Mp3

Leacuri din grădină: STEJAR

stejar

Stejarul, un arbore foarte rezistent, cunoscându-se exemplare, care au supravieţuit de-a lungul multor secole, are o îndelungată istorie de utilizare ca medicament.

Quercus robur, un arbore foios din familia Fagaceae, ordinul Fagales, este originar în majoritatea ţărilor din vestul Europei şi a Caucazului. Este răspândit în flora spontană, din câmpie până în zona sub-alpină, întâlnit la margini de păduri, pe marginea drumurilor şi cultivat pe scară largă în regiunile temperate. Cercetările au estimat o vârstă medie a arborelui de la 700 până la 800 de ani., dar se cunosc stejari despre care se crede că au depăşit 1500 de ani.

Este un arbore cu o coroană largă, neregulată a cărei circumferinţă grandioasă poate măsura până la 12 m, având ramuri puternice, bine dezvoltate. Are tulpina dreaptă, înaltă de până la 45 m. Înflorirea are loc în lunile aprilie-mai. Frunzele au aspect caracteristic având 5-7 perechi de lobi rotunjiţi. La fel de caracteristice sunt şi fructele, ghindele în formă de ou şi care se coc de toamna. Scoarţa este de culoare brun-închis, adânc brăzdată.

Venerat de druizi, stejarul a fost bine cunoscut pentru puterile sale medicinale încă din lumea antică. În scop medicinal, de la stejar se recoltează scoarţa de pe ramurile tinere de până la trei ani, primăvara, în lunile aprilie şi mai, care apoi este uscată, zdrobită şi utilizată în infuzii, decocturi, tincturi şi comprese sau poate fi adăugată la băi de mâini şi picioare. Nu orice tip de scoarţă poate fi întrebuinţată în terapeutica naturistă, aceasta trebuie aleasă cu grijă, fără a prezenta crăpături sau licheni.

Scoarţa de stejar conţine taninuri (acid galic, acid elagic şi acid cvercitanic), cvercitol, pectine, răşini şi săruri minerale.

Principiile active din scoarţa de stejar au acţiune astringentă, antidiareică, hemostatică, decongestionantă, tonică, dezinfectantă, antiseptică şi cicatrizantă.

Datorită substanţelor conţinute poate fi utilizată în diferite boli, precum: diaree, enterită, gastrită, ulcer gastric şi duodenal, hemoroizi, faringite, stomatite, gingivite, plăgi, degerături, arsuri şi pentru combaterea transpiraţiei excesive la nivelul picioarelor.

Scoarţa de stejar poate fi preparată într-un puternic decoct, astringent, care poate fi consumat ca un ceai, sau folosit în băi, duşuri. Se mai poate folosi în comprese reci pentru arsuri şi tăieturi, potrivit Anniesremedy.com. Ceaiul din scoarţă de stejar poate juca un rol suplimentar în perioadele de convalescenţă. Un decoct din ghindă şi scoarţă combinat cu lapte a fost, de asemenea, utilizat ca antidot în cazurile de otrăvire cu plante sau medicamente.

Ca un remediu homeopatic, scoarţa de stejar este utilizată în tratamentul afecţiunilor splinei şi vezicii biliare, potrivit site-ului naturalmedicinalherbs.net.

Un decoct din aceasta este cunoscut ca unul dintre cele mai bune remedii pentru inflamaţia ochilor. Utilizarea decoctului în tratamentul cavităţii orale, mai ales în cazurile de sângerare a gurii, a gâtului inflamat sau în tratarea aftelor, este menţionat în numeroase documente rămase de-a lungul timpului.

Cafeaua de ghindă, rezultată din prăjirea şi măcinarea ghindei este considerată un remediu natural în reglarea tranzitului intestinal şi tratarea persoanelor care suferă de diaree, febră intermitentă, hemoragii etc. Se recomanda a se bea, dimineaţa pe stomacul gol o cană de cafea de ghindă.

Tratamentul cu preparate din scoarţă de stejar nu este indicat să dureze mai mult de o lună. Băile cu extracte din coaja de stejar nu sunt indicate în cazul în care pielea este afectată de dermatită şi, în general, trebuie evitat contactul cu ochii. (Text: Agerpres, Foto: gobotany..newenglandwild.org)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *