Salvat dintr-un accident de avion, a câştigat un milion de dolari la loterie

castig-loterie

Un indian care lucrează de 37 de ani în Dubai şi care a scăpat recent dintr-un accident de avion, a câştigat un milion de dolari la loterie, a informat presa locală citată de AFP.

Mohammad Basheer Abdul Khadar figurează printre cele 300 de persoane evacuate dintr-un avion al Emiratelor Arabe Unite, care a luat foc la 3 august în timpul aterizării la Dubai. Un pompier a murit în timpul operaţiunilor de salvare.

În vârstă de 61 de ani acest resortisant indian lucrează la un concesionar auto şi urma să iasă la pensie în decembrie dar compania i-a prelungit încă un an contractul, potrivit ziarului Khaleej Times.

Indianul a aflat că a câştigat un milion de dolari (aproximativ 900.000 de euro) la o săptămână după ce scăpat teafăr din accidentul de avion. Soţia sa şi cei doi copii, dintre care unul este paralizat, trăiesc în India în statul meridional Kerala, notează ziarul Khaleej Times.

“Duc o viaţă simplă şi mă apropii de pensie (…) Bunul Dumnezeu mi-a dat o nouă viaţă supravieţuind accidentului de avion, iar aceşti bani sunt o binecuvântare pentru a putea să-mi continui viaţa şi să fac fapte bune”, a declarat el ziarului.

“Cu aceşti bani voi ajuta copiii defavorizaţi din Kerala, care au nevoie de ajutor financiar sau medical”, a spus el.

“Am fost sărac şi ştiu ce înseamnă”, a subliniat Mohammad Basheer Abdul Khadar. (Text: Agerpres, Foto: moneycrashers.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *