 25 decembrie

Crăciun este un zeu solar specific teritoriilor locuite de geto-dacii, identificat cu zeul roman Saturn şi cu zeul iranian Mithra. În anul 274 d.Hr., solstiţiul de iarnă a căzut în 25 decembrie, împăratul roman Aurelian a proclamat acea dată “Natalis Solis Invicti”, adică “Naşterea Soarelui Invincibil”.

În tradiţia populară se spune că Maica Domului, când trebuia să nască pe Fiul lui Dumnezeu, umbla, însoţită de dreptul Iosif, din casă în casă, rugându-i pe oameni să-i ofere adăpost. Ajungând la casa unui anume Crăciun, este dusă de soţia acestuia în grajd, unde dă naştere lui Iisus.

De asemenea, se spune că în noaptea sfântă a naşterii lui Hristos s-au deschis cerurile şi Duhul Sfânt a coborât deasupra Fiului lui Dumnezeu, luminând grajdul în care domnea întunericul. Deci Crăciunul este o sărbătoare sfântă care aduce lumină în sufletele oamenilor. Ajunul Crăciunului, seara de 24 decembrie, deschidea şirul sărbătorilor de iarnă, care ţineau 12 zile şi se terminau în ajunul Bobotezei (6 ianuarie). La mijloc cădea Anul Nou.

Mai mult de un mileniu, creştinii au sărbătorit Anul Nou în ziua de Crăciun (25 decembrie) în imediata apropiere a solstiţiului de iarnă: la Roma până în secolul al XIII-lea, în Franţa până în anul 1564, în Rusia până în vremea ţarului Petru cel Mare, în Ţările Române până la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Prima felicitare de Crăciun a fost desenată de John Callcot Horsley, în 1843. Felicitările erau desenate de mână, litografiate pe carton tare şi colorate manual. Pe faţă aveau inscripţionată urarea: “Un Crăciun şi un An Nou fericit pentru tine”. Ulterior, industria felicitărilor de Crăciun a devenit o afacere extrem de profitabilă

Pocnitorile de Crăciun au fost inventate în 1847 de Tom Smith, un brutar din Clerkenwell, Londra. Până în 1900, compania lui Smith a vândut peste 13 milioane de pocnitori.

Butucul de Crăciun – 24/25 decembrie

Butucul de Crăciun, un trunchi de brad tăiat (jertfit) şi ars pe vatră (incinerat) în noaptea de 24/25 decembrie, simbolizând moartea şi renaşterea anuală a divinităţii, este substitutul fitomorf al zeului autohton Crăciun. Obiceiul, astăzi dispărut, a fost atestat la români, aromâni, letoni şi sârbo-croaţi. Împodobirea bradului de Crăciun la sfârşit de an şi aşteptarea de către copii a “moşului”, numit Crăciun numai în sud-estul Europei, care vine încărcat cu daruri multe, este un obicei occidental care s-a răspândit, începând cu a doua jumătate a secolului al XlX-lea.

revelion

Revelionul – 31 decembrie

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic la cumpăna dintre ani, în noaptea de 31 decembrie/1 ianuarie, este numit – Îngropatul Anului sau, mai recent – Revelion.

Timpul obiectiv, care curge spre infinit, este “oprit” după 365 de zile şi întors, precum ceasornicul, pentru a fi reluat de la început în ziua de Anul Nou. Asemănător divinităţii, timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare pentru a renaşte după alte 365 de zile.

Legenda vâscului




Atârnat deasupra uşii, vâscul aduce noroc în casă, bunăstare şi fericire. Potrivit tradiţiei, vâscul trebuie pus de Anul Nou la intrarea în casă. Era considerat o plantă sacră atât de norvegieni şi druizii celţi, cât şi de indienii nord-americani.

Legendele spun că, Balder, fiul zeiţei norvegiene Frigga, ar fi fost ucis de o săgeată din vâsc. Lacrimile albe ale zeiţei l-au readus la viaţă, iar ea a binecuvântat planta.

Preoţii druizi tăiau vâscul cu o seceră din aur, iar ramurile trebuiau prinse înainte de a atinge pământul. Ei le atârnau apoi deasupra uşilor, pentru a-i proteja împotriva trăsnetelor şi altor rele. Vâscul este un simbol pentru pace şi bucurie. La druizi, duşmanii care se întâlneau în pădure sub vâsc trebuia să-şi depună armele şi să accepte un armistiţiu până a doua zi.(Text: Agerpres, Foto: yupi.md)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *