Leonard “Casanova” şi Maricica “Principesa” au cucerit Veneţia

mimi-romani

O bucătăreasă din Bucureşti, Maricica, care a lăsat şorţul şi a ales să se îmbrace cu cele mai elegante rochii de principesă şi Ştefan Ionuţ Leonard, un tânăr absolvent de liceu, care a luat drumul străinătăţii pentru a juca rolul cuceritorului Casanova, sunt singurii mimi găsiţi zilele trecute pe străzile romantice ale Veneţiei, unde turiştii se opresc ca să facă fotografii şi le lasă câţiva euro, în semn de mulţumire.

Fără să aibă nicio autorizaţie pentru că fac bani pe străzile Veneţiei, umblând costumaţi regeşte, mereu zâmbitori cu turiştii străini, Leonard şi Maricica fac deliciul tuturor celor care se plimbă în Piaţa San Marco sau prin faţa Palatului Dogilor. Tot la “muncă” în Veneţia se află un alt român, care se îmbracă asemenea celebrului comediant Charlie Chaplin, dar care nu are succesul celor doi.

Principesă, regină, contesă, ce mai contează, bani să iasă! Aceasta este deviza Maricicăi, o româncă ce spune că are “elegănţia” în sânge. Dorind să ne fotografiem şi cu Casanova şi cu principesa Maricica, am fost invitaţi la o fotografie gratuită, pentru că suntem români. Şi aşa am aflat povestea celor doi.

Întrebată cum îi merge în Italia, în perioada în care mulţi români se plâng că sunt afectaţi de criza economică, Maricica spune că îi merge “foarte bine”, după ce a renunţat la munca ei de bucătăreasă, abandonând şorţul pentru rochii pe care şi le croieşte singură şi pe care i le confiscă carabinierii, când fac controale. Doar masca veneţiană care îi acoperă ochii nu este confiscată de poliţiştii italieni.

“De şapte ani lucrez în Italia. Am fost bucătăreasă patru ani şi m-am gândit să fac bani mai mulţi, să măresc bugetul României. Luam decât o sută, acum iau cinci (sute de euro – n.r.)”, mărturiseşte Maricica.

PRINCIPESA

Plătiţi prin bunăvoinţa turiştilor, Maricica şi Leonard recunosc că cei mai generoşi sunt chiar turiştii români.

“Ai noştri plătesc mai bine ca toţi”, spune cu mândrie Maricica. Ea menţionează că este din Bucureşti şi că se gândeşte să vină şi acasă să muncească tot ca mim, pe străzile Capitalei. Nu ştie exact cum se numeşte forma aceasta de artă, însă ştie că Veneţia este locul unde “se face lucrul acesta cel mai bine”. Ce spun vecinii săi din Bucureşti de locul de muncă din Veneţia pe Maricica “nu o interesează”. Secretul succesului în Italia este “sângele albastru”, care pentru ea înseamnă “sânge nebunesc”.

 “Elegantă sunt de o viaţă întreagă. Dacă nu aveam elegănţia în sânge şi sângele acesta albastru pe care îl am, care în româneşte înseamnă sânge nebunesc, probabil că nu făceam aşa ceva. Italienii ne lasă să muncim aici. Nu plătesc nicio taxă”, declară Maricica.

Lângă Maricica, “Principesă de Austria”, stă mai tânărul “Casanova. Costumat şi el elegant, cu o mască veneţiană pe faţă şi o perucă albă pe cap, tenişi negri în picioare, Leonard, un tânăr de 19 ani din Craiova, recunoaşte că reuşeşte să cucerească numai 14-15 turiste pe zi, ceea ce e “foarte puţin” pentru un mim care trăieşte doar din banii lăsaţi de turiştii care se fotografiază cu el. Cea mai mare problemă a lui Leonard “Casanova” este să le convingă pe turistele asiatice, care sunt zgârcite şi nu lasă mai mult bacşiş.

CASANOVA

“Cuceresc maxim 14-15 pe zi. Ceea ce e foarte puţin, pentru că sunt la început, am doar doi ani de când sunt aici. (…) Câştigăm 20 de euro pe zi, să scoatem mâncarea… Chinezii şi japonezii sunt cei mai zgârciţi”, susţine Leonard “Casanova”.

Întrebat de ce nu a rămas în România şi preferă să umble costumat în “Casanova” pe străzile Veneţiei, Leonard spune că la cei 19 ani ai săi preferă să lucreze aşa în Italia, după ce a terminat un liceu cu profil real la Craiova.

“Am făcut aşa să am un liceu. Nu fac nimic în România. Aici mai faci bani”, mărturiseşte Ştefan Ionuţ Leonard. Înainte de despărţirea de cei doi români, mimi pe străzile Veneţiei, l-am invitat pe Leonard din Craiova, “Casanova” la Veneţia, să transmită un gând românilor de acasă: “Multă sănătate! Te salut, mami!”, a spus tânărul oltean. Ne-am luat rămas bun de la cei doi români, în momentul în care un grup de turişti asiatici i-au înconjurat să se fotografieze cu ei.

Aşa cum în România avem Veneţia noastră, un sat din judeţul Braşov, tot aşa şi veneţienii au un “Casanova” român din Craiova şi o “principesă” care îşi croieşte singură ţinutele elegante, Maricica, din Bucureşti. În inima Veneţiei, doi români muncesc “la negru”, toleraţi de poliţia Italiană. Nu au niciun fel de autorizaţie, deşi prestează un serviciu pe domeniul public. Cei doi români găsiţi la muncă în Veneţia trăiesc din bacşişul turiştilor între două carnavaluri, ei lucrând astfel tot timpul anului.

Maricica, “principesa” noastră de la Bucureşti, nu e preocupată de istoria şi frumuseţea arhitecturală a Veneţiei, ci de sutele de euro pe care reuşeşte să le strângă şi să le trimită acasă. Şomer neindemnizat în România, Leonard a preferat să devină “Casanova” chiar acasă la celebrul aventurier italian, fără să ştie că Giacomo Grolanev Casanova nu s-a mulţumit doar să termine un liceu, ci a urmat şi cursurile unei facultăţi şi a scris şi cărţi, iar cea mai importantă lucrare a sa – “Memoriile” i-a creat reputaţia de cel mai faimos erou erotic. (Text si foto: Agerpres)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *