Salina Turda are propria unitate de cazare

salina turda

Salina Turda a deschis propria unitate de cazare printr-o investiţie de circa un milion lei, fonduri care au putut fi accesate fie prin credit, fie prin surse proprii ale salinei, a declarat, vineri, primarul Municipiului Turda, Tudor Ştefănie, la inaugurarea complexului.

„Prin reablitarea şi modernizarea modernizarea hotelului Potaissa vrem să contribuim la modernizarea infrastructurii turistice a municipiului Turda. Salina Turda are astfel propriul hotel care beneficiază şi de un centru SPA. În curând vom deschide şi baza medicală din cadrul centrului SPA. Încercăm să oferim servicii integrate turiştilor prin facilităţile pe care le avem combinate cu microclimatul salin, cu beneficiile medicale ale acestuia”, a spus Simona Baciu, directorul Salinei Turda.

În anul 2015, Salina Turda a fost vizitată de aproape 550.000 de turişti, cel mai mare număr înregistrat de la reabilitarea sa, în 2010. Circa 30% dintre turişti vin din străinătate. La modernizarea salinei s-a lucrat în perioada 2008-2010.

Dacă în proiectul de modernizare aveam prevăzută o creştere anuală a turiştilor de 30.000-40.000, în 2015 am ajuns la 550.000 vizitatori. În total, după modernizare, putem aprecia că am primit 2,5 milioane de vizitatori. Pe lângă salină, societatea noastră are în administrare un bazin de înot didactic pe care îl dedicăm copiilor din Turda, prin care vrem să susţinem şi activitatea sportivă, fără să vrem să avem neapărat profit. De astăzi avem un hotel şi un centru SPA. Avem planuri de investiţii şi pe viitor”, a precizat Simona Baciu.

Investiţiile viitoare au ca scop în special extinderea circuitului vizitabil al salinei, darea în folosinţă a minei Iosif, cunoscută actualmente ca „Sala Ecourilor”. În acest loc, turiştii sunt încântaţi că orice cuvânt strigat are cel puţin 16 ecouri.

„În bugetul de investiţii pe anul 2016 intră finalizarea hotelului, dotările acestuia, dotările din baza de tratament a hotelului, bază pe care sper să o finalizăm în acest an, deci putem vorbi de investiţii totale de 4 milioane de lei”, a precizat Simona Baciu.

În salină şi hotel lucrează în prezent circa 140 de angajaţi, majoritatea tineri cunoscători de mai multe limbi străine. Există, de asemenea, angajaţi sezonieri, cetăţeni străini, printre care un luxemburghez. Cei mai mulţi turişti străini vin din Ungaria, din Israel, Anglia, SUA, Spania, China, Japonia, Polonia, Germania, Mexic.

Salina Turda atrage, de asemenea, vizitatori din zona ambasadorilor, miniştrilor străini, şefi de stat, muzicieni de renume. Mulţi dintre ei, spune Simona Baciu, vin în vizită privată.

„În 2015, profitul net al Salinei Turda a fost de 2,6 milioane de lei. Prin asta susţinem oraşul, bugetul municipiului Turda pentru că jumătate din profit merge spre bugetul municipiului. Iar din banii proveniţi de la salină, în general, se alocă pentru infrastructură, pentru că marile deficienţe le avem în infrastructură. Unităţile de cazare din Turda au crescut mult şi sunt solicitate mai ales de cei care vin pentru turism medical”, a precizat Simona Baciu.

Pe turismul medical, durata medie de şedere este de 10-14 zile. Pe turism de agrement, durata medie este de 3-4 zile. În Salina Turda, circa 30% dintre vizitatori sunt copii şi 10%, pensionari.

Campania de promovare a brandului turistic al României în Salina Turda „Cel mai frumos loc subteran din lume”, iniţiată de Autoritatea Naţională pentru Turism s-a desfăşurat în prezenţa ambasadorilor turismului romanesc, precum şi a unei delegaţii formate din jurnalişti români şi străini, a oficialităţilor locale. (Text: Agerpres, Foto: turistderomania.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *