Mp3

Matei Vişniec, dramaturgul cel mai jucat în România

Matei Visniec

Poetul şi dramaturgul Matei Vişniec s-a născut la 29 ianuarie 1956 la Rădăuţi, judeţul Suceava. Școala primară, gimnaziul şi liceul le-a urmat în oraşul natal, apoi a absolvit cursurile Facultăţii de Filosofie şi Istorie a Universităţii din Bucureşti.
Atmosfera oraşului natal, cu amintirea de neşters a spectacolului unui circ în turneu, i-a trezit gustul pentru teatru şi îi va furniza ideea piesei ”Angajare de clown” , scrisă în 1987, tradusă în 15 limbi şi jucată în tot atâtea ţări.

Matei Vişniec s-a remarcat în anii ’80 ca poet, apoi ca dramaturg, ale cărui piese, cu largă circulaţie în mediul literar, erau interzise pe scenele profesioniste. Piesele scrise între 1977 şi 1987 au fost cenzurate şi circulau pe ascuns, doar poemele îi erau publicate. A fost membru activ al Cenaclului de Luni, condus de Nicolae Manolescu. Înainte de 1989 i-au apărut în România: ”La noapte va ninge” (Editura Albatros, 1980), ”Oraşul cu un singur locuitor” (Editura Albatros,1982), ”Înţeleptul la ora de ceai” (Editura Cartea Românească,1984).

În 1987, a părăsit România şi s-a stabilit în Franţa, la Paris, unde îşi scrie piesele, fiind şi jurnalist la Radio France International. În anii 1988-1989, a fost jurnalist la BBC. În ultimii ani, Matei Vişniec s-a remarcat şi ca romancier. Cea mai mare parte a operei sale a văzut lumina tiparului în Franţa. Este unul dintre cei mai jucaţi autori români din Europa, iar piesele sale sunt jucate în peste 50 de ţări şi traduse în peste 20 de limbi.

După 1989 devine dramaturgul cel mai jucat în România, iar din 1992 piesele sale se joacă în străinătate: ”Les chevaux a la fenetre”, în Franţa şi ”Petit boulot pour vieux clown”, la Bienala de Teatru din Bonn. Ulterior, 20 de piese i-au fost jucate în Franţa (Théatre de l’Est Parisien, Théatre du Guichet Montparnasse, Théatre du Rond-Point, Studio des Champs-Elysées, etc.). Matei Vişniec este al doilea dramaturg român care reuşeşte să se impună în lumea selectă şi conservatoare a teatrului francez, după Eugene Ionesco.

Volumul ”Înţeleptul la ora de ceai”, împreună cu celelalte volume de poezie ale lui Matei Vişniec au fost publicate, în anul 2004, în România, sub titlul ”Oraşul cu un singur locuitor”, iar în 2006 i-au apărut două cărţi de teatru — ”Mansardă la Paris cu vedere spre moarte” şi ”Omul cu o singură aripă”, ultima fiind premiată de Uniunea Scriitorilor din România.

”Mansardă la Paris cu vedere spre moarte” încearcă să refacă, într-o structură fragmentară, calvarul personal al filosofului şi scriitorului Emil Cioran şi impactul pe care metafizica sa l-a avut în spaţiul occidental. În 2014 i-a apărut cartea “Omul din care a fost extras răul”, la Editura Cartea Românească.

Requiem-Vesniuc

În anul 2009, Matei Vişniec a primit premiul european acordat de Societatea Autorilor şi Compozitorilor Dramatici din Franţa (SACD), pentru întreaga sa activitate. În România i-au fost decernate premiul pentru dramaturgie al Uniunii Scriitorilor (de mai multe ori), premiul UNITER şi premiul pentru dramaturgie al Academiei Române.

În iunie 2015 a fost prezent în Portugalia, la invitaţia Institutului Cultural Român din Lisabona, pentru a participa la o serie de montări ale pieselor sale “Despre senzaţia de elasticitate când păşeşti peste cadavre” şi “Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt”.

Potrivit ICR Lisabona, în prezent Matei Vişniec este cel mai tradus autor român în limba portugheză, Editura E Realizacoes din Sao Paulo publicându-i, în circa 20 de volume, cvasi integrala dramaturgiei. Prima antologie în limba engleză a lui Matei Vişniec, intitulată “How to Explain the History of Communism to Mental Patients and Other Plays”, publicată de Editura Seagull Books, a fost lansată, în decembrie 2015, în prezenţa autorului, la sediul Institutului Cultural Român din Londra.

Matei Vişniec s-a numărat, alături de Eugen Negrici, Paul Cornea şi Gabriela Adameşteanu, printre câştigătorii Premiilor Uniunii Scriitorilor din România (USR) pe anul 2014, acestea fiind decernate pe 31 august 2015 în Aula Biblioteci Centrale Universitare “Carol I”. Lui Matei Vişniec i-a fost acordat Premiul pentru Cartea de teatru, pentru “Omul din care a fost extras răul” (Ed. Cartea Românească).

Celebrul dramaturg s-a numărat printre personalităţile care au fost premiate la 12 decembrie 2015 în cadrul Galei Oamenii Timpului, eveniment organizat de revista culturală ”Timpul” şi desfăşurat pe scena Teatrului ”Vasile Alecsandri” din Iaşi. Matei Vişniec a fost premiat la categoria ”Diplomaţie Publică”. Nominalizarea a fost făcută pentru Festivalul de teatru ”Zilele Matei Vişniec”, ajuns în 2015 la ediţia a III-a.

La 15 ianuarie 2016, a fost decorat de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Mare Ofiţer, alături de alţi oameni de cultură.

Dintre piesele sale puse în scenă mai recent în România amintim “Trei nopţi cu Madox” (scrisă de Matei Vişniec în 1994), la Teatrul Nottara din Bucureşti (noiembrie 2015, în regia lui Mihai Lungeanu) şi “Requiem”, la Teatrul Naţional din Bucureşti (ianuarie 2016).

Matei Vişniec a fost numit, în 2012, cetăţean de onoare al municipiului Suceava. (Text: Agerpres, Foto: agerpres.ro, modernism.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *