Mihail Sergheevici Gorbaciov, primul şi singurul preşedinte al Uniunii Sovietice

Mihail Gorbaciov

Mihail Sergheevici Gorbaciov, secretar general al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice (PCUS), între 1985 şi 1991, primul şi singurul preşedinte al Uniunii Sovietice (1990-1991), s-a născut la 2 martie 1931, în Privolnoye, regiunea Stavropol.

Eforturile sale în vederea democratizării sistemul politic al URSS şi pentru descentralizarea economiei au dus la căderea comunismului şi destrămarea Uniunii Sovietice în 1991. În parte, pentru faptul că acţiunile sale au dus la încheierea dominaţiei postbelice a Uniunii Sovietice în Europa de Est, Gorbaciov a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.

Născut într-o familie de ţărani ruşi, a intrat în Comsomol (organizaţia de tineret a PCUS) în 1946, şi a lucrat la o fermă de stat în Stavropol pentru următorii patru ani. În 1952 a intrat la Facultatea de Drept a Universităţii din Moscova şi a devenit membru al Partidului Comunist. A absolvit studiile de drept în 1955 şi a continuat să deţină posturi de conducere în Comsomol şi în cadrul organizaţiilor de partid din Stavropol, în 1970 devenind prim-secretar al comitetului regional de partid.

Mihail Gorbaciov a fost numit membru al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1971. A devenit membru supleant al Biroului Politic în 1979 şi membru cu drepturi depline în 1980. A datorat o mare parte din ascensiunea sa constantă lui Mihail Suslov, principalul ideolog al partidului.

Pe parcursul mandatului lui Iuri Andropov (1982-1984), ca secretar general al Partidului Comunist, Gorbaciov a devenit unul dintre membrii extrem de activi ai Biroului Politic. După dispariţia lui Andropov, Konstantin Cernenko a devenit secretar general al partidului, în februarie 1984, Gorbaciov fiind văzut ca un posibil succesor al acestuia. Cernenko a murit la 10 martie 1985, iar în ziua următoare Biroul Politic l-a ales în funcţia de secretar general al PCUS pe Mihail Gorbaciov.

După introducerea rapidă a unui set de măsuri cu privire la consolidarea puterii personale în conducerea sovietică, a încercat o resuscitare a economiei sovietice care a avut o stagnare în timpul mandatului Leonid Brejnev (1964-1982). În acest scop, a avut în vedere modernizarea tehnologică rapidă şi creşterea productivităţii.




Atunci când s-a constatat că noile măsuri nu produc rezultate tangibile, Gorbaciov a început în perioada 1987-1988 să iniţieze reforme mai profunde ale sistemului economic şi politic sovietic. În cadrul noii sale politici de glasnost (“transparenţă”), a avut loc un dezgheţ cultural important, moştenirea regimului totalitar stalinist fiind în cele din urmă complet repudiat.

În cadrul politicii de perestroika (“reconstrucţie”) a lui Gorbaciov, au fost întreprinse primele încercări de a democratiza sistemul politic sovietic. De asemenea, în cadrul perestroika, unele mecanisme limitate de piaţă liberă au început să fie introduse în economia sovietică.

În octombrie 1988 Gorbaciov a fost ales în funcţia de preşedinte al Prezidiului Sovietului Suprem (legislativul naţional), consolidându-şi astfel puterea. În 1988 Constituţia a fost modificată şi în conformitate cu noile prevederi a fost instituit un nou legislativ, Congresul Deputaţilor Poporului din URSS şi Sovietul Suprem. În mai 1989 Gorbaciov a fost ales preşedinte al Sovietului Suprem.

În perioada 1989-1990, Gorbaciov a fost iniţiatorul unei serii de evenimente la care au transformat ţesătura politică a Europei şi au marcat începutul sfârşitului Războiului Rece. De-a lungul anului 1989, el a profitat de fiecare ocazie pentru a-şi exprima sprijinul pentru comunişti reformişti din ţările blocului sovietic din Europa de Est. Când regimurile comuniste din aceste ţări s-au prăbuşit ca piesele de domino, Gorbaciov în mod tacit a încuviinţat căderea lor.

În urma alegerilor democratice, noi guverne au venit la putere în Germania de Est, Polonia, Ungaria, Cehoslovacia şi la sfârşitul lui 1989, începutul lui 1990, Gorbaciov a fost de acord cu retragerea treptată a trupelor sovietice din aceste ţări.

În 1990, Gorbaciov a primit Premiul Nobel pentru Pace pentru realizările sale în cea ce priveşte relaţiile internaţionale.

La 15 martie 1990, Mihail Gorbaciov a fost ales de către Congresul Deputaţilor Poporului preşedinte al Uniunii Sovietice. În acelaşi timp, Congresul, sub conducerea sa, a abolit monopolul garantat constituţional al Partidului Comunist în Uniunea Sovietică, deschizând astfel calea pentru legalizarea altor partide politice.

Politica de reforme a lui Gorbaciov a generat o escaladare a conflictelor naţionale şi mişcărilor separatiste, ţinute sub control prin prezenţa militară sovietică.

Proclamarea independenţei Lituaniei, în martie 1990, a Letoniei şi Estoniei (mai 1990) au reprezentat cea mai grea încercare pentru liderul sovietic, care a condamnat public aceste acţiuni. La 19 august 1991, forţele ostile reformei au încercat o lovitură de stat. După trei zile, Mihail Gorbaciov a fost reinstalat la conducerea ţării, conducătorii puciului fiind arestaţi.

La 24 august 1991, Gorbaciov a demisionat din funcţia de secretar general al PCUS.

La 8 decembrie 1991, Rusia, Ucraina şi Belarus au pus bazele Comunităţii Statelor Independente (CSI) la care ulterior, la Alma-Ata, au aderat alte opt republici foste sovietice. Odată cu formarea noii structuri, Uniunea Sovietică şi-a încetat existenţa la 25 decembrie 1991, Mihail Gorbaciov dându-şi în aceeaşi zi demisia din funcţia de preşedinte al URSS.

În 1996, Gorbaciov a mai candidat la alegerile prezidenţiale din Rusia, dar a obţinut numai 1% din voturile exprimate.

La 26 noiembrie 2001, Gorbaciov a fondat Partidul Social Democrat, o uniune a diferitelor partide de orientare social-democrată din Rusia. A demisionat din funcţia de lider al partidului în mai 2004, după o neînţelegere cu conducerea partidului.

În cursul activităţii sale politice, cât şi după retragere a publicat o serie de volume cum sunt: “Perestroika. A doua revoluţie rusă” (1987); “Poporul are nevoie de tot adevărul” (1990); “Lovitura de stat” (1991); “Destrămarea Uniunii Sovietice” (1992); “Convorbiri la vârf, protocoale secrete din timpul meu” (1993). Mihail Gorbaciov este, de asemenea, autorul a două cărţi de memorii, “Memorii ” (1994) şi “Amintiri – Viaţa mea înainte şi după perestroika ” (2013).

În iunie 2004, Gorbaciov a reprezentat oficial Rusia la funeraliile de stat ale lui Ronald Reagan.

În 2011, la împlinirea vârstei de 80 de ani, fostul lider sovietic Mihail Gorbaciov a fost decorat de preşedintele rus Dmitri Medvedev cu cel mai înalt ordin din Rusia pentru “munca sa enormă”. Medvedev l-a felicitat pe Mihail Gorbaciov şi l-a decorat cu ordinul Sfântului Andrei cel întâi chemat.

Decorarea sa a avut loc în condiţiile în care aproape jumătate dintre ruşi se declarau indiferenţi faţă de împlinirea vârstei de 80 de ani de către cel din urmă lider sovietic, Mihail Gorbaciov, potrivit unui sondaj publicat în preajma aniversării sale. Potrivit acestui studiu, o treime dintre persoanele chestionate i-au reproşat destrămarea URSS.

În perioada 13-14 aprilie 2010, Mihail Gorbaciov a efectuat o vizită în România. Fostul preşedinte sovietic a participat la un dejun privat cu foştii preşedinţi ai României Ion Iliescu şi Emil Constantinescu. Gorbaciov a mai vizitat România în perioada 25-27 mai 1987 şi în 7-8 iulie 1989. (Text: Agerpres, Foto: themoscowtimes.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *