Peruşul, o pasăre mică şi curată, este cel mai comun papagal de companie, foarte uşor de întreţinut şi care are nevoie de multă afecţiune din partea stăpânului. Denumirea ştiinţifică a peruşului este Melopsittacus undulatus (papagalul ondulat comun). Este originar din emisfera sudică, mai exact din Australia.
Este singurul papagal cu coada lungă. Are aproximativ 18 cm lungime şi circa 40 de grame. Există peste 5 milioane de exemplare de astfel de păsări răspândite în toată lumea. Deşi culoarea originară a peruşului este verde, în urma domesticirii şi a selecţiei îndelungate, s-au obţinut cele mai variate culori, începând cu diferite nuanţe de verde, apoi exemplare turcoaz, verzi-gălbui, galbene, albastru deschis, albicioşi până la albul pur, cu ochii roşii.
Peruşul pe care îl întâlnim astăzi în coliviile iubitorilor de păsări a fost creat de ornitologii din Marea Britanie. Masculul are nările colorate în albastru, iar femela le are de culoare pielii. Sunt păsări care se pretează foarte bine la viaţa în captivitate, fiind foarte iubite de oameni, datorită coloritului încântător şi a temperamentului vesel şi afectuos. Nu sunt recunoscuţi pentru abilităţile lor de vorbire. Doar masculii pot să îşi dezvolte această capacitate.
Colivia trebuie să fie destul de mare ca să poată zbura dintr-o parte într-alta. În colivie, trebuie să existe cât mai multe suporturi, pe care să se poată căţăra şi odihni. Fiind mari amatori de băi, este bine să aibă şi o tăviţă de 4-5 cm adâncime, plină cu apă proaspătă, dar nu prea rece. Colivia trebuie curăţată periodic de mâncarea care cade pe podea.
Papagalii în general se curăţă singuri şi o fac foarte des eliminând praful şi mizeria din penajul lor. O mică tăviţă cu nisip grosier nu trebuie să lipsească din colivia peruşilor, aceştia obişnuind să înghită mici pietricele care îi ajută în digestia seminţelor.
În captivitate, regimul alimentar trebuie să fie unul bazat tot pe seminţe, în special de mei şi ovăz, iar ca hrană verde sunt recomandate: foile de salată, lucerna, iarba proaspătă sau muguri. Sunt, de asemenea, indicate şi legumele rase, între cele preferate de peruşi fiind: morcovul, broccoli, spanacul şi sfecla albă (nu de zahăr).
Lipsa verdeţurilor poate fi suplinită cu succes de seminţele de mei, orz şi ovăz. Şi fructele sunt indicate, printre acestea fiind şi merele, kiwi, mango, nectarine, portocale, piersici, pere, căpşuni, rodie, prune. Se ştie că ciocolata şi avocado sunt toxice pentru papagali. Insectele şi vitaminele trebuie să completeze necesarul de elemente nutritive.
Ei mai consumă şi un amestec de hrană moale care conţine un ou fiert tare, un morcov ras, 2-3 linguriţe de pesmet, griş sau mălai. Se mai adaugă 2-3 linguriţe de praf de coajă de ou, acesta fiind o importantă sursă de calciu.
Un peruş are nevoie, în medie, de 10-12 ore de somn, devenind agitat dacă nu doarme suficient. Pentru a-l ajuta să doarmă, colivia trebuie acoperită astfel încât să fie întuneric atât noaptea cât şi dimineaţa, deoarece chiar şi cea mai mică rază de lumină îl poate trezi. Când dorm adesea se fac confortabili şi se umflă în pene, este un semn că pasărea este liniştită şi doarme un somn fără griji.
Majoritatea peruşilor ţinuţi în casă nu se pot reproduce, din cauza mediului ambient şi chiar a lipsei de spaţiu. Ei au nevoie de o colivie încăpătoare, un cuib şi multă linişte. În general, femela depune 5-6 ouă. Dacă peruşul dă semne că ar fi bolnav trebuie dus urgent la medicul veterinar.
Fiind o pasăre de statură mică, chiar şi cea mai uşoară boală o poate omorî dacă este identificată prea târziu. Una dintre cele mai frecvente boli întâlnite la peruşi este psitacoza, cunoscută şi sub numele de „febra papagalilor”. Pasărea poate fi purtătoare de virus fără să prezinte nici un simptom. (Text: Agerpres, Foto: commons.wikimedia.org, ibc.lynxeds.com, Video: youtube.com)
