Porumbelul poate trăi 15-25 de ani

porumbei

Porumbeii sunt păsări mai puţin comunicative şi preferă compania altor porumbei. Între aceştia se remarcă porumbeii rotaţi (voltaţi) prin coada bogată în pene, purtată vertical şi ţinuta mândră, dar şi porumbeii călători folosiţi pentru transmiterea de informaţii chiar în Egiptul Antic.

Aceste păsări (Columba livia) fac parte din familia Columbidae, având cea mai mare răspândire în Europa. Porumbeii de casă (Columba livia f. domestica) sunt forma domesticită a porumbeilor de stâncă şi de scorbură, procesul având loc în urmă cu mii de ani. Aceştia au dat naştere unui număr foarte mare şi variat de rase, folosiţi ca păsări de companie sau ca porumbei călători. Există diferite rase de porumbei: Voiajor, Cavaler, Pava, Jucător, Poştaş etc.

Corpul porumbelului este acoperit cu puf, fulgi şi penele care au rădăcina înfiptă în piele. Capul este mic, rotund, mobil şi are în partea anterioară ciocul format din maxilare alungite, fără dinţi şi acoperite cu materie cărnoasă.

În general, porumbei au culoarea gri deschis cu două bare negre pe fiecare aripă, dar în funcţie de specie există o varietate diversificată de combinaţii de culori. Porumbeii au nevoie de atenţie şi îngrijire în aceeaşi măsură ca alte păsări de companie.

Este bine de ştiut că aceasta trăieşte în perechi. Femelele depun ouă, care sunt clocite de amândoi, timp de 18 zile pe rând. Puii sunt hrăniţi cu un lichid alb, secretat de guşa porumbiţei, până când se pot hrăni singuri cu grăunţe.

Cuşca pentru porumbel trebuie să aibă ca volum cel puţin 55-60 l. Volumul trebuie să crească proporţional cu numărul de porumbei pentru ca păsările să aibă un mediu lipsit de stres. Cuşca trebuie aşezată într-un loc ferit de alte animale de companie, dar şi departe de curenţi de aer puternici sau surse de căldură. Spre deosebire de alte păsări de companie, porumbelul mănâncă seminţele cu tot cu coajă, pe care le apucă cu ciocul şi le înghite.

Dieta ideală a unui porumbel conţine între 4 şi 6 cereale: porumb, grâu, floarea soarelui, orz, in, mei, cânepă, dar şi mazăre şi alte leguminoase. Necesarul de proteine din hrana unui porumbel este de 12-15%, iar pentru speciile exotice hrana poate conţine şi viermi sau insecte.

porumbei-02

Porumbeii crescuţi în interior au nevoie de suplimente alimentare de vitamine şi minerale, în special de vitamina D3. Acestea pot fi achiziţionate din magazinele specializate. Suplimentele conţin şi nisip, necesar pentru digestie, alături de calciu ce poate fi obţinut din coji de ouă pisate şi cărbune, cu efect benefic pentru digestie. Sub denumirea generică “grit”, suplimentele se aşează într-un alt castron, separat de cel principal pentru mâncare.

Apa este foarte importantă pentru porumbel. Este indicată păstrarea a două vase de apă, unul pentru consum şi unul pentru baie. Porumbelul poate face uneori baie zilnic, iar acest obicei îl ajută să menţină o igienă bună şi să evite problemele de sănătate.

Curăţarea cuştii este absolut necesară şi se recomandă folosirea oţetului, eliminând astfel mirosul şi riscul de infecţie cu diferiţi agenţi patogeni. Porumbeii călători pot suferi de boli virale ca paramixoviroza sau diftero-variola, ce pot fi prevenite prin vaccinare.

Cele mai des întâlnite boli bacteriene sunt chlamidioza, salmoneloza, stafilococia şi streptocia. Pentru a preveni transmisia acestor boli la om se recomanda folosirea de mănuşi pentru a curăţa cuşca şi chiar a unei măşti. Dacă au condiţii prielnice, porumbeii de companie pot trăi între 15 şi 25 de ani. (Text: Agerpres, Foto: frasersimpson-birdphotography.com, new-ecopsychology.org)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *