Mp3

Mel Gibson pregăteşte o continuare a filmului “Patimile lui Iisus”

patimile-lui-Iisus

Actorul şi regizorul Mel Gibson pregăteşte o continuare a filmului “The Passion of the Christ” (2004) în care a prezentat crucificarea şi moartea lui Iisus, informează publicaţia de specialitate The Hollywood Reporter, citată de EFE.

Scenaristul Randall Wallace, care a mai colaborat cu Gibson la “Braveheart” (1995), a confirmat că zvonurile privind o continuare la “The Passion of the Christ” sunt adevărate şi a asigurat că lucrează la un scenariu în care este vorba de învierea lui Iisus.

Filmul “The Passion of the Christ” (“Patimile lui Iisus”) din a cărui distribuţie făceau parte Jim Caviezel, Monica Bellucci şi Maia Morgenstern, a avut încasări de peste 611 milioane de dolari în întreaga lume şi a fost, pe de altă parte, foarte controversat din cauza prezentării violenţei extreme şi a unei imagini defavorabile a poporului evreu.

Potrivit lui Wallace, interesul comunităţii creştine evanghelice a avut o mare influenţă asupra lui Gibson, cunoscut drept un om foarte religios, pentru a lua decizia de a regiza o continuare.

Proiectul, care se află într-o fază incipientă de dezvoltare, nu are deocamdată niciun producător sau studio în spate.

“Este încă prea devreme pentru a vorbi despre bani”, a precizat Wallace. (Text: Agerpres, Foto: theverge.com, Video: youtube.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *