Prima fabrică românească de pălării, înfiinţată în 1896 în Săliştea Sibiului de Ioan Dădârlat şi redeschisă după 1989 la Sebeş de un strănepot al acestuia, este prezentă prin produsele sale în ţări de pe diverse continente, unde acestea sunt purtate de la poliţişti şi călugări, la vedete sau oameni simpli.
Culioane pentru călugării de la Muntele Athos, pălării pentru poliţia canadiană, dar şi pentru cea comunitară din România, pălării bavareze, tiroleze sau pentru birjari, pălării pentru pădurari sau oieri, dar şi pălării croite după cele mai noi tendinţe în modă au ca element comun faptul că sunt fabricate la Sebeş. De peste o sută de ani, pălăriile confecţionate de familia Dădârlat au ajuns peste graniţă, mai întâi „dincolo de munţi, în Regat”, iar după 1989 şi în Europa şi alte continente.
La sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1896, într-o vreme când atelierele meşteşugăreşti de acest gen erau patronate de saşi sau unguri, Ioan Dădârlat înfiinţa la Săliştea Sibiului primul atelier românesc de pălării. Datorită transhumanţei, pălăriile pentru oieri confecţionate de Ioan Dădârlat ajung să fie tot mai căutate şi în celelalte zone ale ţării, mărturie stând în acest sens şi calapoadele păstrate încă de atunci.
„Atelierul se extinde, are mai mulţi ucenici, iar pe la 1926 este achiziţionată chiar şi o camionetă, lucru foarte important pentru această afacere, pentru a putea transporta marfa peste tot„, a declarat Sanda Dădârlat. Camioneta a luat astfel locul desagilor şi al căruţei cu coviltir cu care familia Dădârlat transporta pălăriile.
Sanda Dădârlat povesteşte că însuşi Regele Carol I a primit o pălărie de la Ioan Dădârlat, dovadă în acest sens fiind o fotografie păstrată mult timp în familie, dar din care, în anii regimului comunist, de teamă, a fost decupată imaginea suveranului.
Tot în timpul prigoanei comuniste, familia a ascuns în pământ, pentru a nu fi confiscată, o presă, un utilaj esenţial în confecţionarea pălăriilor. „Încă există acea presă, este încă bună pentru pălăriile tradiţionale, dar nu este atât de rapidă ca cele de acum”, spune Sanda Dădârlat.
Afacerea cu pălării a mers foarte bine, iar Ioan Dădârlat a putut să-şi întreţină cei opt copii la „şcoli înalte”, unul terminând chiar Medicina la Paris, dar toţi ştiau să lucreze şi în atelierul familiei. „Ştiau toţi să lucreze pălării. Au făcut şcoli foarte bune, au terminat facultatea la Paris, la Roma. Studenţi fiind, lucrau în vacanţe şi la pălării”, povesteşte Sanda Dădârlat.
Afacerea a fost dusă mai departe de fiul cel mare, dar războiul şi ceea ce a urmat a făcut ca atelierul să fie tot mai mic. Şi copiii acestuia au ştiut cu toţii să confecţioneze pălării, chiar dacă erau licenţiaţi, spune Sanda Dădârlat.
Din 1990, cel mai mic dintre copiii acestuia, Octavian, a reînceput să lucreze pălării alături de fiul său, Dan, inginer mecanic, de această dată la Sebeş. Trei ani mai târziu, Dan Dădârlat renunţă la serviciu şi se ocupă exclusiv de afacerea familiei.
„A lucrat până în 1993. Începuse să lucreze deja la pălării din 1990. Atunci nu aveam angajaţi, lucram singuri, ne mai ajutau socrii mei. A renunţat la serviciu şi a deschis atelierul. Socrul meu mai avea calapoadele vechi de pălării. Câţiva ani am lucrat doar pălării ciobăneşti, care atunci încă se vindeau foarte bine. Apoi, am mers în Germania, am adus utilaje noi”, povesteşte soţia acestuia, Sanda Dădârlat.
Ea spune că afacerea a început „dintr-o joacă„. „Era imediat după Revoluţie şi începuse să se vândă aparate video şi televizoare color. Eram foarte tineri şi voiam şi noi aşa ceva. Nu ne ajungeau banii din salariu şi am început să facem pălării în atelierul socrului”, a spus Sanda Dădârlat despre modul în care cea de-a patra generaţie a preluat afacerea cu pălării.
Îşi aminteşte despre cum i-a sfătuit atunci socrul său ca primul lucru pe care-l fac după ce vând marfa este să cumpere înapoi materia primă, pentru a avea astfel o garanţie a siguranţei afacerii.
La început, soţii Dădârlat au făcut numai pălării tradiţionale româneşti, care se vindeau foarte bine în târguri. „Când am deschis noi afacerea, ne-a uimit câte pălării am putut să vindem înainte de începerea şcolii. Copiii din zona de munte, de oieri, trebuiau să meargă cu pălărie pe cap, lucru care s-a schimbat între timp”, spune Sanda Dădârlat.
„Am extins foarte tare acest atelier, care acum este o firmă de renume („Pălătia Dădîrlat” – n.r.). Livrăm pălării în toată ţara şi peste hotare. Clienţii sunt mulţumiţi, deviza noastră este ca întotdeauna calitatea să fie pe primul loc, aşa cum au făcut şi bunicii şi părinţii noştri. Sunt comenzi pe care numai noi le realizăm pentru Muntele Athos, respectiv culioanele călugărilor de acolo. Numai noi mai facem aceste culioane pentru ei. Orice comandă care vine din străinătate noi putem să o realizăm, orice calapod pe care nu-l avem îl realizăm şi onorăm imediat comanda”, a afirmat aceasta.
În prezent, multe comenzi vin din Germania, din partea comunităţilor săseşti de acolo, precizează Sanda Dădârlat. Fabrica de la Sebeş a avut comenzi şi de la Muzeul Brukenthal, dar şi de la diverse ansambluri folclorice.
Sanda Dădârlat spune că pălăriile tradiţionale se lucrează mult mai greu decât cele moderne, pentru că cloşul este mult mai gros. Pălăriile pentru oieri trebuie confecţionate astfel încât să protejeze şi de ploaie, dar şi ca să se poată bea apă din ele. „Pălăria românească trebuie să ţină apă în ea. Ciobanul bea apă din pălărie. O probează dacă ţine apa. Pălăria ţine apa şi când plouă, nu te udă pe cap, şi atunci când ai nevoie de ea ca să bei. Cloşul respectiv se confecţionează mult mai greu, cu mai multă lână bătută, ca să fie un strat protector pentru apă”, explică Sanda Dădârlat.
Fabrica dispune acum de utilaje performante, iar modelele confecţionate sunt atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei. „De vreo zece ani se caută foarte tare pălăriile de damă. Aici trebuie alte materiale, mai fine, furnituri mai speciale. Se vând, în general, pălării negre, iar de vreo câţiva ani pe piaţă se caută şi pălării colorate – maro, bej, culori clasice”, spune Sanda Dădârlat.
În ceea ce priveşte pălăriile mai solicitate acum de către bărbaţi sunt cele numite „pălării senator”, cu boruri mai largi, purtate de mulţi dintre demnitarii actuali. De altfel, pălării marca Dădârlat sunt purtate de multe dintre vedetele autohtone. Sanda Dădârlat spune că a recunoscut pălării făcute la Sebeş purtate şi de către străini.
Materia primă, lâna de oaie, este asigurată tot de către familie. „Este o afacere de familie, totul se lucrează aici”, a menţionat aceasta. Pălăriile pot fi achiziţionate de la zeci de magazine din ţară, dar şi online, zeci de modele fiind disponibile. Preţul acestora variază între 70 şi 160 de lei.
Sunt nouă angajaţi, printre care şi fiica Sandei şi a lui Dan Dădârlat, absolventă a Facultăţii de Ştiinţe Economice în limba germană la Cluj-Napoca şi masterand la Relaţii Internaţionale. „Putea să-şi găsească joburi foarte bune, dar s-a hotărât să vină acasă. A început să preia din afacerea noastră. Mai avem un băiat care e medic şi care şi el ştie să facă pălării”, spune Sanda Dădărlat despre cum cea de-a cincea generaţie este pregătită, prin fiica sa, să ducă mai departe tradiţia familiei. (Text: Agerpres, Foto: facebook.com/Pălăria Dădârlat)
