Leacuri din grădină: ŞTEVIE

stevie

Printre mult apreciatele plante de primăvară la noi, încă de pe vremea tracilor, ştevia este o plantă dulce-acrişoară şi ocupă un loc bine-meritat în bucătăria tradiţională. Valoarea sa nutritivă este completată cu succes de calităţile curative şi medicale prin bogăţia de vitamine, săruri minerale, proteine, fibre etc.

Ştevia (Rumex patientia), denumită popular dragomir, macriş de grădină, este o plantă din familia Poligonaceelor, o erbacee perenă foarte frecventă în flora spontană din România. Creşte sălbatică şi liberă pe marginea drumurilor în toată Europa. Este originară din Austria inferioară, unde este cultivată ca plantă culinară. În pământ, ea are un rizom gros, cu multe capete. În partea superioară, tulpina de ştevie este ramificată, purtând pe ea frunze mari, cu peţiolul consistent. Florile sunt grupate, verzui, purtând pe ele un cerc roşu-palid sau roşu-vişiniu.

Substanţe active importante sunt: în cantitate semnificativă vitamina C, dar şi A, E şi K, acid tartric, acid oxalic (oxalaţi), săruri minerale – potasiu, fosfor, magneziu, calciu, fier, zinc-, proteine, fibre. Valoare medicinală au, mai ales, rădăcinile, care se recoltează toamna, atunci când perioada de vegetaţie a încetat, precum şi seminţele. Pentru aplicaţii strict medicinale, se prepară infuzie, decoct, cataplasme.




Ştevia este o plantă specifică bucătăriei est europene, consumată mai ales primăvara, când frunzele sunt tinere şi când acidul oxalic se găseşte în cantităţi mai mici în plantă, responsabil de formarea pietrelor la rinichi, potrivit unor informaţii. În bucătăria noastră tradiţională, se folosesc frunzele tinere mai ales în ciorbe, în plăcinte, omlete, ca foi pentru sarmale sau înnăbuşite asemeni spanacului.

Ele pot fi consumate crude, în salate sau pot fi conservate prin uscare, congelare, sau puse la borcan cu sare şi adăugate ulterior la diferite mâncăruri. Preparatele din ştevie, în forma lor naturală, nefiartă, au proprietăţi depurative, diuretice, tonice. Consumul de ştevie este indicat, cu precădere, în lunile de primăvară, pentru detoxifierea organismului. Prin proprietăţile sale depurative, ştevia curăţă organismul de toxinele adunate în decursul iernii.

Ştevia contribuie şi la accelerarea proceselor de mineralizare, de reechilibrare a organismului, în trecut fiind considerată şi un antiscorbutic important. Capacitatea şteviei de a combate scorbutul trebuie luată în seamă şi în ziua de azi. Consumul de ştevie stimulează energia mentală şi fizică, fiind totodată o barieră împotriva bacteriilor care provoacă cariile dentare.

Aceste calităţi sunt susţinute de cercetări şi studii ştiinţifice. Este o plantă care ne ajută să eliminăm lichidul de prisos din corp, ne scapă de oboseala minţii şi a trupului. Este recomandată şi în restabilirea echilibrelor gastrice, fiind alcalinizantă. Ştevia, cultivată sau sălbatică, este folosită pentru calmarea usturimii provocate de contactul cu urzicile. Efectul de ameliorare este resimţit aproape imediat.

Pentru că are o valoare energetică redusă, ajută la scăderea în greutate datorită proprietăţilor sale de reglare a nivelului de zahăr din sânge, dar şi a nivelului colesterolului. Preparatele din rădăcină au eficienţă în tratarea unor boli de piele (cum ar fi pecinginea, bubele dulci), epuizare fizică şi nervoasă, reumatism, gută, insuficienţă hepatică, icter, infecţii ale pielii. Rădăcina şteviei în tradiţia populară era folosită la vopsit în diferite culori – verde, galben, albastru.

Preparatele din seminţe, sub formă de decoct, sunt folosite ca laxativ şi ca purgativ. Tot ca purgativ este folosită şi ştevia stânelor sau măcrişul cailor (Rumex alpinus), o specie de ştevie care creşte mai ales în zonele montane, pe locurile unde au poposit turmele de oi sau pe locul stânelor. Ştevia stânelor are o tulpină subpământeană de forma unui rizom, iar pentru tratamente medicinale se prelucrează acest rizom şi rădăcinile sale. Această ştevie a stânelor are şi un rol notabil în declanşarea peristaltismului intestinal.

Ştevia şi rădăcina de ştevie sunt contraindicate celor suferinzi de afecţiuni pulmonare şi ale căilor respiratorii, celor cu stomac sensibil, reumaticilor şi bolnavilor cu suferinţe articulare, celor cu pietre la ficat sau la rinichi. Potrivit unor medici specializaţi în probleme naturiste, preparatele pe bază de ştevie pot crea mari probleme dacă sunt luate în cantitate mare, mai ales în cazul preparatelor obţinute din rădăcini şi seminţe. Ştevia nu trebuie confundată cu stevia, faimosul îndulcitor natural.




Stevia, îndulcitor foarte la modă în ultimii ani, s-a impus şi la noi ca o alternativă la zahăr şi, mai ales, la zaharina bănuită între timp de efecte cancerigene. Deşi confuzia este frecventă şi apare inclusiv pe unele ambalaje traduse din limba engleză, stevia (cu “s”) nu este una şi aceeaşi plantă cu ştevia (cu “ş”). Stevia dulce este o plantă originară din America de sud, unde a fost cunoscută şi folosită mii de ani de triburile din zona Braziliei şi Paraguayului. (Text: Agerpres, Foto: retete.acasa.ro)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *