Mp3

Muntele Pierdut, la graniţa dintre Spania şi Franţa

Muntele-Pierdut-01

Situl UNESCO Muntele Pierdut (Mont Perdu – franceză, Monte Perdido – spaniolă), din Pirinei, este încadrat în categoria “mixt”, fiind considerat patrimoniu natural şi cultural. Totodată, Muntele Pierdut este un obiectiv transfrontalier, traversând graniţele naţionale contemporane ale statelor Franţa şi Spania.

Zona de patrimoniu universal, cu o suprafaţă totală de 30.639 hectare, se întinde în jurul vârfului masivului calcaros Muntele Pierdut, cu o înălţime de 3.352 de metri, potrivit site-ului UNESCO. Obiectivul include două dintre cele mai mari şi mai adânci canioane, pe partea spaniolă, precum şi stânci masive din circuri glaciare pe versanţii nordici mult mai abrupţi din Franţa.

Muntele Pierdut înfăţişează şi un peisaj pastoral, ce reflectă un mod de viaţă bazat pe practici agricole, care era odată răspândit în regiunile înalte ale Europei, dar acum mai supravieţuieşte în această zonă a Pirineilor şi în alte câteva locuri.

Astfel, peisajul oferă perspective asupra societăţii europene din trecut, cu sate, ferme, păşuni şi drumuri de munte. Comisia UNESCO a apreciat valoarea inestimabilă a întinderilor pitoreşti, cu pajişti, lacuri, peşteri şi văi împădurite, regiunea prezentând un interes crescut pentru ştiinţă şi conservare.

Pirineii reprezintă punctul de coliziune tectonică între plăcile Iberică şi Vest-Europeană. În partea nordică (Franţa), văile sunt mai abrupte, formând trei circuri glaciare principale, în timp ce pe partea sudică a Muntelui Pierdut se ridică trei pinteni radianţi cu canioane adânci ce coboară spre Piemontul Iberic.

Zonele de sud şi de nord se deosebesc şi prin diferenţele climatice, zona franceză fiind umedă, iar cea spaniolă mai uscată. Clima variază şi de la vest, zonă sub influenţă marină, la est, unde se distinge un climat de coastă mediteranean. Diversitatea plantelor este reliefată prin existenţa a 3.500 de specii şi subspecii. Între mamiferele specifice zonei, se remarcă marmotele şi copitatele.

Muntele-Pierdut-02

Aşezările umane din zonă au fost localizate pe axa timpului în Paleolitic (40000-10000 î. Hr.), aşa cum demonstrează dovezile descoperite în peşterile Anisclo şi Escuain sau în dolmenul Tella. Aşezările permanente au intrat în istorie prin documentele rămase din Epoca Medievală, care indică prezenţa unor comunităţi în văile formate de reţeaua hidrografică a râurilor Ara, Yesa, Aso şi Vellos, Yaga, Barrosa şi Cinca, Neste d’Aure, Gaves de Gavamie şi Héas.

Masivul a jucat un rol major în comunicarea dintre comunităţile spaniolă şi franceză din apropiere. Natura a favorizat apariţia timpurie a oamenilor în acest relief, la început ca nomazi şi apoi ca locuitori permanenţi. (Text: Agerpres, Foto: linternaute.com, unesco.org, Video: youtube.com)

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *