Mănăstirea Frăsinei, un adevărat Athos românesc

manastirea-frasinei-02

Mănăstirea Frăsinei se distinge, prin regulile sale de funcţionare, în rândul tuturor aşezămintelor monahale ortodoxe româneşti ca un adevărat Athos.

Regulamentul Sfântului Ierarh Calinic, de a nu se mânca niciodată carne în mănăstire, de a nu intra niciodată femei şi de a se face slujbă la miezul nopţii până dimineaţa, asemănător programului din Sfântul Munte, este respectat cu stricteţe de obştea monahală a acestui aşezământ, potrivit unei cuvântări a ierarhului Irineu Slătineanu, preluată de site-ul www.frasinei.ro.

Mănăstirea se află în comuna Muereasca, judeţul Vâlcea.

Primele începuturi ale Mănăstirii Frăsinei, denumire care provine de la pădurile de frasini care au existat cândva aici, datează din anul 1710 când doi călugări, Ilarion şi Ștefan, s-au retras în aceste locuri. Venirea lor, atestată şi de documentele vremii, se pare că a avut loc din Transilvania.

manastirea-frasinei-03

O perioadă de timp, cei doi monahi au vieţuit în aceste locuri fără nicio aprobare din partea autorităţilor civile sau bisericeşti. Când Ilarion şi Ștefan s-au hotărât să se stabilească definitiv, au cerut episcopului Inochentie al Râmnicului şi Noului Severin binecuvântarea necesară pentru întemeierea noului schit. Biserica avea hramul “Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, hram care s-a păstrat până astăzi pentru lăcaşul care, după construirea noii mănăstiri, a devenit biserică de cimitir.

Pentru că acest schit îşi începuse existenţa fără nicio contribuţie din partea cuiva, episcopul Inochentie a hotărât ca el să rămână autonom în continuare, fără a fi supus vreunei autorităţi civile sau bisericeşti.

Într-un conflict pe care monahii de la schit l-au avut cu sătenii din Muereasca au fost implicaţi şi boierii Cârstea, Damian şi Nicoliţă din Râmnicu Vâlcea, care au devenit iniţial protectori ai aşezământului, iar în cele din urmă ctitori ai schitului.

În anul 1764, aceştia au construit din fonduri proprii o biserică de zid în locul celei de lemn, înzestrând-o cu toate obiectele necesare cultului.

În această situaţie au rămas vieţuitorii din schit până la 1780, când aşezământul a fost părăsit pentru prima dată după un jaf al trupelor austriece. Schitul va rămâne pustiu până la 1845, când un călugăr de la Mănăstirea Cernica, Acachie, îl va repune în vechile rânduieli de viaţă monahală în care a fost până atunci.

După instalarea monahului Acachie la Frăsinei începe restaurarea clădirilor şi a chiliilor. În această perioadă, pridvorul bisericii se închide cu cărămidă şi se pictează.

manastirea-frasinei-01

Cu ocazia unei vizite pastorale întreprinse în anul 1857 prin judeţul Vâlcea, Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, episcop al Râmnicului, a vizitat şi Schitul Frăsinei. Aşezarea retrasă şi locul deosebit l-au impresionat şi astfel a început aici, în 1859, lucrări de construire a unui nou locaş.

Sfântul Calinic a zidit Mănăstirea Frăsinei pe o colină la poalele muntelui Căpăţânii.

Construcţia s-a realizat după planurile Sfântului Calinic. La ridicarea clădirilor a fost folosită mâna de lucru a sătenilor.

Sfântul Calinic a dorit ca în noua ctitorie de la Frăsinei să fie introdusă regula de viaţă athonită, pe care o cunoscuse cu ocazia unei călătorii la Sfântul Munte, înainte de a fi stareţ la Mănăstirea Cernica. După reorganizarea administrativă, mănăstirea având o rânduială de viaţă religioasă deosebită, obştea a crescut şi odată cu ea au crescut şi nevoile de întreţinere a mănăstirii.

Pentru întreţinerea aşezământului de la Frăsinei, Sfântul Calinic a depus mult efort, mai ales că în timpul său s-a petrecut şi secularizarea averilor mănăstireşti din 1865.

Demersurile sale în ceea ce priveşte veniturile mănăstirii au avut însă succes. Printr-un act emis de domnitorul A.I. Cuza, datorită prestigiului de care se bucura Sfântul Calinic, Mănăstirea Frăsinei a rămas singura mănăstire nesecularizată din ţară.

manastirea-frasinei-04

În timpul vieţii Sfântului Calinic mănăstirea ajunsese la o stare deosebit de înfloritoare, iar viaţa duhovnicească era din ce în ce mai prosperă. După trecerea la cele veşnice a Sfântului Calinic, la 11 aprilie 1868, Mănăstirea Frăsinei a început să cunoască lipsuri, iar numărul monahilor a început să scadă.

Situaţia mănăstirii se va schimba începând cu anul 1888, odată cu retragerea aici a episcopului Gherasim Safirim, fost episcop de Roman. În această perioadă, pe lângă construcţiile noi care s-au ridicat aici, se vor restaura şi clădirile construite de Sfântul Calinic şi cele care s-au construit ulterior de către călugări. În 1910, Gherasim Safirim construieşte cu fonduri proprii camerele arhondaricului mănăstirii, încheind astfel latura de nord.

În perioada interbelică, Mănăstirea Frăsinei a cunoscut o mare dezvoltare. De la 1922, ca urmare a sporirii obştei monahale, a crescut şi suprafaţa cultivabilă. În 1941, obştea a ajuns la 61 de monahi şi fraţi.

“Mănăstirea Sfântului Ierarh Calinic este Lavra românească în care se trăiesc în toată intensitatea poruncile Mântuitorului. Duhul Sfânt se revarsă din abundenţă peste toţi aceia care locuiesc aici şi trec la cele veşnice cu nădejdea în învierea morţilor şi în viaţa fără de sfârşit. Totodată, credincioşii care vin şi se închină în această sfântă mănăstire sunt încrezători în rugăciunile părinţilor şi cunosc mângâierea lui Dumnezeu şi ocrotirea Sfântului Ierarh Calinic. Aşa se face că mănăstirea noastră este atât de căutată de toţi credincioşii”, se arată în cuvântarea amintită. (Text: Agerpres, Foto: valcea-turism.ro ,Video: youtube.com/Turism Land)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *