Mp3

Ruine ale unui vechi palat, descoperite sub Oraşul Interzis

The Forbidden City,Beijing,China

O echipă de arheologi a descoperit sub Oraşul Interzis din Beijing, reşedinţa împăraţilor chinezi din secolul al XV-lea până la începutul secolului al XX-lea, resturile unui palat anterior, din perioada dominaţiei mongole (secolele XIII-XIV), informează EFE, citând o ştire difuzată vineri de Xinhua.

Descoperirea aduce informaţii importante asupra unui subiect puţin cunoscut cum este organizarea Beijingului din perioada dominaţiei mongole (dinastia Yuan). Totodată, ar putea elucida unul dintre cele mai mari mistere ale acestui oraş: locul pe care se găsea palatul hanilor mongoli.

Săpăturile au început în 2014 şi au avut ca scop o mai bună cunoaştere a zonei complexului în care au locuit împăraţii din dinastiile Ming (1368-1644) şi Qing (1644-1911), şi care reprezintă una dintre principalele atracţii turistice ale capitalei Chineze.

Se consideră că marele oraş a fost fondat în secolul al XIII-lea de Kublai Han, un nepot al lui Ginghis Han, întemeietorul Imperiului Mongol. Pe atunci, actualul Beijing, era cunoscut sub numele de Cambaluc şi Dadu. Palatul regal din acea perioadă, în care se presupune că a fost primit Marco Polo, a fost distrus complet în secolul al XV-lea de trupele dinastiei Ming.

Multă vreme s-a crezut că această construcţie se aflase în apropierea Oraşului Interzis, ridicat între 1406 şi 1420, dar recenta descoperire a scos la iveală că ambele palate au exact acelaşi amplasament.

Excavaţiile din ultimii doi ani au dus şi la descoperirea unor structuri posterioare palatului mongol, cum ar fi ruinele unei reşedinţe cu grădină destinată mamei împăratului şi un depozit de vase de porţelan sparte sau care fuseseră scoase din uz în timpul dinastiei Qing.

Oraşul Interzis, care cuprinde 980 de construcţii, figurează din 1987 pe lista Patrimoniul Mondial UNESCO, pe care este prezentat drept cea mai mare concentrare din lume de structuri vechi din lemn. (Text: Agerpres, Foto: istockphoto.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *