Leonardo DiCaprio va interpreta rolul unui bolnav psihic în “The Crowded Room”

Leonardo-DiCaprio

Leonardo DiCaprio va interpreta rolul lui Billy Milligan, primul om pus sub acuzare care a scăpat de condamnare invocând în apărarea sa faptul că are mai multe personalităţi, în filmul “The Crowded Room”, conform The Hollywood Reporter.

Acest rol, care se anunţă foarte dificil de interpretat, ar putea să-i aducă lui DiCaprio, în sfârşit, un Oscar, după ce actorul a ratat întâlnirea cu premiul Academiei americane de Film în cele patru ocazii în care a fost nominalizat.

Billy Milligan a fost judecat sub acuzaţia că a violat trei femei şi a comis mai multe jafuri în anii ’70, dar el a invocat faptul că două dintre cele 24 de personalităţi ale sale sunt de vină. Până la urmă, instanţa l-a declarat iresponsabil de faptele sale şi l-a internat într-o clinică de psihiatrie.

Leonardo DiCaprio are în vedere interpretarea acestui rol şi a tuturor celor 24 de personalităţi din mintea lui Billy Milligan încă de acum mai bine de 20 de ani. Actorul va fi şi producătorul acestui film alături de Jennifer Davisson şi Alexandra Milchan.

Deocamdată nu a fost anunţat numele regizorului care se va ocupa de proiect. Iniţial James Cameron era favorit, dar a renunţat la idee. Scenariul filmului va fi bazat pe cartea “The Minds of Billy Milligan” de Daniel Keyes, publicată în 1981.

Deşi este încă prea devreme pentru a formula predicţii pentru viitoarele premii Oscar, dacă Leonardo DiCaprio va putea interpreta convingător un personaj care suferă de tulburarea disociativă de identitate şi are 24 de personalităţi diferite, membrii Academiei de Film ar trebui să fie “nebuni” să nu-i acorde premiul Oscar. (Text; Agerpres, Foto: static1.squarespace.com)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *