Rihanna a făcut Bucureştiul să strălucească precum un diamant

rihanna

Zeci de mii de bucureşteni adunaţi în Piaţa Constituţiei să o vadă pe Rihanna într-unul dintre cele mai aşteptate concerte ale anului şi-au deschis telefoanele mobile şi au făcut atmosferă la îndemnul artistei care a cerut publicului să ‘lumineze întreaga Românie’.

‘Bucureşti, vreau să luminaţi întreaga Românie acum’, a spus Rihanna, înainte de a interpreta piesa ‘Diamonds’, inclusă pe cel de-al şaptelea ei album de studio.

Concertul desfăşurat duminică seară, 14 august,  în Piaţa Constituţiei din Bucureşti face parte din turneul mondial de promovare al celui mai recent album al său ‘Anti’, lansat pe 28 ianuarie 2016, care a devenit cel de-al doilea album numărul unu consecutiv al artistei, cu 166.000 de vânzări în prima săptămână de la lansare.

Artista originară din Barbados s-a lăsat aşteptată de publicul bucureştean, începând concertul cu 25 de minute mai târziu faţă de ora anunţată, făcându-şi apariţia pe scenă într-o ţinută de culoare neagră şi purtând ochelari de soare. La finalul primei melodii, ‘Stay’, Rihanna şi-a scos ochelarii de soare şi a salutat publicul, trimiţând sărutări către fanii fermecaţi de acordurile muzicii sale.

Concertul a continuat atât cu hituri cunoscute, cât şi cu melodii de pe cel mai recent album al Rihannei, precum ‘I like the way you lie’, ‘Pour it up’, ‘Bitch, better have my money’, ‘All of the lights’, ‘Umbrella’, ‘Desperado’, ‘Man down’, ‘Rude boy’, ‘Work’, ‘We found love’, ‘Where have you been’, ‘Diamonds’, ‘FourFiveSeconds’ sau ‘Love on the brain’.

concert-Rihanna

Rihanna a interpretat şi ‘Live your life’, versiunea în limba engleză a melodiei în limba română ‘Dragostea din tei’, single-ul de succes internaţional al trupei moldoveneşti O-Zone, ale cărei drepturi sunt deţinute de Dan Bălan.

Trupa de dansatori care a însoţit-o pe Rihanna a adus un plus spectacolului oferit de artistă, transpunând ritmurile Rihannei în imagine şi mişcare.

Un moment deosebit al spectacolului a fost solo-ul de chitară din cadrul melodiei ‘Desperado’ de pe ultimul album, un solo demn de un concert rock.

Fanii români s-au dovedit a fi un public cald, acompaniind artista atât în interpretarea hiturilor deja celebre, cât şi a pieselor de pe albumul cel nou, lucru remarcat şi de Rihanna care a spus: ‘M-am îndrăgostit de voi. (Acest concert n.r.) e epic’.

În deschiderea concertului, bucureştenii au fost introduşi în atmosferă de Delia Matache, care a fost aleasă chiar de managementul Rihannei.

Născută în Barbados în 1988, Rihanna şi-a început cariera de la o vârstă fragedă, fiind inspirată de Madonna, Bob Marley, Janet Jackson şi Mariah Carey. A devenit celebră în 2007, când single-ul său ‘Umbrella’ a devenit cântecul pop numărul unu al verii, care în 2008 i-a adus primul său premiu Grammy.(Text: Agerpres, Foto: b365.ro, agerpres.ro)