Octavian Goga “s-a ars pe sine prin flacăra nestinsă ce ardea în el”

Citat-Octavian-Goga

Poetul, publicistul şi omul politic Octavian Goga s-a născut la 20 martie/1 aprilie 1881, în Răşinarii Sibiului, în familia preotului Iosif Goga şi a Aureliei. Ambii părinţi aveau înclinaţii literare, întreţinând în familie cultul pentru poezia lui Mihai Eminescu şi George Coşbuc.

George Călinescu afirma în ”Istoria literaturii române de la origini până în prezent” (1941), că “după Eminescu şi Macedonski, Goga e întâiul poet mare din epoca modernă, sortit prin simplitatea aparentă a liricii lui să pătrundă tot mai adânc în sufletul mulţimii, poet naţional totdeodată şi pur ca şi Eminescu”.

Din copilărie, Octavian Goga s-a identificat cu universul rural, îmbrăţişându-i aspiraţiile: ”De la început m-am pomenit într-un mediu ţărănesc pe care (…) am căutat să-l pătrund dus de mână de părinţii mei, cărturari. Eu n-am fost ţăran, dar am priceput păsurile satului şi m-am contopit cu toate durerile lui” (”Fragmente autobiografice. Mărturisiri literare”, 1934).

După primele clase făcute în satul natal, Octavian Goga a urmat gimnaziul şi liceul maghiar din Sibiu (1890-1899), transferându-se, în urma unui conflict naţional, la liceul românesc de la Braşov, unde şi-a luat Bacalaureatul în 1900. Studiile universitare le-a făcut la Facultatea de Litere şi Filosofie a Universităţii din Budapesta (1900-1904). După studiile din Budapesta a mers la Universitatea din Berlin, cu o bursă acordată de Asociaţia Astra.

A debutat încă din anii de liceu în revista ”Tribuna” (1897), cu poezia ”Atunci şi acum”, iar, mai târziu, a colaborat la ”Familia”, ”România ilustrată”, ”Tribuna literară”. În anii studenţiei, la Budapesta, a făcut parte din Societatea academică studenţească ”Petru Maior”. Aici, în 1902, împreună cu Al. Ciura şi Octavian Tăslăuanu, a editat revista ”Luceafărul”, unde şi-a publicat cele mai multe din versurile ce vor fi reunite în volumul ”Poezii” (1905), care a fost primit cu entuziasm, devenind “evenimentul literar” al anului. Printre poeziile care au deschis volumul de debut se aflau ”Rugăciune”, ”Plugarii”, ”Noi” şi ”Oltul”. La 21 martie 1906, Academia Română i-a acordat Premiul ”Năsturel-Herescu”.

Au urmat volumele de versuri ”Ne cheamă pământul” (1909), cu poezii antologice, precum: ”Un om”, ”În munţi”, ”Graiul pâinii” şi ”Din umbra zidurilor” (1913), caracterizat prin sentimentul dezrădăcinării, ”Cântece fără ţară” (1916).Culegerea de conferinţe, evocări, amintiri, intitulată ”Precursori” (1930) este o altă operă care i-a marcat prezenţa în literatura momentului.

A scris teatru — ”Domnul notar” (1914), o dramă în trei acte, a cărei premieră a avut loc la 14 februarie, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti şi ”Meşterul Manole” (1928) reprezentată, de asemenea, pe aceeaşi scenă.

Din publicistica sa amintim: ”Însemnările unui trecător. Crâmpeie din zbuciumările de la noi” (1911), ”Strigăte-n pustiu. Cuvinte din Ardeal într-o ţară neutrală” (1915), ”Mustul care fierbe” (1927), ce conţine articole publicate în revista ”Țara noastră”, ”Aceeaşi luptă: Budapesta — Bucureşti” (1930). A tradus, totodată, din Petofi Sandor, Ady Endre, Imre Madách (”Tragedia omului”, 1934, a cărei traducere a fost apreciată ca fiind excepţională).

Militând pentru eliberarea naţională a românilor din Transilvania, Octavian Goga a desfăşurat o importantă activitate politică, în cadrul Partidului Naţional Român.

Muzeu-Pctavian-Goga

Muzeul Octavian Goga din Ciucea

A întemeiat revista ”Țara noastră”, ca publicaţie pentru popor a Astrei (1907). Lupta tot mai susţinută a poetului pentru drepturile naţionale şi sociale ale românilor ardeleni îi atrage arestarea şi primul proces de presă (1911), soldat cu condamnarea şi detenţia la Seghedin (1912), unde a fost vizitat de I.L. Caragiale.

A trecut munţii şi a plecat în România. S-a stabilit la Bucureşti, devenind unul dintre animatorii Ligii Unităţii Politice a Tuturor Românilor, militând pentru intrarea României în Primul Război Mondial de partea Antantei, pentru eliberarea teritoriilor româneşti aflate sub stăpânire austro-ungară şi desăvârşirea unităţii naţional-statale. Articolele din volumul ”Strigăte în pustiu” (1915) şi poemele din volumul ”Cântece fără ţară” (1916) care exprimă retorica momentului, alternează virulenţa cu ardoarea patriotică.

Intrarea României în Primul Război Mondial (1916) l-a determinat pe poetul ardelean, poetul ”pătimirii noastre”, să se înroleze, în 1917, ca simplu soldat pe frontul din Dobrogea. A editat, în refugiul de la Iaşi, împreună cu mai mulţi scriitori, precum Mihail Sadoveanu, Alexandru Vlahuţă, Lucian Blaga, ziarul ”România” (1917-1918). I s-au încredinţat o serie de misiuni diplomatice la Paris şi Londra, lucrând în cadrele Consiliului Naţional Român, în vederea determinării marilor puteri de a recunoaşte desăvârşirea unităţii statale româneşti.

Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia hotărăşte, la 1 decembrie 1918, Unirea Transilvaniei cu România, vestea fiind primită cu deosebit entuziasm şi bucurie în suflet de românii de peste graniţă şi de membrii Consiliului de la Paris. Octavian Goga, aflat, încă la Paris, a fost ales membru în Consiliul Dirigent al Transilvaniei.

După Primul Război Mondial, Octavian Goga a fondat Partidul Naţional Agrar, care a fuzionat cu Liga Apărării Naţional Creştine, condusă de A.C. Cuza, formând Partidul Naţional Creştin.

În plan public, a deţinut funcţiile de ministru al Instrucţiunii Publice şi Cultelor (1919), ministru de stat (1920-1921), ministru al Cultelor şi Artelor (1920), ministru de Interne (1926-1927). În perioada 28 decembrie 1937 — 11 februarie 1938, Octavian Goga a fost prim-ministru al României.

A fost membru corespondent (29 mai 1914) şi membru titular (4 iun. 1919) al Academiei Române. A fost vicepreşedinte al Academiei Române (1 iun. 1929 — 30 mai 1932). În 1923 a rostit discursul solemn de primire închinat lui George Coşbuc.

În 1932, Facultatea de Litere şi Filosofie din Cluj i-a oferit titlul de Doctor Honoris Causa, pentru întreaga sa activitate publicistică.

A fost preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români (1924-1925).

Octavian Goga a murit la 6 mai 1938, la Ciucea, în urma unui atac cerebral survenit cu trei zile înainte, în grădina castelului. Trupul poetului a fost transportat la Bucureşti şi depus la Ateneu, fiind apoi înhumat în Cimitirul Bellu. Ulterior, rămăşiţele pământeşti ale poetului naţional au fost reînhumate la Ciucea.

Scriitor de mari resurse romantice, agitator de conştiinţe, a fost exponentul strălucit al pregătirii şi împlinirii visului naţional secular. ‘‘S-a ars pe sine prin flacăra nestinsă ce ardea în el” (Nicolae Iorga). (Text: Agerpres, Foto: cuvintecelebre.ro, facebook.com/ Prietenii Muzeului Memorial “Octavian Goga” Ciucea, Video: youtube.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *