Mihail Kogălniceanu, unul dintre cei mai aprigi luptători pentru Unirea Principatelor

Mihail Kogalniceanu-01Mihail Kogălniceanu, om politic, istoric şi scriitor, s-a născut la Iaşi, la 6 septembrie 1817. Şi-a început studiile în pensionul lui Victor Cuenim din Iaşi şi la Institutul Francez din Miroslava, judeţul Iaşi, şi le-a continuat la Luneville (Facultatea de Litere) şi la Berlin (dreptul şi istoria), conform dicţionarului ”Membrii Academiei Române” (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, 2003).

Şi-a desfăşurat activitatea în mai multe domenii, fiind publicist, scriitor, traducător, istoric, editor. A desfăşurat o intensă activitate de publicist: în 1838 a preluat de la Gh. Asachi ”Alăuta Românească”, seria nouă a suplimentului literar al ”Albinei Româneşti”, iar în 1840 a scos revista ”Dacia literară” şi ”Foaia Sătească a Prinţipatului Moldaviei”, înfiinţând totodată o tipografie şi o editură proprie. A scris, de asemenea, în alte publicaţii ale vremii precum ”Propăşirea”, ”Steaua Dunării” ş.a. A fost profesor la Academia Mihăileană (unde, în 1843, rosteşte ”Cuvântul introductiv la Cursul de istorie naţională de la Academia Mihăileană”), avocat, om politic.

A avut însemnate preocupări în domeniul istoriei. În 1837 a publicat, la Berlin, ”Histoire de la Valachie, de la Moldavie et des Valaques transdanubiens”, iar în 1841 a iniţiat cea dintâi colecţie de documente istorice, ”Arhiva românească” , urmată de ”Letopiseţele Țării Moldovii” (trei volume), în care apăreau pentru prima dată cronicile lui Miron Costin şi Ion Neculce. A fost membru al Societăţii de Istorie şi Antichităţi din Odessa, precum şi al Societăţii Orientale din Franţa. În literatură a abordat proza de inspiraţie autobiografică (”Iluzii pierdute”, ”Un întâiu amor”), istorică (”Trii zile din istoria Moldaviei”), de observare satirică a moravurilor vremii (”Fiziologia provincialului la Iaşi”).

Mihail Kogalniceanu-02

Mihail Kogălniceanu a desfăşurat o susţinută activitate politică. Participă la Revoluţia din 1848 din Moldova, apoi, refugiat la Cernăuţi, redactează, în august 1848, documentul intitulat ”Dorinţele partidei naţionale în Moldova”, precum şi ”Proiect de Constituţie pentru Moldova”. Documentul ”Dorinţele partidei naţionale din Moldova” a constituit expresia cea mai înaltă a cerinţelor programatice formulate în Principate: autonomia deplină a ţării, egalitatea în drepturi civile şi politice, libertatea cuvântului şi a tiparului ş.a., inclusiv Unirea Moldovei cu Țara Românească, ”cheia boltei fără de care s-ar prăbuşi tot edificiul naţional”, spunea M. Kogălniceanu. Colaborează, totodată, la publicaţia ”Bucovina”.

A fost apoi unul dintre cei mai aprigi luptători pentru Unirea Principatelor. A fost unul dintre liderii Societăţii ”Unirea”, înfiinţată la 25 mai 1856, membru în Comitetul electoral al Unirii din Iaşi (februarie 1857), deputat în Divanul ad-hoc (1857) şi în Adunarea electivă (ianuarie 1859) din Moldova. Mihail Kogălniceanu a fost cel care a prezentat, în octombrie 1857, rezoluţia adoptată de adunarea ad-hoc din Moldova, în care se arăta că ”cele dintâi, cele mai mari, mai generale şi mai naţionale dorinţe ale ţării” erau respectarea autonomiei, unirea Principatelor într-un singur stat cu numele de România, prinţ străin ereditar ş.a. ”Om nou la legi noi” avea să spună Mihail Kogălniceanu în discursul rostit cu prilejul alegerii ca domn, de către Adunarea electivă a Moldovei, a lui Alexandru Ioan Cuza, la 5 ianuarie 1859.

După realizarea Unirii de la 1859, a fost iniţiator şi susţinător al marilor reforme din timpul domniei lui Al. I. Cuza în urma cărora cele două Principate au devenit un stat unitar modern. A fost prim-ministru al Moldovei (1860-1861) şi apoi al României (1863-1865), ministru ad-interim la culte în Moldova (1860-1861), ministru de interne (1863-1864, 1868-1870, 1879-1881), ministru al industriei, agriculturii şi lucrărilor publice (1864-1865) şi ministru de externe (1876, 1877-1878). A fost, de asemenea, ministru plenipotenţiar şi trimis extraordinar la Paris (iulie 1880-iunie 1881).

muzeul mihail kogalniceanu-02

Muzeul Memorial ”Mihail Kogălniceanu”  din Iaşi

În timpul guvernului conservator condus de Barbu Catargiu (ianuarie-iunie 1862), primul guvern unitar al României, care se opunea împroprietăririi ţăranilor, Mihail Kogălniceanu rosteşte, la 25 mai/6 iunie 1862 în faţa Adunării (parlamentul României), celebrul său discurs ”În apărarea ţăranilor”.

Guvernul Mihail Kogălniceanu (12 octombrie 1863 — 26 ianuarie 1865) a reprezentat perioada cea mai rodnică în realizări social-economice din timpul domniei lui Cuza. Au fost adoptate Legea privind secularizarea averilor mânăstireşti (1863), Legea privind înfiinţarea Curţii de Conturi (1864), Legea privind organizarea puterii armate (1864). În martie 1864 Mihail Kogălniceanu readuce în discuţia Adunării chestiunea rurală, guvernul său susţinând desfiinţarea clăcii şi împroprietărirea ţăranilor. La 13 aprilie 1864 Adunarea a dat vot de blam guvernului Kogălniceanu.

Mihail Kogălniceanu şi-a prezentat demisia, dar aceasta a fost respinsă de domnitorul Cuza care, la 2 mai 1864, dizolvă Adunarea. A urmat perioada marilor reforme, în 1864 fiind adoptate Legea electorală, Legea rurală, Legea instrucţiunii ş.a. şi promulgate Codul penal şi Codul civil. Treptat, relaţiile dintre Kogălniceanu şi Cuza s-au deteriorat, fapt ce a dus la demisia lui Kogălniceanu (26 ian./4 febr.1865). La moartea domnitorului Al. I. Cuza, Mihail Kogălniceanu spunea despre acesta: ”Nu greşalele lui l-au răsturnat, ci faptele lui cele mari. Acestea sunt nepieritoare (….) Şi cât va avea ţara aceasta o istorie…cea mai frumoasă pagină va fi aceea a lui Alexandru Ioan I”.

Mihail Kogălniceanu a militat, de asemenea, pentru dobândirea şi apoi pentru recunoaşterea independenţei ţării. În vara anului 1876, în calitatea sa de ministru de externe, trimite mai multe note agenţilor diplomatici români pentru a aduce la cunoştinţa Marilor Puteri revendicările românilor în contextul reizbucnirii crizei orientale. De numele său se leagă şi proclamarea independenţei de stat la 9 mai 1877. Astfel, la 9 mai 1877, în cadrul unei sesiuni extraordinare a Adunării Deputaţilor, Kogălniceanu rosteşte un discurs memorabil în care declară hotărât independenţa ţării : ”În stare de război, cu legăturile rupte — ce suntem? Suntem independenţi, suntem naţiune de sine-stătătoare (…) suntem o naţiune liberă şi independentă”. La încheierea războiului, în memoriul adresat Congresului internaţional de pace de la Berlin (1 iunie-1 iulie 1878), a apărat, alături de primul-ministru Ion C. Brătianu, cauza independenţei şi integrităţii României.

muzeul mihail kogalniceanu-01

Muzeul Memorial ”Mihail Kogălniceanu”  din Iaşi

A fost membru titular al Societăţii Academice Române (din 16 septembrie 1868), vicepreşedinte (1886-1887) şi preşedinte al Academiei Române (28 martie 1887 — 27 martie 1890), preşedinte al Secţiunii Istorice a Academiei Române (1891).

Mihail Kogălniceanu a murit la 20 iunie 1891, la Paris. În Iaşi există Muzeul Memorial ”Mihail Kogălniceanu”, înfiinţat în 1971, care a fost redeschis în anul 2012, după o perioadă de reamenajare.(Text: Agerpres, Foto: ro.wikipedia.org, ghidulmuzeelor.cimec.ro)