Pisica birmaneză

pisica-birmaneza-01

Pisica birmaneză, de o frumuseţe aparte, cu ochii strălucitori de un albastru safir, este foarte răspândită la noi, cu sau fără pedigree. Originară din Myanmar (fosta Birmania), este considerată sacră pentru că trăia în preajma preoţilor din templu.

A apărut pentru prima dată în Europa în 1919, când miliardarul american Cornelius Vanderbilt a cumpărat o pereche cu ocazia unei croaziere în mările orientale, plătind pe ea o mică avere. Masculul nu a rezistat călătoriei, dar femela, care era gestantă, a fătat la Nisa, în Franţa. Aceşti pisoi sunt consideraţi strămoşii rasei în Occident.

Conform altor surse, birmaneza ar fi mai degrabă rezultatul unui proiect de selecţie iniţiat de un grup de crescători francezi în anii ’20. Rasa este înscrisă în Cartea de Origini Franceză încă din 1925, dar nu mai există alte informaţii despre ea până în anii ’30, când principesa Marie Melita de Hohenlohe-Langenburg a cumpărat un exemplar din această rasă la expoziţia de pisici de la Paris, plătind peste 3.000 de franci. Birmaneza ajunge în Marea Britanie în 1960, fiind recunoscută în 1966, iar după un an este recunoscută şi în Statele Unite.

Birmaneza are părul semi-lung şi statura medie. Corpul este lung şi elegant, dar puternic construit. Are o faţă lată, rotundă, un nas relativ lung, care se îngustează spre vârf, urechi medii ca mărime, poziţionate la o distanţă mare una de cealaltă. Picioarele sunt robuste şi de lungime medie, coada stufoasă şi, în comparaţie cu corpul, are o lungime proporţionată.

Ochii, rotunzi şi bine distanţaţi, sunt cât se poate de albaştri. Pisica birmaneză are blana albă sau crem cu marcajele de culoare seal, albastru, chocolate, cream, roşu, lilac către extremităţi (cap, urechi, coada, picioare), dar labele sunt întotdeauna albe.

Toaleta blănii sale mătăsoase poate fi făcută destul de uşor. Una sau două perieri pe săptămână sunt suficiente pentru a menţine animalul în formă. În timpul perioadei de năpârlire, blana trebuie periată mai des, dar, în orice caz, firele de păr se încâlcesc destul de rar. Periajul se face cu un pieptene metalic, cu dinţii rari şi rotunjiţi la capăt. Unele pisici birmaneze au un aspect cu totul deosebit prin coada deasă aidoma celei de veveriţă. Pot fi îmbăiate o dată pe lună, dar nu trebuie să le ajungă apă în urechi.

Personalitatea birmanezei este fermecătoare. Temperamentul este de la moderat până la foarte activ. Calmă, elegantă şi foarte ataşată de stăpân, pisica birmaneză este sociabilă şi nepretenţioasă. Foarte curioasă, inteligentă, ataşată şi blajină, îi place compania oamenilor şi manifestă multă afecţiune faţă de om.

Birmaneza îşi va forma programul după cel al stăpânului şi va fi mereu prima care să-l întâmpine când se întoarce acasă. Nu este zgomotoasă, fiind recomandată celor care iubesc liniştea şi calmul. Atunci când se hotărăşte să-ţi “vorbească” o face pentru a-ţi aminti că este timpul să-i dai de mâncare, pentru că o doare ceva sau vrea puţină atenţie din partea ta. Este un animal de apartament minunat, suportă cu uşurinţă prezenţa copiilor şi a altor animale. Poate fi lăsată şi liberă în grădină, pentru că îi place să se caţere pe copaci.

Nu întâmpină multe probleme de sănătate dar este indicat control anual de rutină la veterinar, mai ales după vârsta de opt ani, pentru a preveni problemele legate de vârstă, precum boli ale ficatului sau rinichilor.

pisica-birmaneza-02
Legenda pisicii birmaneze spune că rasa acesteia descinde dintr-o veche populaţie de pisici sacre, găzduite în templul Khmer de la Lao-Tsunin. Se spune că, în momentul când mureau, aceşti călugări sufletele lor intrau în corpul acestor minunate pisici şi trăiau mai departe pe pământ. Conducătorul călugărilor din acea mănăstire era Kittah Mun-Ha, un preot deosebit care pe timpul vieţii sale a fost declarat un sfânt. El în fiecare seară împreună cu pisica sa Sinh se ruga zeiţei Tsun-Kyan-Kse.

În timpul unui atac asupra templului, marele preot a fost grav rănit. În momentul morţii, pisica s-a aşezat pe pieptul stăpânului, cu faţa spre zeiţă. Atunci, pisica cu blana albă a căpătat nuanţe aurii, iar ochii s-au făcut albaştri, ca ai zeiţei. Lăbuţele sale, care atingeau preotul, au rămas albe, ca semn al purităţii.

Îndemnaţi de privirea pisicii, călugării s-au repezit să închidă uşile grele de bronz ale templului, salvându-se astfel de jaf şi distrugere. Sinh nu şi-a părăsit stăpânul şi a murit la 7 zile după el. Când călugării s-au adunat în faţa statuii zeiţei pentru a-l alege pe succesorul lui Mun-Ha, au văzut alergând către ei toate pisicile din templu, transformate toate aidoma lui Sinh. (Text: Agerpres, Foto: purrfectcatbreeds.co, a-z-animals.com, Video: youtube.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *