Rafael Nadal a împlinit 30 de ani

Rafael-Nadal-01

Jucătorul de tenis Rafael “Rafa” Nadal Parera s-a născut la 3 iunie 1986, la Manacor, Mallorca, în Spania.

A fost numărul 1 mondial, în prezent ocupă locul al cincilea în Clasamentul ATP. Este considerat unul dintre cei mai mari tenismeni din istorie şi, în opinia multor experţi, cel mai mare jucător de tenis pe zgură din toate timpurile, fapt ce i-a adus renumele de “Regele zgurii”.

A crescut într-o familie de sportivi, conform site-ului www.britannica.com. Unchiul său, Miguel Angel Nadal, a fost un jucător profesionist de fotbal, care a activat pentru RCD Mallorca, FC Barcelona şi echipa naţională a Spaniei, fiind prezent la Campionatele Mondiale din 1994, 1998 şi 2002.

Rafa Nadal a început să joace tenis de la vârsta de patru ani, fiind ajutat de un alt unchi, Toni Nadal, care a rămas de altfel antrenorul său în turneele profesioniste. La vârsta de opt ani, a câştigat un campionat regional de tenis pentru copii cu vârsta sub 12 ani, fiind, de asemenea, şi un jucător promiţător de fotbal. Toni Nadal şi-a încurajat nepotul, deşi este dreptaci, să joace cu mâna stângă, un mare avantaj în tenis, şi să facă forehand-ul scurt cu ambele mâini.

Când avea 12 ani, Nadal a câştigat campionate de tenis spaniole şi europene în grupa sa de vârstă. Mergea regulat la antrenamentele de tenis, dar şi la fotbal. La un moment dat, tatăl său l-a pus să aleagă între tenis şi fotbal, pentru ca studiile sale să nu fie abandonate. Rafael a ales tenisul.

La 14 ani, Federaţia Spaniolă de Tenis a solicitat ca Rafa Nadal să plece din Mallorca la Barcelona, pentru a-şi continua formarea şi a-şi mări performanţele în tenis, dar familia sa a refuzat, pentru că o astfel de schimbare i-ar fi putut afecta educaţia. Unchiul său, Toni Nadal, a spus că Rafa nu trebuie să plece în America sau în altă parte pentru a deveni un bun sportiv, pentru că poate face acest lucru acasă. Decizia de a rămâne în Mallorca l-a costat, însă, pe Rafa, el primind mai puţin sprijin din partea federaţiei, iar tatăl său fiind nevoit să suporte cheltuielile.

În aprilie 2002, la vârsta de 15 ani şi 10 luni, fiind numărul 762 în clasamentul mondial, câştigă primul său meci în circuitul profesionist de tenis, învingându-l pe Ramón Delgado, şi astfel devine cel de-al nouălea jucător în Era Open-ului, ce obţine o victorie la profesionişti sub vârsta de 16 ani.

În anul următor, câştigă două turnee de tip Challenger, terminând astfel anul în topul 50 al celor mai buni jucători. La debutul său de la Wimbledon, din 2003, Nadal a devenit cel mai tânăr jucător de la Boris Becker, în 1984, ce ajunge în al treilea tur.

În cursul anului 2004, joacă primul său meci împotriva numărului unu mondial, Roger Federer, la Masters-ul de la Miami învingându-l într-un număr minim de seturi. Ratează sezonul de zgură, inclusiv Openul francez, din cauza unei fracturi la glezna stângă.

La 18 ani, Nadal devine cel mai tânăr jucător ce obţine o victorie şi titlul într-o finală de Cupa Davis. Învingându-l pe numărul doi în lume, Andy Roddick, a ajutat Spania să obţină cu 3-2 o victorie în faţa Statelor Unite. A terminat anul pe locul 51.

La Openul Australian din 2005 pierde în turul al patrulea în faţa lui Lleyton Hewitt. Două luni mai târziu, se califică în finala Masters-ului de la Miami şi, în pofida faptului că se aflase la două puncte distanţă de o victorie în trei seturi, Nadal este învins în cinci seturi de numărul 1 mondial, Roger Federer. Nadal a dominat pe parcursul sezonului de zgură în primăvară.

Rafael-Nadal-03

A depăşit recordul lui Andre Agassi din 1988, de 23 de meciuri consecutive câştigate de către un adolescent, reuşind să câştige 24 de meciuri. A câştigat turneul Conde de Godo în Barcelona, respectiv Masters-ul de la Monte Carlo din 2005 şi Masters-ul de la Roma din acelaşi an, învingându-l pe finalistul de la Roland Garros din 2004, Guillermo Coria.

În 2007, Nadal câştigă Roland Garros-ul în faţa lui Roger Federer şi alte turnee importante pe zgură. Joacă finala la Wimbledon, unde e învins de Federer.

2008 e unul dintre cei mai buni ani ai lui Nadal, în care câştigă French Open-ul, dar şi Wimbledonul, unde îl învinge pe rivalul său, Roger Federer, într-un meci care e considerat de unii specialişti cel mai bun meci de tenis al tuturor timpurilor.

În cursul anul 2009, suferă o accidentare la genunchi, care îl ţine în afara terenului aproape tot sezonul. În acest an, a înregistrat prima sa înfrângere la French Open în faţa suedezului Robin Soderling.

Anul 2010 e, fără îndoială, cel mai bun al lui Rafa Nadal, el câştigând trei turnee de Grand Slam (Roland Garros, Wimbledon, US Open) şi alte patru turnee de Master Series, recâştigând poziţia de lider mondial.

Nadal a debutat în anul 2011 cu o victorie în turneul de la Abu Dhabi, reuşind să îl învingă în finală pe rivalul său, Roger Federer. În primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, reuşeşte să ajungă până în sferturi, unde este învins în trei seturi de conaţionalul sau, David Ferrer. Începutul sezonului de zgură l-a surprins pe Nadal în formă maximă, acesta reuşind să câştige pentru a şaptea oară turneul de la Monte Carlo, devenind astfel primul jucător din Era Open-ului, care reuşeşte această performanţă. În următoarele două turnee de zgură Masters 1000, cele de la Madrid şi Roma, Nadal reuşeşte să ajungă până în finală, unde pierde însă în ambele meciuri în faţa lui Novak Djokovic.

La French Open, spaniolul reuşeşte să câştige cel de-al şaselea său titlu Roland Garros, învingându-l în finală pe Roger Federer. La cel de-al treilea turneu de Grand Slem al anului, Rafael Nadal pierde finala în faţa noului număr 1 mondial, Novak Djokovic. Spaniolul cedează astfel locul 1 în clasamentul mondial, pentru prima oară din iunie 2010.

Este, de asemenea, pentru prima oară când Nadal cedează într-o finală de Grand Slam, în faţa altcuiva în afară de Roger Federer. În turneul de la Wimbledon, reuşeşte să ajungă până în finală, însă pierde din nou în faţa numărului unu mondial, Novak Djokovic. Ultimul turneu de Grand Slam al anului, US Open, i-a pus din nou faţă în faţă pe Nadal şi Djokovic în finală, acolo unde sârbul s-a impus în patru seturi. La Turneul Campionilor, Nadal este eliminat din faza grupelor, astfel el termină anul 2010 pe locul 2 mondial.

Rafael-Nadal-02

În perioada 2012-2015, a câştigat Roland Garros (de trei ori), US Open şi turneele de la Roma (2), Monte Carlo, Barcelona (2), Cincinnati, Canada, Madrid, Indian Wells, Acapulco, Sao Paolo, Rio de Janeiro, Doha, Buenos Aires, Stuttgart şi Hamburg. Potrivit www.atpworldtour.com, în 2016 a câştigat turneele de la Barcelona şi Monte Carlo.

Rafa Nadal a egalat sau a realizat şi alte recorduri în istoria tenisului. În turneele de Grand Slam a fost cel mai tânăr câştigător în Era Open-ului (la 24 de ani şi 101 zile). Între 2005 şi 2009, a avut 31 de victorii consecutive la Open-ul Francez. Între 2008-2009, a fost simultan deţinător de turnee de Grand Slam pe cele trei suprafeţe: zgură, hard şi iarbă. În 2008 şi 2009, a câştigat simultan Medalia de Aur de la Jocurile Olimpice şi turnee de Grand Slam pe hard, iarbă şi zgură.

Între 2005 şi 2008, a avut patru victorii consecutive la Open-ul Francez, egalând astfel recordul lui Björn Borg. Între anii 2005 şi 2009, a jucat patru finale consecutive la Open-ul Francez, record ce mai era deţinut de Björn Borg, Ivan Lendl şi egalat mai apoi de Roger Federer. Are cele mai multe victorii consecutive pe o singură suprafaţă (zgură): 81 de meciuri (2005-2007). Este câştigător al Open-ului Francez de la prima apariţie, recordul fiind deţinut de suedezul Mats Wilander (1982). A câştigat Open-ul Francez de 9 ori, fiind de altfel şi singurul care a realizat acest lucru. A fost al treilea adolescent (din 1973) ce ajunge pe poziţia a doua a clasamentului. A câştigat Wimbledon-ul şi Open-ul Francez în acelaşi an, numai trei jucători din Era Open-ului reuşind acest lucru. Are cele mai multe titluri câştigate ca adolescent, respectiv 16, la egalitate cu Björn Borg. Are cele mai multe sferturi de finală jucate în turneele de Masters Series (Hamburg 2008-Paris 2009). Este primul jucător din istorie ce are mai mult de 400 de victorii în mai puţin de 500 de meciuri jucate.

Are 69 de titluri în întreaga carieră. A câştigat 14 turnee de Grand Slam, incluzând un record de 9 French Open-uri, medalia de aur la Jocurile Olimpice, un record de 24 de turnee ATP Masters Series şi, de asemenea, a făcut parte din echipa de Cupa Davis a Spaniei, care a câştigat trofeul în 2004, 2008, 2009 şi 2011.

A fondat Fundaţia Rafa Nadal în 2008. Ca parte a fundaţiei sale, în octombrie 2010 a deschis Rafael Nadal Tennis School din Anantpur, India, care găzduieşte turnee de profil şi care pune accent egal pe educaţie şi formare în tenis.

A câştigat, printre altele, premiul ATP pentru cel mai bune tenismen din lume (2008, 2010, 2013), Premiul umanitar Arthur Ashe în 2011, pentru contribuţiile sale prin intermediul Fundaţiei Nadal Rafa, Premiul Stefan Edberg pentru Sportivitate în 2010, precum şi premiul ATP Debutul Anului în 2003.

În 2008, lui Rafael Nadal i-a fost înmânat Premiul Prinţului de Asturias pentru Sport, ca recunoştinţă a rezultatelor sale foarte bune în tenis. A fost recompensat de prim-ministrul spaniol, Mariano Rajoy, cu “Medalla de Oro al Trabajo” (Medalia de Aur pentru Merit în Muncă) în mai 2015, unul dintre onorurile civile de top în Spania. A primit, totodată, în 2015, din partea primarului Parisului, Anne Hidalgo, “Grand Vermeil”, cea mai înaltă distincţie a Parisului. A primit titlul de “Doctor Honoris Causa” de la Universitatea Europeană din Madrid.

A apărut în videoclipul muzical al cântăreţei Shakira, pentru piesa ”Gipsy”. În 2011, i-a fost publicată biografia “Rafa”, scrisă cu John Carlin. Nadal este fan al echipelor de fotbal Real Madrid şi RCD Mallorca. (Text: Agerpres, Foto; facebook.com/Rafa Nadal, Video: youtube.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *