Mp3

O invenţie pe zi: ELICOPTERUL

elicopter

Aeronavă mai grea decât aerul, prevăzută cu una sau mai multe elice portante, elicopterul poate decola şi ateriza pe verticală, se poate deplasa în orice direcţie sau poate rămâne suspendat în aer (zbor la punct fix). Substantivul “elicopter” provine din cuvintele greceşti “helix” (spirală) şi “pteron” (aripă).

Ideea unui obiect care se ridică pe verticală a fost întâlnită prima dată în zmeele chinezeşti, folosite cu circa 400 de ani î.Hr. Primele zmee erau fabricate dintr-un mănunchi de pene legate la capătul unui băţ. Rotit rapid între palme, băţul se ridica cu viteză în aer, datorită penelor. Aceste jucării au fost inspirate, probabil, de observaţiile asupra seminţelor de smochin, a căror rotire prin aer, în cădere, folosea forţa eoliană. Ele au inspirat, la rândul lor, o serie de inventatori ale căror lucrări, puse cap la cap, au dus la apariţia elicopterului pe care îl cunoaştem astăzi.

În 1483, artistul şi inventatorul renascentist Leonardo da Vinci a schiţat proiectul unui elicopter acţionat manual, numit “giroscop”. Modelul său, ca multe altele care au urmat, nu putea fi pus în practică.

Majoritatea inventatorilor pierdeau din vedere chiar esenţa zborului pe verticală: când elicopterul pluteşte, forţa ascensională generată de rotor este egală cu greutatea elicopterului. Pentru a putea rămâne în aer, avioanele clasice trebuie să aibă neapărat o mişcare de înaintare.

Când aripile înaintează în aer, se generează o forţă ascensională aerodinamică care egalează forţa gravitaţională. Elicopterul poate rămâne în aer fără mişcare de înaintare întrucât forţa ascensională se generează prin rotaţia aripilor. Această forţă ca şi la avioanele cu aripi fixe, este determinată de rezistenţa aerului din jurul aripilor. “Aripile” subţiri ale elicopterului se numesc palete. Ansamblul de palete – rotorul – este acţionat de un motor.

În 1754, savantul rus Mihail V. Lomonosov a brevetat un mic rotor coaxial. În 1783, naturalistul francez Launoy a folosit modelul de zmeu chinezesc, confecţionat cu pene de curcan, care a fost primit cu mare interes în cercurile ştiinţifice.

Sir George Cayley este faimos pentru lucrarea sa asupra principiilor zborului, care datează din 1790. Acesta s-a inspirat tot din zmeele chinezeşti şi a fabricat câteva “aparate” din hârtie care se ridicau în aer cu ajutorul unor mini-motoraşe acţionate manual.

În 1840, inventatorul britanic Horatio Phillips a construit un aparat capabil să zboare pe verticală, al cărui motor era acţionat de aburul generat de un boiler miniatural. Cu toate că dacă ar fi fost construit la o scală mai mare nu ar fi fost pus în mişcare, aparatul lui Horatio Phillips este considerat strămoşul elicopterului. Acesta a fost primul aparat capabil să urce pe verticală prin forţa generată de un motor şi nu de pene. Într-o broşură ştiinţifică publicată în 1843 explică în detaliu modelul său pe care îl denumeşte “trăsura aeriană”.

În 1860, francezul Ponton d’Amecourt a fabricat câteva modele de mici dispozitive capabile să zboare pe verticală, el fiind primul care a utilizat denumirea de “elicopter”.

Începutul secolului al XX-lea îi găsea pe pionierii aviaţiei căutând, experimentând şi rezolvând o mică parte din probleme. Inventarea motorului cu combustie internă a făcut posibilă dezvoltarea unor modele cu sursă adecvată de putere.

Elicopterele utilizabile au apărut, practic, la 13 noiembrie 1907, când inventatorul francez Paul Cornu a reuşit să se ridice de la sol cu elicopterul său pentru câteva secunde. După acest moment, au mai existat câteva încercări reuşite în domeniu, dar un alt salt remarcabil a fost efectuat de alt inventator francez, Etienne Oehmichen, care a reuşit să zboare un kilometru la bordul elicopterului său, în 1924. A fost un pas istoric în istoria aviaţiei verticale, cu o durată de 7 minute şi 40 de secunde.

De atunci, s-a avansat din ce în ce mai repede. Unul din momentele cruciale în istoria elicopterului a fost scris de spaniolul Juan de la Cierva. Modelul său, numit “autogir”, nu a fost de fapt un elicopter, dar contribuţia sa a fost extrem de importantă. La autogir, rotorul nu este acţionat de motor. Această maşină zburătoare era propulsată de o elice, iar curentul de aer generat de această elice învârte rotorul, ca şi vântul, paletele morii de vânt.

În 1936, pionierii aviaţiei Louis Breguet şi Rene Dorand au realizat un elicopter cu motor coaxial. Deşi foarte masiv, elicopterul lor a reprezentat o piatră de hotar. În acelaşi an, multe probleme au fost rezolvate prin introducerea modelului german Focke-Wulf Fw 61, primul elicopter practic utilizabil.

După 1980, modelele au devenit din ce în ce mai sigure, rezultat al eforturilor susţinute ale cercetătorilor de a depăşi limitările aerodinamicii impuse de potenţialul rotorului. (Text: Agerpres, Foto:  celendo.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *