Mp3

Paradă a modei în Cetatea Oradea

Gala diplomelor-01

Un număr de 13 absolvenţi ai specializării modă – design vestimentar, promoţiile 2015 şi 2016, şi-au prezentat duminică seara, 10 iulie, în Cetatea Oradea, colecţiile pentru examenul practic de licenţă, în “Gala diplomelor”.

Spectacolul de modă a cuprins colecţiile celor zece absolvenţi din anul 2016 ai Departamentului de Arte vizuale, Facultatea de Arte a Universităţii din Oradea, precum şi trei colecţii ale absolvenţilor care şi-au finalizat studiile în 2015, pentru care nu s-a justificat organizarea unei gale.

Tinerii artişti şi-au realizat colecţiile de modă pe tematici diverse, pret-a-porter şi conceptuale, având o largă sursă de inspiraţie de la arhitectură, vitralii, art nouveau, artă gotică, trecând prin chic-ul anilor ’20, până la motive naturale.

Gala diplomelor-02

Au prezentat nişte colecţii foarte interesante pentru că sursa lor de inspiraţie este extraordinar de variată. Pornind de la o piatră, de la o structură lemnoasă, orice alt element al naturii, până la sculpturi, arhitectură şi desigur, istoria costumului. Dar cele mai apreciate lucrări sunt cele care au altă sursă de inspiraţie decât istoria costumului. Lucrările au fost foarte originale. Ceea ce am apreciat foarte mult la aceşti studenţi este faptul că sunt prima serie care, în procent de 90%, şi le-au cusut singuri. Este mare lucru, pentru că nu este uşor să faci o astfel de colecţie, când ai doar trei ani de studii, în care coşi la maşină într-un atelier foarte micuţ. Am studenţi care au stat şi noaptea în atelier. A fost o muncă extraordinară”, a declarat lect. univ. dr. Olimpia Urdea.

În deschiderea galei a fost prezentată o colecţie inedită din fermoare, realizată de studenţii anului I şi II. Experimentul plastic a fost posibil datorită locului I câştigat de Ioan Cercea, student în anul II la Arte Decorative, la concursul “Inside Fashion Gala”. Concursul este organizat anual de către o companie japoneză, cel mai mare producător mondial de fermoare. Lucrarea sa premiată s-a inspirat din costumul de samurai.

Tinerii designeri din promoţia 2015 au invitat spectatorii să admire creaţii vestimentare cu motive Art Nouveau pictate sau aplicate — Adelina Buiciuc, de inspiraţie arheologică — Ianina Baciu (colecţia “Cucuteni”) şi din armurile cavalerilor medievali — Damian Denisa (colecţia “Balatores”).

Gala diplomelor-03

Promoţia 2016 a adus pe catwalk zece colecţii realizate de Beles Andrei (“She’lls”), Blaga Bianca ( “Eleganţa simplităţii”), Borha Cristina (“Romantic Goth”), Gyurkovits Eva (“Espania cani”), Habăşescu Oana (“Genevieve”), Moţ Diana (“Anthem”), Nagy Ildiko (“Geometrii subiective”), Paşcalău Rebeca (“Armonia primăverii”), Rus Mihaela (“Fluidity”) şi Sala Daniela (“Vitralii”).

Despre şansele de a se integra în piaţa muncii, Olimpia Urdea a precizat că acestea “sunt foarte puţine deoarece încă în industria de profil se lucrează în sistem lohn”.

“Nu au nevoie de designeri, nu au nevoie de creatori, pentru că totul vine dinafară, au nevoie doar de muncitori. Dar sunt unii care ori reuşesc să meargă la un masterat, de obicei la Milano, după care îşi deschid un atelier, ori sunt alţii care reuşesc să îşi deschidă un atelier, accesând fonduri europene. Avem o fată din promoţia de acum doi ani, care a reuşit să acceseze aproape 70.000 de euro fonduri europene, munceşte pe rupte, dar este foarte mulţumită. Cei care vor să facă această meserie-artă cu adevărat vor găsi modalitatea să o practice”, a mai spus Olimpia Urdea.(Text si foto: Agerpres)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *