O invenţie pe zi: Becul

bec

Invenţia becului a adus o schimbare semnificativă în viaţa de zi cu zi a omului, prin crearea iluminatului pe timpul nopţii, dând astfel posibilitatea de a se desfăşura o serie de activităţi în lipsa luminii naturale.

Lumina electrică, unul dintre cele mai obişnuite lucruri ale zilelor noastre, a fost inventată în 1879, simultan, de către doi inventatori: Thomas Alva Edison din Statele Unite ale Americii şi de Sir Joseph Wilson Swan din Anglia.

Cu toate acestea, povestea becului electric începe în 1811, când Sir Humphrey Davy a descoperit că un arc electric, trecut printre doi poli, produce lumină. În 1841, au fost instalate astfel de arcuri experimentale în Place de la Concorde din Paris. S-au mai făcut o serie de experimente şi în Europa, şi în Statele Unite, dar arcul se dovedea a fi o soluţie impracticabilă pentru că se ardea mult prea repede. Soluţia nu era cea a arcului electric în aer liber, ci a electricităţii trecută printr-un filament.

Descoperirea este cunoscută ca efectul Joule, după numele lui James Prescott Joule, care a susţinut teoria conform căreia curentul electric, trecut printr-un conductor rezistent, degajează căldură care se transformă în energie luminoasă. Problema era acum să găsească un conductor potrivit sau un filament, pe care să-l introducă în bec fără oxigen.

Swan a fost primul care a făcut un bec electric luminos, dar a avut probleme în menţinerea vidului în interior. Edison a rezolvat problema la 21 octombrie 1879, realizând un bec cu filament care a luminat continuu 40 de ore. În perioada 1878-1880, Edison, împreună cu colaboratorii săi, au lucrat la cel puţin trei mii de teorii asupra lămpii incandescente. Lămpile incandescente luminează folosind electricitatea pentru a încălzi filamentul până când acesta este suficient de cald pentru a emana lumină.

Mai mulţi inventatori au încercat să perfecţioneze lămpile incandescente, în scopul de a găsi subdiviziuni care să producă o lumină mai puţin puternică decât cea existentă deja în lămpi, care era mult prea puternică pentru iluminarea spaţiilor mici. Până în luna ianuarie 1879, la laboratorul din Menlo Park, New Jersey, Edison a reuşit să creeze o lampă incandescentă de o rezistenţă superioară. Dar aceasta nu funcţiona mai mult de câteva ore, din cauza materialului folosit pentru filament. Edison a încercat să găsească un material potrivit, mai rezistent, iar pentru aceasta a făcut peste şase mii de încercări, inclusiv pe fibre de plante furnizate de biologi.

Edison a încercat să folosească şi un filament carbonizat, care lumina uşor, pe o nuanţă portocalie. Următoarele experimente au dus la îmbunătăţirea becului astfel realizat, iar până la sfârşitul anului 1880, a produs becul de 16 waţi care ilumina peste 1500 de ore consecutiv. La foarte scurt timp, Edison a început să-şi comercializeze invenţia.

În 1910, William David Coolidge de la Compania Generală Electrică din Schenectady, New York, a inventat filamentul din tungsten, care a îmbunătăţit încă o dată calitatea şi durata de iluminare a becului. La 29 iunie 1925, Marvin Pipkin a patentat becul. Studiile din anul 1947 au dus la o îmbunătăţire considerabilă a becului. Acesta a fost învelit pe interior cu siliciu, ceea ce i-a conferit o rezistenţă mai mare. (Text: Agerpres)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *