Regiunile viticole din nordul Italiei

piemonte

Italia, căreia vechii greci îi spuneau ”Oenotria” (tărâmul vinurilor), se bucură de un climat mediteranean, ceea ce face ca toate regiunile sale să fie favorabile culturii viţei-de-vie.

Diferenţele semnalate, însă, în ceea ce priveşte condiţiile de climă şi de sol de pe întreaga sa suprafaţă au dus la o diversificare a sortimentului de soiuri, pe regiuni.

Una dintre cele mai apreciate regiuni viticole este Piemonte, având centrul în oraşul Torino, şi se întinde la poalele Alpilor, în partea de nord-vest a ţării. De altfel, însăşi denumirea regiunii face referire la poziţionarea sa geografică, Piemonte însemnând ”piciorul muntelui”. Potrivit autorului Giuseppe Sicheri, în volumul ”Vinurile lumii”, în Piemonte a început evoluţia vitivinicolă modernă, prin crearea renumitului vin roşu de Barolo, în anul 1840, de aici răspândindu-se în toată Italia.



În secolul al XIX-lea, erau cultivate aici 3.000 de soiuri diferite de viţă-de-vie, potrivit specialistului Giuseppe di Rovasenda, iar Chevalier de Plaine scria că ”teritoriul Piemonte permite obţinerea perfecţiunii acestei băuturi preţioase — vinul”. Piemonte este cunoscută îndeosebi pentru vinurile roşii de o calitate deosebită, Barolo şi Barbaresco, la baza producerii acestora stând vinul Nebbiolo. Vinul de Barolo a fost creat de Marchizii Falletti, care, împreună cu Contele Camillo de Cavour, au solicitat sfatul oenologului francez Odart pentru vinul de Barolo, acesta dobândind, în scurt timp, renume internaţional.

lombardia

Este, totuşi, surprinzător că regiunea Piemonte este celebră mai ales pentru vinurile roşii, având în vedere că vinul produs regional în cantitatea cea mai mare este vinul alb, dulce, aromat, spumant sau înţepător, cum ar fi vinul Asti spumante, obţinut din soiul Muscat alb. Principalele soiuri pentru vin aflate, în prezent, în cultură sunt: Barbera, Dolcetto, Moscato Bianco, Freisa, Nebbiolo, Cortese, Grignolino, potrivit oenologului Mihai Macici, în cartea ”Lumea vinurilor. Vinurile lumii”.

La nord-est de Piemonte se află regiunea viticolă Lombardia, cu centrul în metropola Milano. Viile se întâlnesc peste tot, pe malurile lacurilor Como şi Garda, în albia fluviului Pad, dar şi pe dealurile de lângă Bergamo şi Brescia. Piaţa foarte mare de desfacere din Milano şi necesitatea unei cantităţi mari de vin au îngreunat, mult timp, obţinerea unui vin regional de o calitate apreciabilă, vinurile produse aici fiind solicitate îndeosebi ca materie primă pentru vinurile spumante obţinute în alte regiuni.

Abia în ultimele decenii, Lombardia a reuşit să se impună prin regiunea Franciacorta, care dă şi numele unui vin spumant obţinut prin metoda champenoise, se arată în volumul ”Wine”, coordonat de André Dominé. La nord de Brescia, se obţine un vin roşu uşor, Cellatico, dar care rămâne necunoscut în afara regiunii. Vinul alb de Laguna, obţinut din soiul Trebbiano, pe malul sudic al lacului Garda, este, însă, ceva mai bine cunoscut.

veneto

Regiunea viticolă Veneto (Veneţia) este aşezată în partea estică a Italiei de Nord. Potrivit autorului Giuseppe Sicheri, ”această regiune produce literalmente o ‘mare de vin’, care adaugă la cantitate şi o calitate optimă”. Viile se întâlnesc în apropierea lacului Garda şi pe dealurile de lângă Padova.

În Veneto se obţin vinuri albe seci, suple şi armonioase, bine aromate, din soiurile Trebianno, Garganega, Pinot gris (Pinot grigio), Pinot alb, Sauvignon, şi vinuri roşii seci, lejere şi echilibrate, din soiurile Cabernet Sauvignon, Cabernet franc, Pinot noir, Merlot. Soave (vin alb sec), Valpolicella (vin roşu sec), Bardolino (vin roşu şi rosé sec) sunt nume celebre în lumea întreagă, care ajunseseră, în secolul al XIX-lea, să se bucure de o apreciere chiar mai mare decât celebrul Chianti din Toscana.

Coborând uşor spre centrul ţării, întâlnim o altă regiune viticolă celebră, Emilia-Romagna, dezvoltată în jurul oraşului Bologna. Regiunea cuprinde, practic, două sub-regiuni: Emilia, la vest, şi Romagna, pe coasta Adriaticii. Emilia-Romagna este unul dintre cei mai mari producători de vinuri din Italia, cel mai cunoscut dintre acestea fiind spumantul Lambrusco.

În nord-vestul regiunii, în zona Colli Piacentini, se obţin vinuri de calitate, cum ar fi Gutturnio, un vin roşu, dar există şi câteva soiuri pentru vin alb, printre care Sauvignon blanc. Coborând spre sudul sub-regiunii Romagna, se remarcă vinul alb Albana di Romagna. Tot aici găsim şi un vin roşu obţinut din celebrul soi italian Sangiovese.



Iată, deci, că un periplu prin marile oraşe turistice italiene, cum ar fi Milano, Veneţia, Bologna sau Torino, oraşe cu însemnată valoare istorică şi culturală, se îmbină armonios cu o călătorie prin marile podgorii ale acestei ţări! (Text: Agerpres, Foto: tempestuous.ca, lcinternational.it, incomingpartners.it, Video’; youtube.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *