Mp3

Pudelul (Caniche), un înotător care nu năpârleşte

pudel1

Pudelul (în engleză “poodle”), cunoscut şi sub denumirea de “caniche” (în franceză), reprezintă o rasă de câini de companie decorativi, cu un aspect elegant, caracterizaţi prin inteligenţă, agilitate, vioiciune, sensibilitate. Sunt activi, atenţi, uşor de dresat, fideli şi devotaţi stăpânilor, fiind încadraţi şi în categoria câinilor utilitari.
Aceşti câini au faimă de buni înotători, nu pregetă să se arunce în apă, şi au, de asemenea, “porniri” de vânători şi aptitudini de bun aportor, fiind folosiţi în trecut la vânătoarea de apă (baltă).

Este una dintre cele mai vechi rase de câini din lume. Nu se cunoaşte exact ţara sau zona de origine a pudelilor, dar strămoşul de bază al acestora este Barbet-ul, comun mai multor rase. Conform unor ipoteze, au origini în nordul Africii, unde erau folosiţi la paza turmelor, dar şi la vânătoare. În fresce din Egiptul antic câini asemănători pudelului apar alături de vânători.




Arabii au adus această rasă de câini în Spania, după invazia din anul 711. Aici s-a produs încrucişarea Barbet-ului cu rasele iberice, între care Câinele de apă Portughez, iar tipul de câine rezultat a stat la baza apariţiei pudelului, care ulterior s-a răspândit în Franţa şi Germania, apoi şi în restul Europei. Caniche-ul era câinele de companie preferat la Curtea regilor Franţei. Denumirea în limba franceză a acestei rase – “caniche” – provine de la calităţile de înotător şi vânător (“canard” înseamnă “raţă”, iar “canichon” – “boboc de raţă”), în timp ce “pudel” este varianta germană.

Există mai multe dimensiuni ale acestei rase, recunoscute de federaţiile internaţionale de specialitate: uriaş, mijlociu, pitic, “toy” (jucărie).

pudel2

Caniche-ul are nasul de culoare negru sau brun, în funcţie de culoarea blănii, ochi de culoare închisă, urechi lungi şi lăsate. Culoarea blănii poate fi negru, alb, gri, maro, argintiu sau apricot (majoritatea au o singură culoare). Părul este fie buclat (bogat, cu textură fină, lânos, rezistent şi des, formând bucle egale), fie şnur (fin, lânos, formând franjuri cu lungime egală de minimum 20 cm).

Blana acestor câini necesită îngrijire permanentă – periaj efectuat săptămânal, baie şi tunsoare (de exemplu, tunsoare clasică, tip “leu”). Caniche-ul nu năpârleşte, fiind recomandat ca atare şi celor care suferă de alergie la păr.




Pudelul este indicat ca şi câine de apartament, dar are nevoie de mişcare şi exerciţii. Îi plac joaca şi plimbările. Este devotat stăpânului, sociabil cu copiii şi în general se comportă bine în prezenţa altor câini. Poate fi dresat uşor, învăţând comenzi şi exerciţii cu grad înalt de dificultate, ca atare apare adesea în cadrul unor numere de circ. În zilele noastre este şi un foarte bun câine însoţitor pentru persoanele nevăzătoare sau vârstnice.

În ceea ce priveşte dieta, aceasta trebuie să fie una echilibrată, recomandată de medicul veterinar. Cele mai frecvente probleme de sănătate sunt infecţii ale urechilor, afecţiuni renale, gastrice sau ale tiroidei, cataractă, cancer. Durata medie de viaţă este de cca 12 ani, iar la cei pitici şi “toy” este chiar mai îndelungată (peste 17 ani). (Text: Agerpres, Foto:  4animale.ro, animalpet.ro)




Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Haushaltsauflösung Berlin