Papagalul Kakariki

kakariki

Papagalii Kakariki (Cyanoramphus novaezelandiae) sunt originari din Noua Zeelandă şi din insulele învecinate. Kakariki este cunoscut ca fiind o pasăre hiperactivă, deloc timidă, curioasă.

În dialectul Maori “kakariki” înseamnă “papagal mic“. Cuvântul este, de asemenea, folosit şi pentru a face referire la culoarea verde care predomină în penajul păsărilor.

Inteligenţa şi energia acestei păsări din emisfera sudică sunt recunoscute ca şi caracteristici dominante. Curiozitatea o transformă într-un cercetaş, atunci când este lăsată liberă, analizând toată încăperea. Niciodată nu este suficient de liniştită pentru a sta pe mâna sau umărul stăpânului.



Această pasăre minunată cu un penaj verde strălucitor, are pete galbene sau roşii pe cap (coroane). Pe frunte, pe partea superioară a capului, în zona dintre ochi şi urechi, precum şi pe coadă, culoarea este purpurie. Măsoară 27 cm, aripile au 13-14 cm în lungime, vârful lor exterior fiind violet-albăstrui.

Coada are între 12 şi 15 cm în lungime. Irisul este roşu. Ciocul, de culoare gri-albăstruie cu vârful de o nuanţă închisă, are 1,6 cm în lungime. Picioarele sunt maro. Papagalii tineri au petele de pe cap mai mici, coada e mai scurtă, iar irisul este maro deschis.

O astfel de pasăre are nevoie de o colivie mare, spaţioasă, cu multe jucării. Se recomandă să aibă nisip pe fundul coliviei deoarece îi place foarte mult să îşi caute mâncarea singură. Papagalul Kakariki se hrăneşte cu seminţe de mei, cânepă, ovăz, floarea soarelui, nuci, alune, grâu, orez brun fiert, pâine, dar şi cu bucăţi de fructe (măr, pară, papaya, banană, portocală, cireşe) şi legume (mazăre, morcov, castravete, porumb fiert sau verde).

Mănâncă foarte dezordonat, împrăştiind o grămadă de mâncare pe jos. Resturile trebuie scoase zilnic, deoarece reprezintă un focar de posibile infecţii. Tot în colivie este indicat să se amenajeze un recipient cu apă, deoarece le place foarte mult să facă baie.

Papagalii Kakariki se reproduc destul de uşor în captivitate. În fiecare an, femela poate oua din nou, chiar dacă bobocii nu au părăsit cuibul. În acest caz, masculul se ocupă de hrănirea lor, potrivit site-ului arndt-verlag.com. În captivitate trăiesc în jur de 5-6 ani, dar în habitatul lor natural supravieţuiesc aproximativ 12-15 de ani. (Text; Agerpres, Foto: quatzopolis.co.nz, Video: youtube.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *