Mp3

Ochelarii, tabachera şi calendarul lui Petru Groza

ochelari-tabachera-petru-groza

Ochelarii, tabachera şi calendarul de birou ce au aparţinut fostului prim-ministru român Petru Groza vor fi expuse la Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane (MCDR) din Deva pe tot parcursul lunii noiembrie, într-un loc special dedicat exponatelor lunii, a informat, miercuri, 2 noiembrie, instituţia de cultură.

Piesele fac parte din colecţia Secţiei de Istorie Modernă şi Contemporană a MCDR şi au intrat în patrimoniul muzeului printr-o donaţie făcută de familia Groza.

“Ele (piesele — n.r.) au intrat în patrimoniul instituţiei noastre în anul 1979, printr-o donaţie a familiei Groza, care a dorit ca muzeul devean să păstreze mai multe obiecte provenind din conacul de la Băcia al fostului prim-ministru”, se arată într-un comunicat al MCDR.

Petru Groza s-a născut la Băcia, judeţul Hunedoara, la 7 decembrie 1884. A urmat clasele primare în localitatea natală, iar cele secundare la Coştei, Lugoj şi Colegiul maghiar reformat din Orăştie. Între anii 1903-1905 a studiat la Facultatea de Drept şi Știinţe Economice din Budapesta. Din 1905 îşi continuă studiile la Berlin, apoi la Facultatea de Drept Comercial şi Economie Politică din Leipzig.

În 1907, Groza îşi obţine doctoratul în ştiinţe juridice cu distincţia “magna cum laude”.

La întoarcerea în ţară, Groza a practicat avocatura în Lugoj, apoi în Deva.

Cariera politică o începe în Partidul Naţional Român (PNR), iar pe 1 decembrie 1918 a participat la Marea Adunare Naţională de la Alba Iulia. La alegerile parlamentare din noiembrie 1919, primele pe baza votului universal, Petru Groza este ales deputat pe listele PNR. Dezamăgit de viaţa politică internă, pleacă într-un exil autoimpus la Deva, pentru a se dedica afacerilor sale.

Revine pe scena publică pe 8 ianuarie 1933, când fondează Frontul Plugarilor. Pe 6 martie 1945, dr. Petru Groza devine prim-ministru, funcţie pe care o va ocupa până pe 2 iunie 1952, se menţionează în comunicatul MCDR.

Petru Groza a decedat pe 7 ianuarie 1958, la vârsta de 73 de ani, răpus de cancer. (Text si foto: Agerpres)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *