Reţelele de socializare favorizează anorexia sau bulimia

facebook-anorexie

Conectarea frecventă la reţelele de socializare creşte riscul de anorexie mentală sau de bulimie, arată un studiu al unor cercetători americani, preluat marţi de metronews.fr. Astfel, consultarea de câteva ori pe zi a propriului profil de Facebook duce la un risc de 2,2 ori mai mare de apariţie a unor tulburări alimentare.

Reţelele de socializare nu sunt lipsite de riscuri pentru sănătate. Studiul cercetătorilor americani, apărut în Journal of the Academy of Nutrition and Dietetics, susţine că abuzul de astfel de mijloace de comunicare accentuează riscul unor tulburări ale comportamentului alimentar.

Oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Pittsburgh au intervievat 1.765 de persoane, cu vârste cuprinse între 19 şi 32 de ani, despre felul în care folosesc 11 reţele de socializare. Printre acestea, Facebook, Twitter, Instagram, Snapchat, YouTube sau Pinterest. Voluntarii au răspuns apoi la un chestionar despre obiceiurile lor alimentare, iar cercetătorii au pus împreună datele.

Cei care îşi consultă regulat contul de pe o reţea de socializare în cursul unei zile prezintă un risc de 2,2 ori mai mare să dezvolte o tulburare alimentară, ca anorexia sau bulimia. La persoanele care petrec cel mai mult timp consultându-şi profilul într-o săptămână, riscul creşte la 2,6. Constatarea este valabilă indiferent de vârstă, sex sau venitul utilizatorului.

„Reţelele de socializare combină numeroase aspecte vizuale din media tradiţională şi, în plus, oferă posibilitatea interacţiunii şi a difuzării unor stereotipuri care pot duce la tulburări alimentare şi la complexe”, arată Jaime E. Sidani, autorul principal al studiului. Astfel, expunerea la imagini este mai puternică decât în cazul revistelor, de exemplu.

Cercetătorii precizează totuşi că nu s-a stabilit clar dacă reţelele de socializare alimentează tulburările de comportament.

Persoanele care au tulburări de comportament alimentar şi de percepere a propriului corp pot apela la reţelele de socializare pentru a intra în legătură cu altele care au aceleaşi probleme„, spune Brian Primack, un alt autor al studiului. Oamenii de ştiinţă intenţionează să îşi aprofundeze cercetarea pentru a preveni mai eficient tulburările de comportament, încheie metronews.fr. (Text: Agerpres, Foto:  Shutterstock.com)