Piramidele lumii antice

Piramide1

Piramidele sunt, cu siguranţă, unele dintre cele mai fermecătoare edificii ale istoriei cunoscute. Ele sunt o atracţie unică pentru pasionaţii de istorie şi de călătorii pentru că au fost construite într-o perioadă în care nu exista niciun fel de maşină care să se uşureze munca.

Piramida este o construcţie solidă, cu formă pătrată la bază şi cu cele patru laturi în formă de triunghi echilateral. Aceste structuri geometrice sunt foarte stabile şi sunt realizate, de obicei, din zidărie sau piatră.

În funcţie de epoca în care au fost construite, aceste edificii fascinante au complexitate, tipologie şi dimensiuni diferite. În diferite părţi ale lumii au fost construite piramide din diferite motive.

Istoria Chinei şi a Egiptului arată că astfel de construcţii erau morminte şi monumente de veneraţie pentru împăraţii şi conducătorii ţării. Amerindienii şi-au construit piramidele ca altare religioase. De asemenea, şi unele dintre aceste edificii au camere funerare. Piramidele şi-au pus amprenta pe majoritatea culturilor antice din lume.

Piramidele mari din lumea antică

Aproape fiecare piramidă de pe glob are o semnificaţie unică şi un loc în istorie. Cu toate acestea, unele dintre aceste structuri deţin un loc special în inimile pasionaţilor de istorie şi de călătorii, dat de trăsăturile lor unice şi atrăgătoare. Să aruncăm o privire asupra unora dintre piramidele cele mai uimitoare din lume pe care le poate vizita un călător, în scopul de a ajunge mai aproape de cultura şi tradiţiile primordiale.

 

Marea Piramidă din Gizeh: considerată una dintre cele şapte minuni ale lumii, Marea Piramidă din Gizeh este cea mai veche astfel de construcţie descoperită vreodată. Mai este cunoscută sub numele de Piramida lui Cheops.

Piramida-Giza

Se consideră că acest mormânt a fost construit în jurul anului 2.560 î.Hr. Există multe teorii ştiinţifice cu privire la construirea acestei piramide. În interiorul ei există trei camere.

Piramida-Giza2

Edificiul a fost ridicat peste cea mai mică dintre camere, care este săpată în roca de bază. Camerele superioare sunt cunoscute drept camera regelui şi camera reginei. Este singura piramidă egipteană care conţine atât pasaj pentru coborâre, cât şi pasaj pentru urcare.

 

Piramidele nubiene: sunt din regiunea Văii Nilului cunoscută ca Nubia, de unde piramidele găsite în această zonă sunt cunoscute ca piramidele nubiene. Au fost construite de regii Ţării Kuş. Există în jur de 255 de piramide construite în trei zone din Nubia.

Piramide-Nubyan1

Piramide-Nubyan2

Cele trei site-uri sunt El-Kurru, Nuri şi Meroe. Piramidele au fost făcute în trepte, din blocuri de piatră, poziţionate orizontal, şi au o înălţime cuprinsă între 6 şi 30 de metri. Cele mai multe dintre aceste construcţii au structură de templu.

Piramide-Nubyan3

 

Piramida din Hellinikon: Piramida din Hellinikon este o rămăşiţă dintr-o piramidă misterioasă din Ellinika, un oraş al Greciei antice. Se consideră că a fost, în acea vreme, o bază militară.

Piramide-hellinikon1

Alte teorii spun că această piramidă a fost construit în memoria eroilor căzuţi în bătălii. Este construită din rocă brută, care nu a fost lustruită.

Piramide-hellinikon2

Piatra datează din epoca miceniană (1.600-1.000 î.Hr.). Piramida a servit ca loc de înmormântare şi a fost cercetată arhelogic mai întâi de către germani şi americani.

 

Piramidele din Güímar: Piramidele din Güímar sunt şase edificii situate în cartierul Chacona de Güímar, Insulele Canare. Sunt rectangulare şi în formă de terase şi sunt construite din rocă vulcanică, fără mortar.

Piramide-Guimar1

Au existat nouă piramide în Güímar, dar numai şase au supravieţuit. Arheologii cred că realizarea teraselor din aceste structuri este rezultatul unor practici ale populaţiei native din mediul rural din perioada primordială.

Piramide-Guimar2

Oamenii au creat aceste edificii îndepărtând pietrele de pe terenul cultivabil şi aranjându-le în formă de terase.

 

Marea Piramidă din Cholula: Marea Piramidă din Cholula mai este cunoscută sub numele Tlachihualtepetl, care înseamnă munte artificial.

Piramide-Cholula1

Este situată în Cholula, Mexic. Edificiul are o structură de templu, care, se crede în mod tradiţional, era dedicat zeului Quetzalcoatl.

Piramide-Cholula2

Există o uşoară influenţă a coastei Golfului în construcţia acestei piramide, existând legături strânse cu stilul arhitectural din Teotihuacan. În vremurile pre-hispanice, această piramidă era un centru mitic şi religios important.

Piramide-Cholula3

 

Piramida Soarelui: Este una dintre cele mai mari construcţii din America Centrală şi cea mai mare din Teotihuacan. Face parte din marele complex situat în inima oraşului.

Piramida-Soarelui1

Este poziţionată de-a lungul Căii morţilor, chiar la mijlocul distanţei dintre fortificaţia Ciudadela şi Piramida Lunii.

Piramida-Soarelui2

Se află în umbra splendidului munte Cerro Gordo. Orientarea piramidei are semnificaţie cosmologică, fiind în legătură cu punctul în care apune soarele. Se crede că în vârful piramidei a existat un templu.

 

Piramida lui Cestius: Este o piramidă din Roma antică. În zilele noastre ea este situată în apropiere de Cimitirul protestant şi de Basilica San Paolo. Cercetările au arătat că această piramidă a fost construită între anii 18-12 î.Hr.
Piramida-Cestius1

A fost mormântul lui Gaius Cestius, care a fost membru al Septemviri Epulonum (una dintre cele patru mari colegii spirituale din Roma).

Piramida-Cestius2

Piramida este inclusă în fortificaţiile oraşului; prin urmare, este una dintre construcţiile vechi cel mai bine conservate din Roma. Pe ea sunt diferite inscripţii istorice.

 

Templul Srirangam din India: În sudul Indiei există piramide, care şi astăzi sunt folosite ca locuri de pelerinaj. Un astfel de exemplu este Templul Srirangam, dedicat zeului Ranganatha, care este cel mai mare templu hindus din India.

Templul Srirangam

Acesta este situat în districtul Tiruchirapalli din statul Tamil Nadu. Templul are 21 de gopurams (căi de acces în turn).

Templul Srirangam2

Aceste gopurams sunt structuri piramidale abrupte construite în epoca antică. Un alt exemplu de construcţie piramidală din India este Templul Brihadeeshwar.

Templul Srirangam3

Acesta este inclus pe lista UNESCO a Patrimoniului Universal. Este prima contrucţie ridicată complet din granit.(Traducere şi adaptare după amusingplanet.com, Foto:  flickr.com)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *