O maimuţă a lăsat fără curent electric o ţară întreagă

maimuta-electricitate

O maimuţă a provocat marţi, 7 iunie, o pană de curent de amploare după ce a căzut pe un transformator cheie al celei mai importante hidrocentrale din Kenya, a informat compania electrică KenGen citată de EFE.

Maimuţa, cel mai răspândit animal în această ţară, s-a urcat pe acoperişul hidrocentralei din Gitaru — situată pe râul Tana la 160 de km nord de Nairobi — şi a căzut pe un transformator pe care l-a activat.

Prin punerea sa în funcţiune, alte maşinării ale centralei s-au supraîncălzit, fapt ce a provocat o pierdere de energie de 180 de megawaţi şi a generat “o pană de curent la scară naţională” care a durat patru ore.

“Centrala de la KenGen este protejată de garduri electrificate care ţin la distanţă animalele sălbatice”, a indicat compania care a asigurat că a fost vorba de “un incident izolat” şi că încearcă să găsească modalităţi de ameliorare a securităţii hidrocentralelor.

Centrala electrică de la Gitaru, cu o capacitate de 225 de megawaţi, este ce mai mare din ţară generând a cincea parte a curentului electric consumat în Kenya. (Text: Agerpres, Foto: irishtimes.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *