Ouăle de Paşti

vopsitul-oualor-01

Ouăle roşii, alături de tradiţionala pască, reprezintă elemente specifice Sfintei Sărbători de Paşti, care nu pot lipsi de pe masa niciunui bun creştin. Legendele creştine leagă simbolul ouălor roşii de patimile lui Iisus.

Astfel, una dintre ipotezele care stă la originea acestei datini ar fi aceea conform căreia Maica Domnului, venind să-şi vadă Fiul răstignit, a adus nişte ouă într-un coş, pe care l-a aşezat sub cruce, iar acestea s-au înroşit cu sângele Domnului. De asemenea, atunci când Iisus Hristos a fost bătut cu pietre, când acestea l-au atins, s-au  transformat în ouă roşii.

Totodată, se povesteşte că, după ce Iisus a fost răstignit, fariseii au făcut un ospăţ de bucurie, iar unul dintre ei ar fi spus: ”Când va învia cocoşul pe care-l mâncăm şi ouăle fierte vor deveni roşii, atunci va învia şi Iisus”. Şi pe dată ouăle s-au făcut roşii, iar cocoşul a început să bată din aripi.

Cu multe secole înainte de Hristos, exista obiceiul de a oferi în dar ouă colorate, la marile sărbători, îndeosebi la cele de înnoire a timpului. Oul este el însuşi generator de viaţă, un simbol al regenerării, al purificării, al veşniciei. “Oul a sintetizat misterul Creaţiunii; dintr-un ou trebuie să se fi născut Universul, Lumea, deci şi omul.



Oul cosmic trebuie presupus la baza credinţei tuturor popoarelor din lume”, spunea folcloristul Artur Gorovei într-un studiu apărut în anul 1937. La creştini, oul este simbolul Mântuitorului, care părăseşte mormântul şi se întoarce la viaţă, potrivit etnologului Ion Ghinoiu.

În România, cea mai veche menţiune despre obiceiul vopsirii ouălor de Paşti se regăseşte în amintirile florentinului Antonio Maria del Chiaro (1669-1727), secretar, pe rând, al principelui domnitor Nicolae Mavrocordat (1709-1710, prima domnie în Moldova), Constantin Brâncoveanu (1688-1714), Ştefan Cantacuzino (1714-1715), care a descris multe dintre obiceiurile românilor. În Moldova, se aminteşte despre ouăle de Paşti în cronica lui Gheorgache, al doilea logofăt de la Iaşi, în anul 1762.

Înroşirea ouălor de Paşti se face în Joia Mare, existând credinţa că ouăle fierte şi roşite în această zi nu se strică pe tot parcursul anului, chiar mai mult, nu se vor strica niciodată. Culoarea roşie reprezintă pe de o parte focul, cu puterea lui purificatoare, dar îndeosebi sângele lui Iisus vărsat pentru mântuirea lumii. La noi, însă, de Paşti, ouăle nu se vopsesc doar în roşu, ci şi în alte culori (galben, verde, albastru), vestind bucuria primăverii.

Mai mult decât atât, în unele zone, îndeosebi în Bucovina, se păstrează tradiţia încondeierii ouălor, devenită în timp o adevărată artă, executată cu măiestrie de artişti populari. Ouăle încondeiate se mai numesc şi “ouă muncite”, dedicând astfel efortul depus pentru desăvârşirea lor patimilor îndurate de Iisus Hristos pentru lume.

Încondeierea ouălor se realizează folosind tehnici speciale şi constă în aplicarea unor desene deosebite, în motive geometrice sau reprezentând plante, animale ori diferite simboluri astrale. Astfel, pe ele regăsim frunze, brazi, flori de măceş, grâu, peşti, coarne de cerb, steaua magilor, crucea Paştelui şi chiar icoane pictate.

De asemenea, se mai încondeiază ouă cu motive tradiţionale de pe cămăşile populare. De obicei se folosesc trei-patru culori: roşu, care simbolizează soarele, focul şi dragostea; negru, care simbolizează eternitatea, statornicia, dar şi suferinţele Domnului Iisus Hristos pe cruce; galben – lumina, bogăţia recoltelor, tinereţea; verde – forţa naturii, rodnicie, speranţă şi albastru – sănătate, seninul cerului.

Pentru a realiza ouă decorative de Paşti, în Vrancea şi la Putna Sucevei se folosesc vopsele în relief, în Bucovina se aplică mărgele, în Neamţ se fac ouă decorative din lemn, iar în Harghita, se fac ouă din lut. De asemenea, pentru încondeierea ouălor, în unele părţi ale ţării se folosesc ouă fierte, iar în alte zone – ouă golite de conţinut.

Odinioară, se foloseau plante pentru obţinerea acestor culori, dar în zilele noastre se folosesc mai mult vopseluri chimice. Cu toate acestea, unele gospodine păstrează încă reţetele străvechi pentru prepararea culorilor vegetale, obţinute din plante culese din vreme şi lăsate la uscat. Astfel, culoarea roşie se poate obţine din cojile de ceapă roşie, din frunzele mărului pădureţ sau din sovârf, galbenul se obţine din flori de tei sau frunze de mesteacăn, albastrul – din viorele, iar pentru verde se foloseşte răchiţica.

vopsitul-oualor-02

Meşterii populari găsesc o diferenţă foarte mare între cele două tipuri de vopseluri, căci cele vegetale, prin căldura lor, conferă oului o amprentă estetică deosebită. Totodată, aceştia pun mare preţ pe atmosfera de linişte, înţelegere, calm şi bunătate, atât de necesară în timpul încondeierii, fiindcă această tehnică cere răbdare şi este una foarte dificilă.

În noaptea de Înviere, gospodinele duc la biserică un coş cu ouă roşii, pască şi cozonac, care urmează să fie sfinţite de preot. După slujbă şi în zilele care urmează se obişnuieşte să se ciocnească ouăle, după un ritual anume. Astfel, ca regulă generală, cel mai vârstnic bărbat de la masă este primul care ciocneşte capul oului de capul oului ţinut în mână de un comesean, rostind formula “Hristos a Înviat!”, la care se răspunde cu: “Adevărat a Înviat!”. Oul a cărui coajă a plesnit este oferit celui care l-a spart.

În Transilvania, la începutul mesei, capul familiei jertfeşte un ou slujit la slujba din noaptea Învierii, îl curăţă şi îl împarte tuturor membrilor familiei, spre a fi mâncat sacramental, potrivit celor consemnate de Ion Ghinoiu, în “Obiceiuri populare de peste an”. Cojile ouălor sunt aruncate fie pe pământ, pentru fertilizarea holdelor, fie pe apele curgătoare, pentru a da de veste Blajinilor că a sosit Paştele. Ciocnitul ouălor simbolizează jertfa Domnului Iisus Hristos şi este permis numai după noaptea de Înviere şi până la Înălţare.

Mănăstirea Şag-Timişeni: “secretul” vopsitului ouălor de Paşti

Viaţa monahală ortodoxă din Banat este, în Săptămâna Mare, una pe cât de tăcută, pe atât de încărcată de fervoarea rugăciunilor. Mănăstirile se cufundă într-o linişte pe care, în timpul anului, mai rar o întâlneşti, smerenia este deplină iar fiecare clipă de tăcere ascunde un cuvânt, un răspuns, o rugăciune.

După Denia celor 12 Evanghelii din Joia Mare, fără a perturba cu ceva momentele tainice, o frumoasă forfotă va începe în aceste sfinte lăcaşuri, pentru că Lumina Învierii Domnului aduce bucuria deplină şi ea trebuie împărtăşită tuturor. Va începe cu smerenie ritualul pregătirii vopsirii ouălor, iar pentru aceasta, măicuţele de la Mănăstirea Şag-Timişeni, adevărate maestre în vopsitul ouălor, se pregătesc din timp.

vopsitul-oualor-03

“De pe la sfârşit de Făurar (luna februarie – n.r.), dacă nu e iarnă prea grea, în părţile însorite din curtea mănăstirii sau la marginea pădurii care ne înconjoară apar pâlcuri de toporaşi, brânduşe, violete. Îndată ce scot căpşorul din ţărână le culegem şi le punem la uscat pentru că din ele vom obţine vopseaua pentru ouăle de Paşti. Noi folosim doar culori naturale, iar violetul este o culoare foarte pretenţioasă. Fiecare petală trebuie culeasă cu grijă de pe tulpină şi pusă la loc uscat. Sunt mii de petale într-un kilogram. Până în Vinerea Mare le lăsăm la uscat, iar atunci le punem în apă clocotită şi obţinem cam 100 de grame de culoare cu care vom vopsi ouăle”, a precizat maica Lucia.




Ouăle se vopsesc în Vinerea Mare pentru că este ziua în care Mântuitorul a fost răstignit, iar sângele scurs din rănile Sale a înroşit ouăle din coşul Mariei Magdalena lăsat la baza crucii. La mănăstire se vopsesc în fiecare an, de Înviere, peste o mie de ouă, cele mai multe sunt roşii, dar pentru a-i răsfăţa pe copiii care vor veni aici, printre cele roşii se mai strecoară şi câte un ou violet, galben, albastru sau verde.

“De obicei, vopsim doar ouă roşii, asemeni sângelui Mântuitorului.  Culoarea roşie o obţinem din cojile de ceapă roşie (dintr-un kilogram obţinem cam 200 grame vopsea concentrată) sau din sfeclă roşie (dintr-un kg obţinem multă culoare). Pentru culoarea portocalie fierbem coji de ceapă aurie (la fel ca la ceapa roşie), galbenul se scoate din şofran (din circa 200 gr obţinem suficientă vopsea pentru colorarea a 30 de ouă) sau din coajă de lămâie (de la 10 lămâi putem vopsi vreo 20-30 de ouă, depinde de culoarea naturală a oului). Verdele se prepară din frunze de spanac, de ceapă verde sau de pătrunjel”, spune maica Lucia.

Ea menţionează că pentru vopsit sunt preferate ouăle cu coaja albă, pentru că prinde mai bine vopseaua. “Ouăle se spală bine, apoi se pun la fiert în apă cu oţet, ca să nu se spargă şi le lăsăm 30 de minute bune la foc potrivit, ca să fie tari. Apoi, cât sunt încă mai călduţe, se scaldă în vasul cu vopsea, se lasă cam 1-2 minute să prindă bine vopseaua şi se scot pe o suprafaţă uscată. Se lasă să se răcească puţin, ca să le putem ţine în mână şi începe migăloasa muncă de trecere a ouălor prin faza de «lustruire», când le ştergem cu o cârpă înmuiată în ulei”, explică măicuţa.

Apoi, când sunt reci, maicile de la Timişeni reaşează toate ouăle în cofraje şi le întind în formă de cruce în iarba din curtea mănăstirii, într-un pastel superb, pe care preotul le va sfinţi. Măicuţele vor împărţi câte un ou şi o felie de cozonac fiecărui credincios care va participa la slujba de Înviere. (Text si foto: Agerpres, Video: youtube.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *