O balenă albă a eclipsat o mireasă în ziua nunţii

O mireasă a fost eclipsată în ziua nunţii după ce o belugă a apărut în fotografiile realizate în timpul ceremoniei religioase, desfăşurată la acvariul din Mystic, Connecticut, Statele Unite.

Curioasă să vadă ce se petrece, balena albă a înotat în apropierea fericitului cuplu care îşi spunea jurămintele fiind imortalizată în fotografiile care au fost imediat distribuite pe reţelele de socializare, informează The Telegraph.

Ipostazele cu beluga ce pare că îl asistă pe preotul care oficia căsătoria au stârnit imaginaţia utilizatorilor reţelelor de socializare experţi în procesarea fotografiilor, care au realizat colaje în care balena apare, printre altele, în ipostaza de mireasă sau de cavaler de onoare care se întreabă cum îi va înmâna mirelui inelul. (Text: Agerpres, Foto: imgur.com)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *