Naşterea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul

nasterea-Sf.Ioan-Botezatorul

Praznicul Naşterii Sfântului Proroc Ioan Botezătorul este sărbătorit în Biserica Ortodoxă la 24 iunie. Venirea pe lume a celui mai mare om născut din femeie, apostolul pocăinţei, cel mai mare sihastru şi postitor din câţi au fost vreodată (Predici la Praznice Împărăteşti şi la Sfinţi de peste an – arhimandrit Ilie Cleopa), s-a întâmplat în perioada în care Irod era rege al Iudeii.

Potrivit Sfintei Scripturi, în acest timp era preot la Templul din Ierusalim, Sfântul Proroc Zaharia, învăţător al Legii Vechi, care a fost ales să fie tatăl Sfântului Ioan Botezătorul. Preotul Zaharia era căsătorit cu Elisabeta, care era sora Sfintei Ana, mama Maicii Domnului.

“Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în toate poruncile şi rânduielile Domnului. Dar nu aveau nici un copil, deoarece Elisabeta era stearpă şi amândoi erau înaintaţi în zilele lor. Şi pe când Zaharia slujea înaintea lui Dumnezeu, în rândul săptămânii sale, a ieşit la sorţi, după obiceiul preoţiei, să tămâieze intrând în templul Domnului. Iar toată mulţimea poporului, în ceasul tămâierii, era afară şi se ruga. Şi i s-a arătat îngerul Domnului, stând de-a dreapta altarului tămâierii. Şi văzându-l, Zaharia s-a tulburat şi frică a căzut peste el”. (Luca 1, 6-12)

“Iar îngerul a zis către el: Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea şi, de naşterea lui, mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici altă băutură ameţitoare şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duhul Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor spre copii şi pe cei neascultători la înţelepciunea drepţilor, ca să gătească Domnului un popor pregătit”. (Luca 1, 6-17)

Cei doi părinţi ai Sfântului Ioan Botezătorul sunt consideraţi părinţi model, părinţi sfinţi. “Cât au plâns, cât s-au rugat şi au postit părinţii săi ca să nască un copil! Sfântul Ioan este rod al credinţei, al rugăciunii şi al postirii părinţilor săi”, spune arhimandritul Ilie Cleopa în predica de la sărbătoare Naşterii Sfântul Ioan Botezătorul. Sfântul Zaharia şi Sfânta Elisabeta şi-au jertfit în cele din urmă viaţa pentru copil.

Sfântul Zaharia a fost omorât, la porunca împăratului Irod, care şi-a trimis soldaţii să omoare toţi pruncii, în vârstă de până la doi ani, în speranţa de a-l ucide şi pe Mesia, de a cărui naştere a fost vestit de către magi. Ştiind de naşterea minunată a lui Ioan şi crezând că însuşi Ioan ar putea fi Mesia, a poruncit soldaţilor să îl caute şi să îl omoare. Între timp, însă, Elisabeta l-a luat pe Ioan şi a fugit, ascunzându-se în munţi, de cealaltă parte a Iordanului.

Negăsind pruncul, soldaţii au fost trimişi la preotul Zaharia, pentru a le spune unde este ascunzătoarea. Cum nu au primit nici un răspuns, Sfântul Proroc Zaharia a fost pe loc omorât cu sabia, în ziua în care fusese rânduit să slujească la Templul din Ierusalim.

După patruzeci de zile de la uciderea lui Zaharia, Sfânta Elisabeta, mama Sfântului Ioan Botezătorul, şi-a dat sfârşitul în peştera unde ascunsese copilul. Sfântul Ioan, ocrotit de Dumnezeu, a rămas în pustie până “în ziua arătării lui către Israel” (Luca 1, 80), când a început a predica pocăinţa către mulţimile care veneau la el, pregătindu-le să îl primească pe Mântuitorul. (Text: Agerpres, Foto: debanat.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *