O invenţie pe zi: Ceasul

ceas

Soarele, luna, planetele şi stelele au oferit de-a lungul timpului un mijloc de a măsura trecerea timpului. Vechile civilizaţii se bazau pe mişcarea aparentă a acestor corpuri celeste pentru a stabili anotimpurile, lunile şi anii.

Nu se ştiu prea multe referitor la măsurarea timpului în preistorie, dar, cu toate acestea, s-au găsit câteva înregistrări şi obiecte care duc la concluzia că, indiferent de cultura căreia aparţin, oamenii erau preocupaţi de măsurarea trecerii timpului. Au fost găsite dovezi ale faptului că oamenii de acum 20 000 de ani făceau semne în piatră, numărând astfel zilele scurse între fazele lunii.

Acum 5000 de ani, locuitorii din actualul Irak făcuseră un calendar care împărţea anul în luni a 30 de zile şi ziua în 12 perioade, fiecare dintre acestea corespunzând la 2 ore din măsurătoarea actuală. Fiecare dintre cele 12 perioade ale zilei era împărţită în 30 de părţi (fiecare corespunzând la 4 minute actuale).

Nu există înregistrări scrise cu privire la construirea sitului istoric britanic Stonehenge de acum peste 4000 de ani, dar este cunoscut faptul că acesta a avut rolul unui calendar solar, stabilind anotimpurile, eclipsele de lună sau solstiţiul.

Primul calendar egiptean se baza pe ciclurile lunii, dar ulterior egiptenii şi-au dat seama că o anumită stea, numită astăzi Sirius, apărea la fiecare 365 de zile, cam în aceeaşi perioadă cu revărsarea Nilului. Astfel, au împărţit calendarul anual în 365 de zile. Acest calendar se pare că datează din anul 4236 Î.C., primul an înregistrat în istorie.

În Babylonia, iarăşi în actualul Irak, s-a întocmit un calendar cu 12 luni, în care alternau lunile de 29 de zile cu cele de 30 de zile. Aceasta ducea la un total de 354 de zile pe an şi datează din 2000 Î.C. În America Centrală, calendarul nu se baza numai pe soare şi pe lună, ci şi pe planeta Venus, ceea ce ducea la existenţa a două calendare, unul care prevedea 260 de zile şi celălalt de 365 de zile.

Abia în 1577, Jost Burgi a inventat ceasul care indica minutele. Invenţia lui Burgi făcea parte dintr-un ceas creat de astronautul Tycho Brahe. În 1656, a fost inventat pendulul de către Christian Huygens. În 1504, a fost inventat ceasul portabil la Nuremberg, în Germania, de către Peter Henlein, dar acesta nu era foarte exact.

Prima persoană care a purtat un ceas de mână a fost matematicianul şi filosoful francez Blaise Pascal. El şi-a legat ceasul de buzunar la mână, cu o bucată de sfoară. Cuvântul “ceas” provine de la francezul “cloche”, care înseamnă “clopoţel”. Sir Sanford Fleming a stabilit ora standard în 1878.

Un prototip al ceasului cu alarmă a fost creat de către greci în jurul anului 250 Î.C. Grecii au inventat un ceas de apă. Nivelul apei păstra ora exactă şi lovea, la un anumit nivel, un mecanism care declanşa alarma.

Primul ceas mecanic cu alarmă a fost inventat de Levi Hutchins din Concord, New Hampshire, în 1787. Dar ceasul nu declanşa alarma decât la ora 4:00. La 24 octombrie 1876, Seth E Thomas a brevetat ceasul cu alarmă care putea fi programat pentru orice oră.(Text: Agerpres, Foto: biro.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *