Placido Domingo va participa la inaugurarea Operei din Dubai

Opera-Dubai-01

Opera din Dubai aflată în apropierea turnului Burj Khalifa, cel mai înalt zgârie-nori din lume, se pregăteşte pentru inaugurare cu o ceremonie grandioasă la sfârşitul lunii august, cap de afiş fiind tenorul Placido Domingo.

După ce s-a impus ca centru al afacerilor din Orientul Mijlociu, emiratul Dubai încearcă prin realizarea acestei opere să îşi creeze şi o imagine culturală deosebită şi să aibă o scenă emblematică, relatează vineri AFP.

În afară de Placido Domingo, care va inaugura în 31 august prima stagiune a Operei din Dubai, programul cuprinde şi Bărbierul “din Sevilla” de Rossini şi musicalul “West Side Story”. Emiratul găzduieşte o largă paletă de manifestări culturale, cu concerte regulate ale unor muzicieni arabi şi occidentali, un festival anual de film şi salonul Art Dubai, consacrat artelor plastice. Îi lipsea însă un mare teatru liric, pe măsura ambiţiilor sale mondiale.

Forma construcţiei se inspiră din tradiţia comercială a oraşului portuar, fiind asemănătoare unei ambarcaţiuni de lemn, utilizate încă în transportul maritim regional. Sala de 2.000 de locuri îşi poate modifica configuraţia, putând fi folosită ca teatru, sală de concert sau spaţiu pentru banchete şi alte manifestări, conform site-ului internet al operei. Nu a fost dezvăluit costul acestui edificiu.

În ultimii ani, oraşul-stat care face parte din federaţia Emiratelor Arabe Unite, s-a transformat rapid în centru de afaceri şi divertisment în Golf, iar sectorul imobiliar a atras imense investiţii străine.

În afară de Burj Khalifa, turnul de 828 de metri, Dubai a realizat şi alte construcţii extravagante, cum ar fi insulele artificiale în formă de palmier sau cele care reproduc harta lumii. Oraşul, care va găzdui Expoziţia Universală în 2020, are 2,5 milioane de locuitori, în marea lor majoritate străini.

Opera-Dubai-02-ww

În 2015 Dubaiul a fost vizitat de peste 14 milioane de turişti, atraşi de hotelurile sale de lux şi de parcurile de distracţii. Marele său aeroport, ajuns primul din lume în ceea ce priveşte numărul de pasageri internaţionali, a contribuit şi el la acest flux intens.

“Ceea ce le lipsea multora era un loc în care să vadă un mare spectacol muzical“, a declarat pentru AFP Jasper Hope, directorul operei, fost membru al conducerii Royal Albert Hall din Londra.

Până în prezent s-a deschis o singură operă în Golf, în 2007 în Oman, unde se ştie că sultanul Qabus apreciază muzica clasică.

Deocamdată Opera din Dubai nu intenţionează să producă propriile spectacole, dar speră ca scena să “inspire” artiştii locali, adaugă Hope.

“Există puţine şcoli de muzică, de dans şi teatru, dar noi vom încuraja activ” creaţia locală, afirmă el.

Arta operei rămâne un concept total străin culturii arabe.

“Opera este o idee excelentă, dar, dacă se doreşte ca ea să aibă succes, trebuie ca populaţia să fie formată să o înţeleagă“, a spus Tala Badri, director al Centrului pentru arte muzicale, o instituţie privată, citată de AFP. (Text: Agerpres, Foto: timeoutdubai.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *